UPDATE Rezultate alegeri parlamentare 2012 / Giurgiu, pe locul 5 în topul naţional al prezenţei la vot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Site-ul adevarul.ro îţi prezintă duminică, 9 decembrie, tot ce se întâmplă în judeţul tău: cine sunt candidaţii, ce incidente electorale sunt semnalate dar şi care este prezenţa la vot raportată biroului electoral central.

Rămâi pe giurgiu.adevarul.ro pentru a afla toate detaliile din ziua alegerilor.

UPDATE ora 00.40: Florian Nicolae (USL) este noul deputat al Colegiului 1 conform unor informaţii din interiorul sediului de campanie. Se pare că omul de afaceri a obţinut peste 60% din voturile giurgiuvenilor din municipiu. Se pare că cel puţin alţi patru dintre cei cinci candidaţi USL vor intra în Parlament după ce au obţinut peste 50% din voturi.

UPDATE ora 22.40: Aproape jumătate dintre giurgiuvenii cu drept de vot au mers duminică la urne conform ultimelor date puse la dispoziţie de Biroul Electoral Central. Giurgiu a încheiat alegerile parlamentare în top, consolidându-şi la nivel naţional locul 5 (49,10% prezenţă la urne).

UPDATE ora 21.45: USL a ocupat detaşat primul loc în preferinţele românilor la alegerile parlamentare de duminică, 9 decembrie. La nivelul judeţului Giurgiu, Uniunea Social Liberală speră să obţină cel puţin cinci din cele şase posturi puse la bătaie.

UPDATE ora 19.30: La penultimul exit poll dat publicităţii de către Biroul Electoral Central, judeţul Giurgiu ocupă locul 5 în ceea ce priveşte prezenţa la urne cu 43,32% din cei aflaţi pe listele electorale. Ora limită la care se poate vota este 21.00.

UPDATE ora 15.40: Giurgiu a urcat şase poziţii după cel de-al doilea exit poll dat publicităţii de BEC. Până la ora 14.00 au votat 24,21% dintre giurgiuvenii aflaţi pe listele electorale.

UPDATE ora 11.30: Judeţul Giurgiu ocupă locul 16 la nivel naţional în privinţa prezenţei la vot (4,94%) după primul exit poll dat publicităţii de către BEJ Giurgiu. Până la ora 10.00 votaseră mai mult cei din mediul urban decât cei din mediul rural.

UPDATE ora 10.00: Unul dintre candidaţii din Colegiul 1 deputaţi, Alexandru Răzvan Cuc, a avut parte de un incident neplăcut. Politicianul giurgiuvean nu s-a regăsit pe lista permanentă de alegători, fiind nevoit să facă acest lucru pe o listă suplimentară.

UPDATE ora 9.30: Florian Nicolae a fost primul dintre candidaţii giurgiuveni care şi-au exercitat dreptul de vot. Acesta a votat la Şcoala Numărul 3 din municipiu, alături de soţie şi fiică.

În cursa pentru Parlamentul României, în judeţul Giurgiu, s-au înscris şapte partide sau alianţe politice: ARD, PER, PP, PP-DD, PRM, UDMR şi USL.

Giurgiu este împărţit în şase colegii (două colegii senatoriale şi patru colegiii deputaţiale)

SENAT
Pentru Colegiul 1 se luptă pentru un post de senator: Niculae Bădălău (USL), Mihai Neagu (ARD), George Daniel Ciobanu (PPDD), Irinel Roman (PRM) şi Zoltan Tittesz (UDMR).

Pentru Colegiul 2 se luptă tot pentru un post de senator: Lucian Iliescu (USL), Daniel Fiţa (ARD), Robertino Hideg (PPDD), Gavril Căpâlnaş (PRM) şi Ghizela Nagy (UDMR).

CAMERA DEPUTAŢILOR
Pentru Colegiul 1 se luptă pentru un post de deputat: Cristian Teodor (ARD), Florian Nicolae (USL), Alexandru Răzvan Cuc (PPDD), Laura Hîncu (PER), Csaba Mihai Gyorgy (UDMR)

Pentru Colegiul 2 au intrat în cursa pentru un post de deputat: Marin Anton (USL), Florian Velicu (PPDD), Vasile Mihail Barbu (ARD), Mihai Truşcă (PRM) şi Ferenc Szente (UDMR)

Pentru Colegiul 3 vor votul giurgiuvenilor: Bogdan Cantaragiu (ARD), Ioan Viorel Teodorescu (USL), Gheorghe Ştefan (PP), Liliana Ciobanu (PPDD), Valeriu Teodorescu (PRM) şi Peter Levente Szocs (UDMR)

Pentru Colegiul 4 vor lupta pentru un post de deputat: Daniel Chiţoiu (USL), Ioana Toma (ARD), Florentin Marcoşanu (PPDD), George Adrian Budacu (PRM) şi Peter Gabriel Stier (UDMR).

Pe adevarul.ro ai acces la cea mai amplă radiografie care îţi prezintă tot ce se întâmplă în ţară în ziua de 9 decembrie 2012, duminica în care eletoratul stabileşte cine va reprezenta România în Parlament pentru următorii patru ani.
 

Giurgiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite