Mărturiile răvăşitoare ale românilor din Al Doilea Război Mondial. Dramele trăite de cei rămaşi în afara frontului
0
O mulţime de mărturii ale românilor din anii celui de-Al Doilea Război Mondial descriu tragismul războiului, trăit şi în afara frontului.
Al Doilea Război Mondial a lăsat răni adânci României. Documente şi scrisori păstrate în arhive amintesc dramele prin care au trecut românii de la începutul anilor 1940, chiar şi fără a fi pe front. Iată câteva dintre acestea:
Scrisoarea unei mame care şi-a pierdut fiul pe front
O scrisoare semnată de Ana Grămadă şi fiica sa Ana, trimisă unor ostaşi români în 1941 dezvăluie în fraze simple tragedia femeii care şi-a pierdut fiul pe front.
„Dragi Ostaşi. Vă scrie o Mamă îndurerată pentru perderea Fiului ei şi o Soră care este la fel de îndurerată. Fiul meu era lumina ochilor mei, era sprijinul bătrâneţelor mele. Îl aşteptam să-şi facă datoria de Soldat şi se să întoarcă iară lângă noi. Copilul meu Ioan nu a avut parte de fericire pentru că a rămas orfan de tată. Tatăl lui a murit în munţi, degerat. L-au omorât stăpânii de pe atunci ai pădurilor. Ion a crescut numai în necazuri şi s-au îndreptat timpurile şi la noi în casă era mai multă lumină. Ion a fost şi el omorât. A murit la datorie, l-au omorât bandiţii şi nu a apucat să se mai bucure de zilele fericite pe care le aştepta. Mi-au omorât Copilul şi îi urăsc pe bandiţi aşa cum i-a urât şi el. Pe cât sunt de îndurerată sunt şi mândră de el. Cu Copilul meu mă mândresc pentru că a fost până la sfârşitul vieţii lui cinstit şi şi-a dat viaţa mai bine decât să se spună depre el că nu-şi face datoria. Fapta lui este ca o lumină la inima mea îndurerată. Să fiţi la fel, dragi Ostaşi să vă faceţi datoria”, scriau Ana şi Maria Grămadă.
Scrisoarea tinerei îndrăgostite de un ostaş sovietic
O altă scrisoare neobişnuită, păstrată între documentele din Arhivele Naţionale – judeţul Hunedoara, spune povestea unei tinere românce îndrăgostită de un ostaş sovietic, fost prizonier în Lagărul de la Buftea. În toamna anului 1944, înainte de a se întoarce pe front, Vladimir şi Viorica au trăit o aventură. După plecarea acestuia, tânăra de 18 ani i-a scris, cerându-i să se întoarcă la ea.
„Scumpul meu soţ, află despre mine că sunt bine, sănătoasă, ceea ce îţi doresc şi ţie. Dragă Vladimir, află că am primit plicul pe care mi l-ai trimis şi mi-a părut foarte bine că te mai gândeşti la mine, eu credeam că m-ai dat uitării. Dragă Vladimir, te rog foarte mult să-mi scrii şi mie mai des, ca să ştiu şi eu unde te afli cu serviciul. Scumpul meu soţ, află că de când tu ai plecat eu am rămas în tot minutul gânditoare la tine şi plâng în fiecare zi după tine. Dar bun este Dumnezeu că ai să vii şi tu acasă şi să am fericirea numai trei zile să mai trăiesc cu tine şi la urmă să mor. Scumpul meu Vladimir, află că mama, tata, fraţii şi surorile sunt toţi sănătoşi şi îţi urează sănătate. Dragă Vladimir, te rog să îmi trimiţi şi mie o fotografie de a ta, că eu am pierdut-o pe cea pe care o aveam acasă, fiindcă am umblat cu ea în sân şi te rog să faci şi tu cum oi putea să vii pe acasă. Scumpul meu soţ, complimente şi sănătate din partea familiei noastre. La revedere. A ta soţie care te doreşte, Viorica. Sărutări de guriţă din partea mea”, îi scria tânăra lui Vladimir, în epistola expediată în 30 octombrie 1944. Scrisoarea a ajuns în posesia Legiunii de Jandarmi Hunedoara.
Refugiatul îngrozit de soarta românilor rămaşi în Ardealul De Nord
Relatarea unui refugiat din Ardealul de Nord, ajuns în Hunedoara în anul 1942 dezvăluie un episod cumplit despre dramele românilor rămaşi în teritoriul cedat Ungariei horthyste.
„În hotarul unei comune din judeţul Sălaj a fost găsit pe câmp cadavrul unui ţăran român în vârstă de circa 45 – 50 de ani, având asupra sa o traistă care conţinea un pumn de grăunţe de porumb. Cu ocaziunea autopsiei ce i s-a făcut de către autorităţile ungureşti, constatându-se că a murit de foame, ţăranii şi ţărăncile române au erupt în plânsete de soarta conaţionalilor lor, afirmând disperaţi, chiar în auzul autorităţilor prezente, că românii sunt deposedaţi chiar şi de bunurile strict necesare existenţei lor”, se arăta în nota informativă, păstrată la Arhivele Naţionale din judeţul Hunedoara.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
