Povestea celei mai vechi hidrocentrale a Hunedoarei. A fost „perla inginerească“ din epoca austro-ungară VIDEO
0
Povestea uneia dintre cele mai vechi hidrocentrale din Romnia a început, la Hunedoara, în secolul al XIX-lea. Construcţiile sale au rămas abandonate, deşi puteau fi clasate ca monumente istorice.
Pe valea Govâjdiei, la 15 kilometri de Hunedoara, se află rămăşiţele uneia dintre cele mai vechi hidrocentrale din România, o staţie hidroelectrică sofisticată la începutul secolului XX.
Amenajarea hidroenergetică a funcţionat timp de un secol, până la mijlocul anilor 2000, când turbinele Voith din hidrocentrală, fabricate în 1909, la Sankt Pölten (Austria), au fost scoase din uz.
FOTO Istoria mocăniţei. Cum arăta în 1900 calea ferată a uzinelor Hunedoarei
Cei care ajung pe valea Govâjdiei, un vechi centru industrial din ţinutul Hunedoarei, pot vedea, ascunse între versanţii abrupţi şi în pădure, rămăşiţele hidrocentralei. Un apeduct, barajul fostei uzine şi sala maşinilor (clădirea principală) care adăpostea turbinele, toate cu o vechime de peste 120 de ani, ar putea fi clasate cu uşurinţă ca monumente istorice, însă autorităţile le-au neglijat importanţa, astfel că au ajuns părăsite.
Uzina hidorelectrică. VIDEO: ADEVĂRUL. Daniel Guţă
Construcţiile abandonate
Stăvilarul se află în imediata vecinătate a Furnalului din Govăjdia. De aici apa necesară funcţionării hidrocentralei era preluată printr-o aducţiune lungă de circa cinci kilometri, la capătul căreia se afla castelul de apă al hidrocentralei.
Podul spre hidrocentrală. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
„De la acest dig, din care nu a mai rămas aproape nimic, pleca apa pentru uzina de la Căţănaş, cea care asigura electricitatea în zonă. La Ghelar, când eram copil mic, aveam curent de la Uzina Căţănaş. Uzina, digul şi apeductul ei sunt făcute de prin 1900 şi au funcţionat, cu piese originale, până la sfârşitul anilor ´90. Apoi au venit cei care o aveau în grijă şi au luat clapeta şi turbinele - să le repare, au spus - şi s-a terminat. Nu le-au mai adus înapoi. Turbinele au fost duse, din câte ştiu, pe undeva prin Haţeg, la sediul sucursalei Hidroelectrica”, spune Nelu Dăvâncă, un localnic din Govăjdia, care locuieşte lângă fostul baraj al hidrocentralei.
Barajul hidrocentralei. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Apeductul a fost construit la sfârşitul secolului al XIX-lea, pe traseul aducţiunii, pentru a facilita transportul apei. Construcţia a rămas abandonată în pădure, în vecinătatea bisericii romano-catolice din Tulea. La celălalt capăt al conductei de aducţiune se află castelul de echilibrare a apei, amplasat pe versant, la o înălţime de 20 de metri de hidrocentrală.
Apeductul hidrocentralei. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
O conductă de cădere a apei conducea apa din turn la turbinele centralei, care puneau în funcţiune instalaţiile. În istoria ei de peste un secol, uzina a fost modernizată în anul 1967, când a fost dotată cu două grupuri electrice noi, cu o putere de 150 KvA fiecare. După 1990, industria minieră şi metalurgică au intrat în declin, iar soarta vechii hidrocentrale a fost neglijată.
Barajul de la Govăjdia. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Istoria hidrocentralei de la Căţănaş
Amenajarea hidroelectrică proiectată în apropierea minelor de fier din Ghelari şi a Furnalului din Govăjdia, a demarat la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar uzina a fost pusă în funcţiune în anul 1910. Hidrocentrala asigura energia electrică pentru instalaţiile minelor de la Ghelari şi pentru Uzinele de la Hunedoara. De ea beneficiau şi localnicii satelor din împrejurimi.
Apeductul de la Govăjdia. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
„Staţia hidroelectrică de la Căţănaş, aflată pe valea Govăjdiei, la 10 kilometri de Huendoara, poate asigura 500 de KW, prin cele două generatoare puse în funcţiune de turbine Voith. Barajul ei este situat la Govâjdia, în vecinătatea furnalului. O conductă din beton, cu diametrul de un metru şi cu lungimea de 4.370 de metri transportă apa la turbine. Diferenţa de nivel este de 78 de metri, iar debitul apei de 820 litri pe secundă. Curentul electric este transportat la uzinele din Hunedoara şi Ghelari, cu o tensiune de 5.250 Volţi”, informa inginerul Constantin Lazu în monografia bilingvă (franceză şi engleză) „Minele şi Uzinele siderurgice ale Hunedoarei”, publicată în 1928 de Ministerul Industriei şi Comerţului din România.
Castelul de apă al hidrocentralei. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
La acea vreme, Uzinele de Fier Hunedoara dispuneau şi de o uzină auxiliară la Hunedoara, de 65 de KW, alimentată de apele râului Zlaşti.
„Apa din râul Zlaşti este folosită constant pentru răcirea instalaţiilor furnalelor, astfel că alimentarea staţiei hidroelectrice este insuficientă. Astfel, ea poate funcţiona doar pentru câteva ore, atunci când uzina de la Căţănaş este oprită pentru reparaţii”, informa inginerul Constantin Lazu în lucrarea „Minele şi Uzinele siderurgice ale Hunedoarei”,
Turbinele. Foto: Romulus Ioan, în 2003
Vă recomandăm să citiţi şi:
FOTO Istoria mocăniţei. Cum arăta în 1900 calea ferată a uzinelor Hunedoarei
Se încarcă comentariile...
