Fostul primar din Aninoasa, condamnat după o plângere a actualului primar. Ilie Botgros a condus 20 de ani oraşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ilie Botgros (stânga) este, în prezent, consilier local. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Ilie Botgros (stânga) este, în prezent, consilier local. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Judecătoria Petroşani a decis, luni, condamnarea la închisoare a fostului primar al oraşului Aninoasa, Ilie Botgros, pentru delapidare, într-un dosar deschis în urma unei plângeri a actualui primar, Nicolae Dunca.

Magistraţii au pronunţat sentinţa într-un dosar în care inculpat a fost Ilie Botgros, fostul primar al oraşului Aninoasa, timp de 20 de ani. Ilie Botgros a fost trimis în judecată pentru delapidare şi purtare abuzivă, iar Judecătoria Petroşani a pronunţat luni sentinţa.

„Instanţa condamnă inculpatul Botgros Ilie - la pedeapsa de un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare şi şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă (patru părţi vătămate). Suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 3 ani. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Primăria oraşului Aninoasa şi obligă inculpatul la plata sumei de 179.779 lei, către partea civilă. Menţine măsura sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa nr. 532/P/2013 din data de 22.01.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, asupra imobilului compus din clădire de locuit situată în Aninoasa, cu suprafaţă desfăşurată de 82 mp, asupra imobilului clădiri anexe situate la aceeaşi adresă, cu suprafaţa desfăşurată de 44, 36 mp, asupra terenului intravilan cu construcţii în suprafaţă de 73,64 mp situat la aceeaşi adresă şi asupra imobilului teren intravilan arabil în suprafaţă de 400 mp situat la aceeaşi adresă, până la concurenţa sumei de 179.779 lei, în vederea recuperării prejudiciului cauzat persoanei vătămate, constituită parte civilă”, a informat Judecătoria Petroşani.

Răfuială între primari
Reclamaţia pe baza căreia s-a demarat cercetarea şi, ulterior, trimiterea lui Botgros în judecată, a fost formulată de actualul primar, Nicolae Dunca. Fostul primar al Aninoasei, cel mai sărac oraş din judeţul Hunedoara, a fost acuzat de folosirea ilegală a fondurilor destinate comunităţii, în perioada în care a condus administraţia locală, bani pe care nu i-a returnat administraţiei locale şi pentru care nici nu a depus documente justificative.

În prezent, mai puţin de 5.000 de oameni trăiesc în Aninoasa, cel mai mic oraş din Valea Jiului, în care mina de cărbune s-a închis în 2006. Aşezarea a primit recent eticheta de „oraş falimentar“ din cauza datoriilor înregistrate de primărie. Ilie Botgros a fost timp de 20 de ani primar a oraşului Aninoasa.


Vă recomandăm şi:

Ce s-a ales de mineri la 17 ani după bătălia de la Costeşti. Culisele violenţelor încheiate cu Pacea de la Cozia şi decăderea apocaliptică a oraşelor-mină

Evenimentele care au culminat, pe 23 ianuarie 1999, cu Pacea de la Cozia au rămas în istorie ca apogeul puterii minerilor din Valea Jiului. De acolo nu se mai putea merge decât în jos. Şi s-a ajuns atât de jos, încât localităţile prospere de acum 25 de ani au devenit ruine, iar titanii acelor vremuri scormonesc în munţii de bolovani în căutare de cărbune ca să aibă ce mânca.

Cel mai mic oraş din Hunedoara: Aninoasa, blestemul aşezării din care minerii au plecat "să facă ordine" în 1990

Cel mai mic oraş din judeţul Hunedoara are o istorie tumultoasă. Aninoasa, un orăşel din Valea Jiului cu mai puţin 5.000 de locuitori, a fost unul dintre locurile din care primele contingente de mineri s-au îmbarcat spre Bucureşti în vara anului 1990, pentru a participa la cea mai sângeroasă mineriadă. De câţiva ani, Aninoasa este pragul falimentului, după ce mina de cărbune s-a închis.

FOTO Valea Jiului refuză să-şi amintească Mineriada din iunie 1990

Evenimentele din 13 – 15 iunie 1990 au lăsat urme adânci în Valea Jiului. La 24 de ani de la cele mai sângeroase mişcări de protest ale minerilor, mulţi dintre foştii ortaci nu vor să mai audă de eticheta de “oi negre” ale societăţii.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite