Starea poliţistului Paul Obreja, victima interlopilor, s-a agravat. A fost trimis într-o clinică din Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paul Obreja (32 de ani), poliţistul hunedorean devenit ţinta răzbunării unor interlopi, pe care îi cercetase în trecut se află în continuare în stare gravă. Din cauza unor probleme descoperite la coloană, el a fost transferat la o clinică din Timişoara.

Paul Obreja, tânărul poliţist implicat într-un accident rutier provocat de doi tineri care au vrut să se răzbune pe el, a fost transportat la o clinică din Timişoara. După ce a petrecut patru zile internat în spitalul din Deva, medicii au decis transferarea lui. Ioan Obreja, tatăl său, a relatat că starea tânărului a rămas gravă.

„În urma RMN-ului care i-a fost făcut la Deva, medicii au stabilit că este necesară transferarea lui la spitalul din Timişoara. Noi am cerut acest lucru încă din ziua aducerii lui la spitalul din Deva, dar ni s-a spus să mai aşteptăm. Acum fiul meu se află internat în clinica medicală Casa Austria din Timişoara şi a fost supus investigaţiilor medicale şi unor intervenţii medicale. Mă tem să nu rămână cu afecţiuni la coloană, după cele suferite”, a spus Ioan Obreja.

Deva: Tatăl poliţistului, despre accidentul suferit de acesta


Tot astăzi, Tribunalul Hunedoara a respins contestaţiile celor doi tineri care l-au accidentat grav pe poliţist, faţă de măsura arestării preventive dispuse de Judecătoria Haţeg.

Ioan Neag (20 de ani) şi Sergiu Ardelean (30 de ani) au fost acuzaţi că în noaptea de vineri spre sâmbătă au provocat cu intenţie un accident rutier grav, în urma căruia poliţistul Paul Obreja, şef de post la Bretea Română, a fost rănit. Cei doi l-au şicanat pe tânăr în trafic, pe şoseaua Călan – Haţeg. La intrarea în Haţeg, lovită din spate maşina condusă de poliţist a ieşit în decor. În urma impactului, acesta a fost rănit, iar tinerii au fugit de la locul faptei. Au fost reţinuţi a doua zi şi puşi sub acuzare.

Vă recomandăm şi:

VIDEO Accident grav în Hunedoara. O femeie a ajuns cu maşina într-o râpă

Un accident rutier, soldat cu rănirea unei femei, s-a petrecut în această dimineaţă la ieşirea din municipiul Hunedoara, în zona localităţii Peştişu mic. Victima a fost salvată de o localnică aflată la cules de urzici în împrejurimi, care a sunat imediat la 112.

VIDEO Poliţistul devenit ţinta interlopilor e în stare gravă. Tatăl tânărului: „Au plănuit să îl omoare”

Cazul poliţistului Paul Obreja, accidentat grav de doi tineri, a stârnit nelinişte în familia acestuia. Ioan Obreja, tatăl poliţistului, susţine că autorii accidentului voiau să îl omoare pe fiul său. Ioan Obreja susţine că cei doi atacatori ai fiului său ar fi vrut să îl scoată din maşina avariată, pentru a-l ucide.

Poliţist în misiune, rănit grav într-un accident rutier. Şoferul vinovat a fost reţinut după ce fugise de la locul faptei

Un tânăr de 20 de ani a provocat un accident rutier grav, soldat cu rănirea unui poliţist. Şoferul a lovit cu autoturismul maşina condusă de ofiţerul de poliţie, iar în urma impactului aceasta s-a răsturnat în decor. Victima a fost lăsată să zacă, în timp ce tânărul vinovat de accident a fugit de la locul faptei.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite