Manualul de sex din secolul al XVII-lea: sfaturile date tinerelor care doreau să devină experte în amor
0Numeroase lucrări din secolele trecute au cuprins informaţii neobişnuite despre practicile sexuale ale strămoşilor noştri. În timp ce de multe ori Biserica încerca să minimalizeze rolul relaţiilor sexuale în viaţa oamenilor şi recomanda pedepse drastice pentru adulter şi desfrânare, sfaturile „laice” despre sex, cum sunt cele din lucrarea Şcoala lui Venus, făceau furori în secolele trecute.
Şcoala lui Venus - deliciul doamnelor s-a numărat printre lucrările de senzaţie ale secolelor trecute care ofereau sfaturi despre viaţa sexuală.
Cartea a fost publicată în anul 1680, de autorul Samuel Pepys, la Londra, după manuscrisul unui autor francez anonim. În cele aproape 200 de pagini a fost redat un dialog dintre o tânără dornică să fie iniţiată în tainele amorului şi verişorul ei, cel care îi relevă, misterul plăcerilor sexuale.
Unul dintre sfaturile oferite în manualul de sex al secolului al XVII-lea era cel ca amantul să îşi complimenteze iubita, însă în acelaşi timp, să treacă la acţiune.
„Dacă tăcerea ei în faţa iubirii declarate continuă şi ea îşi priveşte iubitul cu ochii stinşi, el trebuie să prindă curaj şi să o arunce pe spate, să îi tragă de pe ea haina şi bluza, să îi dea jos pantalonii, să îi deschidă picioarele şi să se arunce peste ea cu dorinţă şi plăcere”, scria autorul cărţii Şcoala lui Venus - deliciul doamnelor.
Un alt sfat dat în ghidul erotic era legat de puterea sărutului franţuzesc.
„Sărutul cu limba provoacă plăcere. El înşeală simţurile şi mintea şi imită actul sexual. Acest sărut face ca inima şi sufletul să expire prin gurile noastre şi îl face pe iubit să creadă acelaşi lucru despre sex. Limbile se răsucesc în gura celuilalt ca şi cum ar face dragoste”, se arată în carte. Manualul de sex le învăţa pe femei despre cum să îşi folosească mâinile pentru a le provoca plăcere iubiţilor lor şi le recomanda utilizarea a cât mai mult lubrifiant, „căci altfel îi vor chinui pe amanţi”, scria autorul.
Cum putea fi mulţumit un bărbat
Una dintre metodele de contracepţie prezentată în carte era folosirea vezicii de porc, precursoare a prezervativelor. În alte lucări din aceeaşi perioadă, ungerea organului sexual masculin cu catran era indicată ca metodă contraceptivă.
Celor care nu aveau la dispoziţie vezica de porc le era recomandată o metodă contraceptivă naturală, care se rezuma la atingerile în zonele intime ale femeii, dar evitarea contactului sexual. Folosirea cuvintelor „murdare” în timpul actului sexual era mai puţin recomandată, în ghidul erotic, iar iubiţii trebuiau să fie atenţi să nu îşi jignească partenerii. Cea mai mare plăcere era oferită iubitului, potrivit sfaturilor din carte, era în momentul când bărbatul este aşezat pe spate, iar femeia deasupra lui.
„Bărbatul este mai mulţumit atunci pentru că femeia este generoasă în a lua munca şi durerile asupra ei, altfel ele ar fi căzut în sarcina lui”, afirma autorul manualului erotic din secolul al XVII-lea.
Ponturile medievale pentru o viaţă sexuală mai bună
După ce făceau sex pentru prima dată, bărbatul îi oferea un cadou de dimineaţă miresei sale, pentru a compensa pierderea virginităţii acesteia, arată mărturiile despre viaţa intimă în secolele trecute.
În Evul Mediu se mai credea că mărimea labei picioarelor oferea indicii asupra mărimii penisului, astfel că exista o modă a pantofilor lungi, cu vârfuri ascuţite menite să sugereze dimensiunea penisului purtătorului. Afrodisiacele erau de asemenea cunoscute şi întrebuinţate, ca fiind amestecuri din plante, dar şi din substanţe de provenienţă animală, menite să genereze căldură şi dorinţă corpului. Printre produsele cu efect afrodisiac se aflau piperul, seminţele de muştar, anasonul şi scorţişoara, dar şi anumite părţi ale organelor genitale ale animalelor erau considerate afrodisiace.
Relaţii sexuale riscante
Pentru cei care luau în serios moralitatea creştină, celibatul era modul ideal de viaţă în secolele trecute, iar sexul un lucru de trecut cu vederea, fiind considerat necesar doar ca parte a căsătoriei. Plăcerile carnale erau considerate păcate, iar relaţiile sexuale înainte de căsătorie şi cele din afara ei erau riscante.
Preoţii trebuiau să îi raporteze pe desfrânaţi şi pe cei care comiteau adulter, potrivit unor mărturii istorice. În unele cazuri, astfel de relaţii puteau aduce condamnări la moarte. Dar nu numai Biserica dezaproba adulterul şi desfrânarea, ci şi nobilimea, boierii vrând să se asigure că pruncii lor nu sunt procreaţi cu alţi bărbaţi. În comunităţile rurale atitudinea faţă de relaţiile extra-conjugale era mai relaxată, preoţii fiind cei care încercau să îi forţeze pe „păcătoşi” să se căsătorească. Şi în pravilele românilor, din secolul al XVII-lea, erau oferite indicaţii despre viaţa intimă, creştinească.
„Se cade tot creştinului, muierii şi bărbatului, două paturi să aibă de aşternutul lor şi de ei şi să se culce duminica şi într-alte zile sfinte şi la praznice domneşti şi în săptămâni mari, iară nu să se tăvălească de-a pururiea ca porcii într-un tină”, informau autorii volumului Medicina şi Farmacia în trecutul românesc. Potrivit regulilor impuse de către biserică, în secolele trecute un cuplu trebuia să se abţină de la a întreţine relaţii sexuale timp de 40 de zile înainte de Paşti, Crăciun, în zilele de miercuri, vineri şi în nopţile de duminică, precum şi la primele semne ale gravidităţii femeii şi în timpul menstuaţiei acesteia.
Cea mai indicată poziţie
Poziţia misionarului era considerată cea mai naturală formă de a face sex, în timp ce alte moduri de a întreţine relaţii sexuale erau privite ca păcate. Cei care foloseau poziţii sexuale „deviante” şi care se dădeau la perversiuni sexuale puteau fi condamnaţi la mutilare, la închisoare şi chiar la moarte, potrivit unor mărturii istorice. Homosexualitatea era considerată un act împotriva naturii, iar sodomia era pedepsită cu moartea, care implica mutilare, adrere pe rug, spânzurare, închiderea într-o cuşcă atârnată la înălţime până când condamnatul murea de foame şi sete.
Vă recomandăm şi:
Strămoşii noştri aveau voievozi cumpliţi, femeile le erau frumoase, dar multe dintre ele uşuratice, iar „ghiaurii” erau răi din fire. Sunt câteva dintre descrierile pe care cronicarii turci din secolele trecute le ofereau locuitorilor Moldovei, Munteniei şi Transilvaniei. Mărturii istoricilor otomani din anii Evului Mediu prezintă detalii inedite despre viaţa strămoşilor noştri.
Numeroase scrieri din Evul Mediu arată cât de preţuită era virginitatea femeilor în secolele trecute, dar şi cum, o dată pierdută, acestea încercau să ascundă soţilor lor faptul că nu mai erau fecioare. O serie de reţete ciudate erau folosite de femei în dorinţa de a-şi masca pierderea virginităţii.
Un savant din secolul al nouălea, cunoscut prin lucrările sale în întreaga Europă medievală, a fost autorul unora dintre cele mai populare reţete menite să trateze problemele de natură sexuală din cuplu. Remediile lui Al-Jazzar preced inventarea viagrei moderne.
Femeile din Evul Mediu aflau cum pot redeveni fecioare, dacă foloseau poţiunile misterioase ale contesei Caterina Sforza. Celebra autoare a unei lucrări ştiinţifice didicată performanţelor sexuale şi modului de redobândire a virginităţii, a intrat în istorie datorită reţetelor sale controversate.
Credinţele care priveau viaţa sexuală a oamenilor din secolele trecute au fost cu totul neobişnuite. O dovedesc documentele vechi, care cuprindeau studii de anatomie şi recomandări despre relaţiile sexuale, folosirea unor afrodisiace şi despre metodele contraceptive ale strămoşilor noştri.
În urmă cu un secol şi jumătate, James Oscar Noyes, un medic american în armata sultanului, vizita teritoriile României şi descria în amănunt viaţa locuitorilor lor. Cel mai mult l-au şocat ritualurile religioase pe care românii le îndeplineau cu stricteţe şi modul de viaţă al preoţilor de la sate.
Se încarcă comentariile...
