Secretele întunecate ale caselor de copii care sufocau România. Un plan al soţilor Ceauşescu le-a făcut arhipline
0
Zeci de mii de copii au fost lăsaţi să trăiască în condiţii inumane în orfelinatele regimului comunist. În Hunedoara, clădirile lor amintesc de dramele din trecut.
La începutul anilor ´90, presa occidentală făcea cunoscut întregii lumi dezastrul din numeroasele case de copii din România.
Castelele fastuoase ale grofilor, ruinate în goana românilor după mari comori dispărute VIDEO
În anul 1990, reţeaua de orfelinate extinsă în întreaga ţară cuprindea între 14.000 şi 25.000 de copii, orfani sau abandonaţi de părinţi, conform statisticilor prezentate în presa internaţională. Unii diplomaţi occidentali, citaţi de jurnaliştii străini, susţineau că numărul copiilor instituţionalizaţi depăşea 30.000.
Numeroase orfelinate erau supraaglomerate, iar mulţi dintre români îl găseau vinovat de situaţia lor pe Nicolae Ceauşescu, pe care îl vedeau ca fiind obsedat de dorinţa de a creşte populaţia României.
„Au fost interzise avorturile, femeile singure şi cuplurile fără copii erau penalizate, iar femeile care munceau în fabrici erau supuse unor examinări ginecologice trimestriale, la locul de muncă, pentru a monitoriza sarcinile. În aceste condiţii grele, femeile abandonau adesea copiii nedoriţi sau cu probleme de sănătate”, informau autorii unui reportaj publicat în iunie 1990, în Edmonton Jurnal (Canada).
Copil într-un orfelinat românesc. Foto: The Palm Beach Post, 1990. Sursa: Newspapers.com
O mărturie asemănătoare era oferită de fostul şef al spionajului românesc Mihai Pacepa, care o blama pe Elena Ceauşescu pentru politicile brutale de creştere a natalităţii. Pacepa susţinea că Elena Ceauşescu încerca din răsputeri să îşi convingă soţul să înăsprească legislaţia care viza interzicerea avorturilor, după ce fusese dat Decretul 770/1966, care a deschis calea închisorii pentru femeile care-şi provocau „ilegal" avort şi pentru aceia care le-ar veni în ajutor.
„Când ne-am întors de la o recepţie şi o cină oferită de primarul oraşului New Orleans, în timpul vizitei din 1978 din Statele Unite, Elena era într-o stare bună de spirit. <<Ţi-am spus de multe ori, Nicule, că ar trebui să semnezi un decret prezidenţial prin care să interzici avorturile în România şi să obligi fiecare familie să aibă cel puţin patru copii. Cum te simţi, să fii aşa măreţ, aşa de important, şi totuşi să fii capul unei aşa mici ţări? Numai Albania este mai mică decât ţara noastră. Dacă dăm un astfel de decret, în mai puţin de zece ani, România va creşte la aproape 40 de milioane de oameni. Va fi cu totul diferit atunci>>, a concluzionat ea”, relata Ion Mihai Pacepa, într-un articol din 17 decembrie 1985, aflat printre notele informative desecretizate, din arhivele Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA).
Sărăcia şi prohibiţia contraceptivelor determinau şi ele creşterea numărului de copii abandonaţi. Orfelinatele din România erau pline de prunci ale căror mame au murit în urma efectelor avorturilor ilegale sau a îngrijirii medicale inadecvate, informa presa occidentală în 1990.
Orfelinatele, infernul copiilor abandonaţi
Printre cei mai norocoşi dintre copiii instituţionalizaţi din România erau cei în privinţa cărora autorităţile au stabilit că puteau munci.
Castelul din Nalaţi, fost orfelinat. ADEVĂRUL
„La o casă pentru copii nevăzători din Bucureşti, 500 de copii repară pantofi, tapiţează mobilierul şi învaţă limbajul semnelor. Câţiva dintre ei sunt complet orbi. Cei mai mulţi văd suficient încât să poată alerga, să se joace şi să meargă cu bicicleta, dar părinţii nu i-au dorit”, relata jurnalista americană Susan Sachs, după o vizită pe care a făcut-o în vara anului 1990, în câteva case de copii şi spitale din România.
Alţi sufereau de boli grave, unele cauzate de neglijenţa autorităţilor şi a cadrelor medicale. „Mulţi dintre copii din orfelinate au fost infectaţi cu virusul HIV, în urma unor transfuzii de sânge, un tratament obişnuit pentru malnutriţie în România. Până după Revoluţie, îmbolnăvirile de SIDA erau un secret de stat”, scria, în aprilie 1990, jurnalista americană Sara Engram.
O parte a ajutoarelor occidentale trimise din Occident în primele luni după Revoluţia din 1989 au fost destinate copiilor instituţionalizaţi. Odată cu sosirea lor, autorităţile române au început să acorde o mai mare atenţie caselor de copii, iar presa locală, în care astfel de subiecte nu îşi găseau locul în anii regimului Ceauşescu, oferea primele mărturii despre realităţile tragice.
Condiţiile din orfelinatele şi centrele de îngrijire a copiilor din Hunedoara anului 1990 erau dramatice, informa presa locală a vremii.
Rămăşiţele orfelinatului de la Nalaţi. ADEVĂRUL
Vechile castele transformate în orfelinate
În centrul judeţului Hunedoara, Castelul Nalaţi Fay de la marginea Haţegului, naţionalizat în 1948, fusese transformat din centru agricol şi tabără şcolară (în primele decenii de comunism) în Secţie externă de neuropsihiatrie infantilă. În 1990, găzduia peste 90 de copii, cei mai mulţi fără aparţinători, aduşi aici de la celelalte leagăne de copii din regiune sau trimişi de la cabinetele de neuropsihiatrie din Hunedoara, Deva şi Petroşani.
„Mărturisirea medicului Nistor Helmuth de la această unitate este zguduitoare, în ceea ce priveşte regimul lor alimentar, pe o zi şi copil revenind în medie: 0,064 bucăţi ou, 28 de grame de carne integrală (aceasta însemnând inclusiv osul şi slănina), sub 5 grame de unt etc. Medicamentele: fluctuante şi insuficiente. Lipsea până şi banala folie de polietilenă cu care să se acopere saltelele, multe dintre ele putrezite acum”, informa în ianuarie 1990, ziarul local „Cuvântul Liber”. La sfârşitul anilor ´90, casa de copii a fost desfiinţată, iar de atunci castelul a rămas abandonat şi s-a ruinat. Pereţii săi scorojiţi păstrează numeroase picturi, „amintirile” din vremea în care acesta era folosit.
Castelul din Săcel. Fostă şcoală ajutătoare. ADEVĂRUL
Alte trei centre pentru copii funcţionau în aceeaşi zonă a Haţegului, în foste conace nobiliare. Castelul Nopcsa din Săcel şi anexele sale, naţionalizate şi transformate de regimul comunist în şcoală ajutătoare, găzduiau în 1990 peste 250 de copii neajutoraţi, aproape izolaţi de societate. În Bretea Strei, peste 70 de copii proveniţi din familii destrămate erau crescuţi în Casa de preşcolari, un alt fost conac. Mulţi dintre ei nu apucaseră să îşi cunoască părinţii. Conacele nobiliare din cele două localităţi au fost lăsate să se ruineze după anul 2000, când casele de copii s-au închis. La zece kilometri de Haţeg, fostul castel Pogany fusese transformat de autorităţile comuniste într-un centru pentru copii cu nevoi speciale, supraaglomerat în 1990, cu peste 400 de copii şi tineri, aduşi din mai multe zone ale ţării şi ţinuţi în condiţii precare. Castelul a fost revendicat ulterior de urmaşii familiei Pogany.
Ruinele de la Nalaţi. ADEVĂRUL
În nordul judeţului Hunedoara, în anul 1990, aproape 200 de copii erau găzduiţi la Casa de copii din Baia de Criş. Mulţi dintre ei nu aveau aparţinători. „Au fost găsiţi vagabondând în judeţ şi în ţară, fără să aibă acte de naştere”, informa ziarul local „Cuvântul liber” în 1990. O pădure din vecinătatea casei de copii era folosită ca loc de joacă pentru aceştia. În lipsa apei, care ajungea la robinete doar rareori, copiii erau aproape tot timpul murdari. Clădirile nu aveau centrale termice, iar instalaţiile de iluminat erau defecte, însă şi aici problemele cele mai mari pe care le reclamau administratorii casei de copii erau legate de alimentaţia precară a copiilor.
Focarul de HIV din Valea Jiului anilor 90
În sudul judeţului Hunedoara, Valea Jiului trecea la începutul anilor ´90 prin cea mai tulbure epocă din istoria sa recentă. Regiunea carboniferă era zdruncinată de conflictele sociale care au urmat Revoluţiei din Decembrie 1989 şi au culminat cu sângeroasele „mineriade”, iar situaţia în care ajunsese s-a răsfrânt şi asupra sutelor de copii instituţionalizaţi în orfelinatele şi spitalele din zonă. Pe lângă lipsurile cu care se confruntau, mulţi dintre copii au devenit victime ale neglijenţei sistemului medical.
La începutul anilor ´90, peste 200 de localnici din oraşele Văii Jiului au fost diagnosticaţi cu HIV, mulţi dintre ei fiind copii. Orfelinatele erau una din sursele îmbolnăvirilor. Autorităţile au ascuns la acea vreme situaţia, iar cauza reală a infecţiilor nu a putut fi stabilită. Unii medici din Valea Jiului susţineau că mulţi copii s-ar fi putut infecta în spitale în urma folosirii unor seringi contaminate, a unor instrumente medicale nesterilizate şi după transfuzii cu sânge infectat.
„În 1992 am început să-i depistăm, aflaserăm şi noi atunci de aceasta boală. În 1995 s-a depăşit suta. Noi îi depistam când se internau şi numai dacă părinţii erau de acord să îi testam şi pentru HIV. Problema era că foarte mult timp nu ai avut voie să spui”, relata în 2012 medicul Mariana Mateescu, citată de Cronica Văii Jiului.
Mai multe cazuri de infecţii cu HIV au fost semnalate după ce copiii au fost testaţi în timpul adopţiilor internaţionale, simple formalităţi pentru străinii care ajungeau în acei ani în Valea Jiului şi doreau să ia în grijă copii, lăsaţi în orfelinate.
Soţii Steve şi Cheryl Nagel, doi americani care îşi doreau un copil, au ajuns în Valea Jiului în 1990 şi, în numai câteva zile, au adoptat-o pe Eva (Lindsey), o fetiţă de trei săptămâni, aflată într-un centru de îngrijire din Petroşani. Câteva săptămâni mai târziu, aveau să afle însă o veste cutremurătoare. În urma unor teste medicale efectuate în mod obişnuit copiilor în cazul adopţiilor internaţionale, fetiţa născută în 15 octombrie 1990, care părea sănătoasă, a fost diagnosticată cu HIV. Eva, care intrase în atenţia presei americane, a murit 24 de ani mai târziu, în SUA, după ce sistemul ei imunitar nu a putut rezista unei infecţii bacteriene. În 2019, fiul ei, bolnav de aceeaşi maladie, a murit la vârsta de şase ani.
În Valea Jiului, peste 250 de persoane infectate cu HIV sunt incluse într-un program naţional, prin care li se asigură medicamentele şi o indemnizaţie lunară. Mulţi dintre ei provin din rândul copiilor infectaţi în perioada 1987 - 1991 în spitale şi orfelinate.
Se încarcă comentariile...
