Autostrada imposibilă: 21 de kilometri sunt în şantier de patru ani, iar drumarii riscă rezilierea contractului

Autostrada imposibilă: 21 de kilometri sunt în şantier de patru ani, iar drumarii riscă rezilierea contractului

Imagine de pe şantierul Lotului III, în toamna anului 2017. DRDP Timişoara.

Se împlinesc patru ani de la începerea construcţiei Lotului III din Autostrada Lugoj – Deva. Stadiul fizic al execuţiei proiectului pentru cei 21 de kilometri ai autostrăzii a ajuns la 80 la sută, spre nemulţumirea ministrului Transporturilor care îi acuză pe drumari că au lucrat într-un ritm lent.

Ştiri pe aceeaşi temă

În toamna anului 2013, statul român prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a României a atribuit contractul de proiectare şi de execuţie al Lotului trei al Autostrăzii Lugoj - Deva asocierii de firme Teloxim Con SRL, Comsa SA, Aldesa Construcciones SA şi Arcadis Eurometudes SA.

Valoarea proiectului a fost estimată la peste un miliard de lei, dar în urma licitaţiilor construcţia tronsonului de 22,1 kilometri a fost adjudecată pentru 580 milioane lei, fără TVA. Din valoarea totală a proiectului, 493 milioane lei reprezintă fonduri de coeziune (85 %) şi 87 milioane lei finanţarea de la Guvernul României (15 %).

Termenul de finalizare al Autostrăzii Deva – Lugoj, împărţită în patru tronsoane, în lungime totală de 100 de kilometri, a fost stabilit pentru 27 mai 2016.

Lotul trei al autostrăzii A1, între Gurasada (judeţul Hunedoara) şi Coşeviţa (limita judeţelor Hunedoara şi Timiş) a intrat în şantier în primăvara anului 2014.
Şantierul în urmă cu patru ani. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Deşi nu au fost loviţi de „ghinioanele” de pe Lotului patru al autostrăzii, unde lucrările au fost suspendate din pricina existenţei unei peşteri cu lilieci şi a unui cimitir pe traseu, constructorii au lucrat într-un ritm lent, iar termenul de finalizare a fost depăşit cu aproape doi ani. Una dintre problemele semnalate au fost neînţelegerile între constructori şi Compania Naţională de Infrastructură Rutieră cu privire la lucrările suplimentare din zona satului Holdea, unde se află în construcţie un nod rutier.

Vineri, ministrul Transporturilor, Lucian Şova a dat un ultimatum drumarilor, cărora le-a solicitat să decidă în cel mult o săptămână dacă pot continua lucrările pe acest tronson.

„Întâlnirea ministrului cu asocierea de firme Teloxim, Consa, Aldesa Construcciones şi Arcadis Eurometudes vine în contexul în care lucrările înaintează greu de un an de zile. Pe acest lot au apărut o serie de probleme din cauza nerespectării calităţii lucrărilor şi a mobilizării slabe a antreprenorului. Acest fapt poate conduce la rezilierea contractului din cauze exclusiv imputabile antreprenorului”, a comunicat Ministerul Transporturilor. Stadiul de execuţie a Lotului trei a ajuns la aproximativ 80 %.

Finalizarea lucrărilor la cei 21,1 kilometri a fost anunţată în acest an, conform celor mai optimiste previziuni ale drumarilor.

Alte două loturi ale viitoarei Autostrăzi Lugoj – Deva, repsectiv Loturile doi şi IV, se află în prezent în construcţie, lucrările fiind întârziate şi pe acestea, faţă de termenul de finalizare stabilit iniţial, prin contract, respectv 26 mai 2016. Pentru cele trei tronsoane ale viitoarei autostrăzi, contractele de proiectare şi execuţie au fost semnate în 2013.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Marea provocare pe şantierul Autostrăzii Lugoj - Deva: excavarea versantului imens de pe malul Mureşului

Forţe impresionante au fost mobilizate în ultimele luni pentru excavarea versantului de la marginea localităţii Şoimuş, pe o lungime mai mare de un kilometru, care va fi ocupat de un sector al autostrăzii Lugoj - Deva. Lucrările sunt încă departe de final.

Încă un an aproape sterp pentru Autostrada Vestului: 15 kilometri deschişi din cei 70 promişi. Cum au avansat lucrările în 2017

Constructorii celor trei loturi ale Autostrăzii Lugoj – Deva, aflate în şantier, au avansat într-un an cu 10 - 25 la sută, în ce priveşte stadiul fizic al proiectului, şi niciunul dintre tronsoane nu a fost finalizat integral. Anunţurile optimiste susţinute de CNAIR, că şoferii vor putea circula în 2017 pe întreaga autostradă au fost departe de a fi materializate.

VIDEO Cum s-a lucrat pe Lotul al treilea din viitoarea Autostradă Lugoj - Deva. Proiectul trebuia finalizat în 2016

Imagini publicate de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri arată cum s-a lucrat până în prezent pe Lotul al treilea al viitoarei autostrăzi Lugoj – Deva. Ca şi în cazul celorlalte două tronsoane ale autostrăzii din vestul ţării, proiectul trebuia finalizat în vara anului trecut, conform contractului dintre constructori şi fosta Companie Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.

citeste totul despre: