Triburile antice care au uluit lumea prin ritualurile lor funebre. Ce se întâmpla cu soţiile strămoşilor noştri la moartea lor
0Popoarele antice precreştine care au locuit şi pe actualul teritoriu al ţării au lăsat dovezi inedite despre modul în care se raportau la moarte şi despre ritualurile funebre neobişnuite.
Autorii antici au descris ritualurile bizare de înmormântare ale triburilor precreştine care au stăpânit ţinuturi de pe teritoriul actual al României.
Celţii îşi au originea în marea familie a popoarelor indo-europene, iar în secolul al treilea î.Hr. ocupau ţinuturi vaste din Europa, inclusiv din Transilvania. Fiind un popor de războinici, pentru celţi cea mai onorabilă moarte era cea de pe câmpul de luptă, susţin istoricii. În funcţie de epocă şi de triburile din care făceau parte, celţii erau fie îngropaţi, fie incineraţi sau trupurile le erau arse, iar cenuşa înhumată. Unele morminte celtice conţineau elemente considerate necesare pentru viaţa următoare, de la care şi arme, la vin, bani şi îmbrăcăminte. Războinicii care mureau erau arşi pe rug, iar oile şi boii erau ucişi în cinstea lor, grăsimea animalelor fiind folosită la ungerea trupurilor, în timp ce carcasele erau aşezate în jurul lor, alături de vase cu miere şi ulei. Caii, câinii şi sclavii acestora erau ucişi, iar trupurile lor erau îngrămădite pe rug înainte de a fi aprins. Focul era stins cu vin, iar oasele războinicilor celţi erau scoase şi aşezate într-un vas de aur, care apoi era îngropat într-o movilă, potrivit unui ritual dscris de autori antici.
Ospeţele funebre ale tracilor
Tracii au locuit în provinciile antice Tracia, Moesia, Dacia, Sciţia Minor, Sarmaţia, Bythinia, Mysia, Macedonia, Panonia şi în alte regiuni din Balcani şi din Anatolia. Au reprezentat una dintre marile populaţii ale Antichităţii, potrivit istoricilor, însă rămăşiţele culturii acesteia nu au fost suficient explorate. Au rămas însă dovezi şi mărturii despre ritualurile funerare ale acestora şi despre modul în care percepeau moartea, nu ca pe un lucru dureros, ci ca un act care preceda fericirea. Imediat după moarte, ochii tracilor erau închişi, corpul le era spălat într-o baie rituală, membrele erau legate împreună cu o bucată de pânză sau cu o funie, iar capul le era ridicat uşor pentru a se evita deschiderea fălcilor. Femeile care mureau erau îmbrăcate în cele mai bune haine şi împodobite cu bijuterii, iar bărbaţii decedaţi în armurile de războinici, înainte de a fi înhumaţi sau incineraţi. Ospeţe funerare aveau loc în cinstea lor. „Expun timp de trei zile cadavrul. Apoi jertfesc tot felul de animale şi după un mare ospăţ, înainte de care îl jelesc pe mort, îl înmormântează pe cel răposat, fie arzându-l, fie îngropându-l. Ei ridică apoi o movilă şi statornicesc felurite întreceri, la care răsplăţile cele mai însemnate se dau luptelor în doi”, informa istoricul elen Herodot. Acesta adăuga că soţiile celor decedaţi erau ucise, pentru a-i urma pe lumea cealaltă.
Femeile dacilor îşi urmau soţii la moarte
Ritualuri similare ar fi avut şi geto-dacii, un popor din marea familie a tracilor care a stăpânit actualele ţinuturi ale României. Femeile geto-dace voiau să fie ucise deasupra cadavrelor soţilor lor şi să fie înmormântate împreună acesta, potrivit cercetătorului Ion Horaţiu Crişan. Cei care voiau să le liniştească şi să le ia de soţii aduceau lângă rugul pe care urma să fie ars trupul răposatului arme şi daruri, spunând că sunt gata să se lupte cu sufletul acestuia, pentru a le permite căsătoria cu văduva lui. „Femeia scotită să primească cinstirea este lăudată de bărbaţi şi de femei. Apoi este înjunghiată de ruda ei cea mai apropiată. Şi după aceea trupul acesteia este înmormântat împreună cu cel al bărbatului ei. Celelalte femei socot o mare nenorocire aceasta, căci li se aduce asfel o foarte mare ocară”, relata Herodot, în urmă cu două milenii şi jumătate.
Sciţii, amatori de jertfe umane
Triburile sciţilor au ocupat teritorii în Dacia până în secolul II î.Hr., susţin unii istorici. Au venit dinspre răsărit, atraşi de bogăţia ţinuturilor, şi au pătruns în Dobrogea, Moldova şi Transilvania. Timp de trei secole s-au dat lupte între sciţi şi daci. Istoricul Herodot i-a făcut faimoşi prin relatările sale despre războaiele purtate cu armatele regelui persan Darius. În lucrarea sa, Herodot a vorbit despre cruzimea războinicilor sciţi şi despre ritualurile bizare ale acestora. „Vorbind despre înmormântările regilor sciţi, Herodot ne spune că: în mormânt ei îngroapă, după cum i-au sugrumat, pe una dintre concubinele lui, un paharnic, un rândaş la cai, un slujnic, un crainic, cai, cum şi câteva din tot ce avea regele şi, de asemenea, vase de aur. În continuare, istoricul din Halicarnas ne descrie obiceiul „celorlalţi sciţi” în care nu mai este vorba de sacrificarea femeilor, a slujitorilor ori a cailor. Obiceiul era deci practicat doar de regi şi, foarte probabil, de vârfurile aristocraţiei”, scria autorul volumului „Spiritualitatea geto-dacilor”. Un mormânt princiar dacic, descoperit la Cugir, în care alături de rămăşiţele mortului erau înhumate şi cele ale carului şi calului său, este dat ca exemplu pentru „fastul” unor astfel de ritualuri.
Vă recomandămsă citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
