Dacii şi romanii invadează Ulpia Traiana Sarmizegetusa, la primul festival roman organizat în fosta capitală antică

Dacii şi romanii invadează Ulpia Traiana Sarmizegetusa, la primul festival roman organizat în fosta capitală antică

FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa devine în weekend o destinaţie atractivă pentru pasionaţii de istorie antică. În fosta capitală a Daciei Romane va avea loc prima ediţie a Festivalului Roman.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ulpia Traiana Sarmizegetusa va fi animată de războinicii daci şi romani. În weekend va avea loc prima ediţie a Festivalului roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa, un eveniment care are ca scop reconstituirea istoriei strămoşilor noştri.

Deschiderea festivalului va avea loc vineri, în Haţeg, cu o paradă în costume antice. Sâmbătă şi duminică, în situl arheologic de la Sarmizegetusa, vor fi organizate tabere civile şi militare dacice şi romane, ateliere de meşteşuguri antice (fierărie, ceramică, pielărie, ţesătorie, metaloplastie, prelucrare os şi lemn, medicină, mozaic antic, inginerie antică, pictură pe lemn, sculptură în piatră), jocuri, demonstraţii de luptă. Sâmbătă, în forul oraşului antic va avea loc o reconstituire istorică a ceremoniei de întemeiere a Coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa. De asemenea, în Amfiteatru, vor avea loc prezentarea structurii unei legiuni romane, demonstraţii militare şi de artilerie antică.

Duminică, amfiteatrul va găzdui ceremonia de consacratio a vexillumului Legiunii V Macedonica, iar la finalul acesteia va fi reconstituită ultima confruntare dintre legionari, daci şi sarmaţi.

Evenimentul, organizat de Asociaţia de Turism Retezat, este dedicat memoriei arheologului clujean Dorin Alicu, de la Muzeul de Istorie a Transilvaniei, care şi-a dedicat întreaga carieră profesională cercetărilor în cadrul sitului Ulpia Traiana Sarmzegetusa.

Programul festivalului:

Vineri, 29 iulie 2016
20.30 - Haţeg. Parada în costume antice, în centrul oraşului Haţeg în scopul promovării evenimentului. Distribuirea de fluturaşi de promovare de către voluntari
Sâmbătă, 30 iulie 2016
11:00 - Sarmizegetusa. Amfiteatrul roman. Ceremonia de deschidere
11.30 - Deschiderea publică a taberelor militare şi atelierelor meşteşugăreşti
14. 30 - Tur ghidat al principalelor obiective romane ale Coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa
16:00 - Forul oraşului antic. Ceremonia de întemeiere a Coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa
17.30 - Amfiteatrul roman. Prezentarea structurii unei legiuni romane. Demonstraţii militare. Demonstraţii de artilerie antică.
18 – 21 Tabără antică. Ateliere cu publicul
Duminică, 31 iulie 2016
10.00 - Deschiderea publică a taberelor militare şi atelierelor meşteşugăreşti
14 30 – 16:00 Tur ghidat al principalelor obiective romane ale Coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
16.00 - Amfiteatrul roman. Ceremonia de consacratio a vexillumului Legiunii V Macedonica.
16.15 – 16.30 - Amfiteatrul roman. Ultima confruntare dintre legionari, daci şi sarmaţi.
16.45 - Amfiteatrul roman. Moment surpriză.
17.00 - Închiderea evenimentului.


Vă recomandăm şi:

VIDEO Ulpia Traiana Sarmizegetusa în imagini inedite. De ce este confundat oraşul antic cu Sarmizegetusa Regia

Primul oraş roman înfiinţat în vremea împăratului Traian se numără printre cele mai vizitate locuri din Transilvania, chiar dacă în ultimii ani investiţiile în conservarea monumentelor sale au lipsit, iar o parte dintre vizitatorii sitului de la poalele Retezatului confundă Ulpia Traiana Sarmizegetusa cu capitala Regatului Dac, Sarmizegetusa Regia din Munţii Orăştiei.

Aproape cinci milioane de euro va costa refacerea Amfiteatrului şi a Forului din Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Aproape cinci milioane de euro sunt necesari pentru restaurarea Forului şi a Amfiteatrului din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, potrivit unui proiect pe care Consiliul Judeţean Hunedoara îl va depune pentru a primi finanţare, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 - 2020.

Megaconstrucţiile strămoşilor noştri. Cum au fost ridicate cetăţile dacice din Munţii Orăştiei, podul peste Dunăre şi Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Ansamblul cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei, oraşul daco-roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi podul de peste un kilometru ridicat în vremea împăratului Traian peste Dunăre se numără printre cele mai importante monumente ale Antichităţii, din ţara noastră.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: