Reabilitarea podului de peste Mureş a început. Traficul va fi restricţionat pe podul aflat la intrarea pe autostradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Podul peste Mureş, care face legătura între Drumul Naţional 7 şi Autostrada Deva – Sibiu, a intrat de sâmbătă în reabilitare. Şoferii maşinilor de mare tonaj nu mai au acces pe pod, iar ceilalţi şoferi sunt invitaţi să respecte restricţiile impuse de drumari.

Traficul rutier este, începând de astăzi, îngreunat la intrarea pe podul rutier care traversează râul Mureş, la ieşire din municipiul Deva. Au început lucrările de reabilitare a podului, pe porţiunea de 600 de metri.

Modernizarea carosabilului podului rutier este inclusă în proiectul de reabilitare a Drumului Naţional 76 Deva – Brad şi se va desfăşura pe o perioadă de maximum 90 de zile. Lucrările de reabilitare a DN 76 au demarat în primăvara anului trecut, sunt finanţate de statul român şi UE prin prin Programul Operaţional Sectorial „Transport” 2007-2013, iar până la finalul anului 2015 trebuie finalizate.

Reparaţiile demarate astăzi au dus la restricţionarea accesului maşinilor pe pod. „Pe tronsonul podului rutier va fi instituită măsura de restricţionare a circulaţiei rutiere, cu afectarea unei benzi din zona carosabilă, traficul urmând a se desfăşura alternativ, în ambele direcţii, dirijat de piloţi de circulaţie, pe banda rămasă deschisă circulaţiei publice. Precizăm că pe sensul de deplasare rămas deschis traficul rutier este admisă doar circulaţia autovehiculelor cu masa mai mică de 7,5 tone şi a autovehiculelor speciale destinate intervenţiilor, precum şi a mijloacelor de transport în comun”, a comunicat Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

image

Podul peste Mureş are o vechime de aproape 40 de ani.


Vă recomandăm şi:

Iarbă în loc de asfalt pe şoselele distruse ale Hunedoarei. Cum au "rezolvat" localnicii problema gropilor

Aproape toate şoselele care leagă municipiul Hunedoara de localităţile învecinate se află într-o stare deplorabilă. Pentru a atrage atenţia asupra gropilor ce împânzesc drumurile ce tranzitează Hunedoara, localnicii au aşezat pe una dintre aceste şosele un „indicator” inedit.

VIDEO Autostrada Deva - Lugoj văzută din avion. Filmările aeriene care arată cât au lucrat constructorii în ultimul an

Filmările aeriene realizate pe cele trei tronsoane nefinalizate din autostrada Deva – Lugoj prezintă un şantier întins zeci de kilometri, presărat cu câteva porţiuni de asfalt. Gradul de filanizare al proiectului de infrastructură este mai mic de 25 la sută.

Lucrările la autostrada Deva – Lugoj i-au revoltat pe localnicii din Brănişca, satul traversat zilnic de sute de camioane

Lucrările pe tronsonul patru al autostrăzii Lugoj – Deva au început în forţă însă din cauza traficului intens al camioanelor pe şoseaua care traversează Brănişca, oamenii din comună au asaltat primăria cu reclamaţii. Constructorii sunt somai să repare drumul judeţean degradat din cauza numărului mare de camioane folosite.

VIDEO Autostrada Lugoj – Deva: se lucrează din nou pe loturile trei şi patru. Cum a avansat proiectul în ultimele luni

Autostrada Lugoj – Deva se află în şantier pe tronsoanele trei şi patru din primăvara anului trecut. Lucrările au fost oprite în luna decembrie, pe durata sărbătorilor şi în zilele în care vremea nu a permis continuarea proiectului, însă în prezent constructorii au revenit pe şantier, pe ambele tronsoane care tranzitează judeţul Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite