Încep lucrările la „Coridorul de est” al Hunedoarei. Sens giratoriu nou în zona spitalului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zona unde va fi amenajat noul sens giratoriu. Foto: Primăria Hunedoara.
Zona unde va fi amenajat noul sens giratoriu. Foto: Primăria Hunedoara.

Mai multe străzi din Hunedoara vor fi reabilitate, iar un sens giratoriu va fi amenajat în zona spitalului municipal, printr-o investiţie finanţată cu fonduri europene.

Modernizarea „Coridorului de est” al Hunedoarei începe în luna august. Marţi, a fost predat amplasamentul constructorului (asocierea Sustainable Urban Mobility Solutions SRL – Proactiv SRL), care a câştigat licitaţia pentru derularea investiţiei de aproape zece milioane de euro, finanţată cu fonduri europene.

Au început lucrările la şoseaua Simeria - Geoagiu. 34 de kilometri de drum vor fi modernizaţi VIDEO

Un castel faimos din Transilvania a fost restaurat. Ajunsese o ruină, la un pas de prăbuşire FOTO

Explicaţii pentru starea noului teren al stadionului din Deva: „Ar putea fi necesară refacerea integrală”

„Lucrările vor începe din zona Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Siminoescu”, unde la intersecţia străzilor Pictor Luchian şi Victoriei va fi amenajat un sens giratoriu care va ajuta la extinderea traseului de autobuz nr. 2 fără a mai fi necesară reconfigurarea ulterioară a acestuia”, a informat Primăria Hunedoara.

Vor fi reabilitate şi modernizate strada Eroilor, strada Mureşului şi strada Buituri, precum şi Aleea Ciprian Porumbescu şi părculeţele din zona Poliţiei municipale. De asemenea, vor fi modernizate 12 staţii de autobuz şi vor fi achiziţionate 10 autobuze hibrid.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Judeţul „inundat“ de ape tămăduitoare. Ce s-a ales de faimoasele izvoare termale ale Hunedoarei

Drumul pavat construit de romani la Germisara a fost scos de sub buruienile care l-au acoperit ani în şir

VIDEO Geoagiu Băi, staţiunea clădită pe ruinele termelor antice. Ce găsesc turiştii în vechea Germisara

Drumul Marmurei, scurtătura prin munţi între Hunedoara şi Caraş-Severin VIDEO

Cel mai spectaculos drum din Ţinutul Pădurenilor. Când va fi finalizată noua şosea din munţi FOTO VIDEO

Alunecările de pietre au răvăşit şoseaua spre Lunca Cernii. „Ploaie” de bolovani pe drumul din munţi VIDEO

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite