Traficul rutier pe Bulevardul Falezei se închide de miercuri şi până luni. În zonă vor fi organizate concerte şi târguri
0Porţiunea închisă este cuprinsă între strada Alexandru Cernat (zona parcului Viva) şi Prelungirea Traian (zona „La Elice”). Pe perioada restricţiei, circulaţia va fi deviată pe strada Armata Poporului (Mazepa 2) şi strada Roşiori (cu legătură în Prelungirea Traian).
Traficul rutier pe Faleza Superioară va fi închis în următoarele cinci zile, cu ocazia manifestărilor organizate de Sărbătorile Galaţiului. Astfel, începând de miercuri, 29 noiembrie, de la ora 10,00 şi până luni, 4 decembrie, la ora 12,00, traficul va fi blocat pe bulevardul Marii Uniri (Faleza superioară), pe sectorul cuprins între intersecţia cu strada Gen. Alexandru Cernat (zona parc Viva) şi intersecţia cu strada Prelungirea Traian (zona „La Elice”).
În acestă perioadă, circulaţia va fi deviată pe str. Armata Poporului şi strada Roşiori (cu corespondenţă în Prelungirea Traian), motiv pentru care autorităţile locale le recomandă şoferilor să nu parcheze autoturismele pe artera care va prelua, temporar, traficul de pe faleză.
De asemenea, participanţii la trafic sunt sfătuiţi să evite pe cât posibil zona, dat fiind că străzile Armata Poporului şi Roşiori au doar cîte o bandă pe fiecare sens de mers şi nu pot prelua tot traficul obişnuit de pe bulevardul Marii Uniri.
Programul Sărbătorilor Galaţiului
Joi, 30 noiembrie - Ziua Oraşului Galaţi
17,00.-18,00 Scenotehnica, întregul echipament cât şi personalul calificat sunt la dispoziţia artiştilor locali
18,00-22,00 – Prezentator pentru ziua de joi, 30.11.2017 – Răzvan Simion
18,00 – 18,30 – Spectacol artişti locali
18,30 – 19,15 – Recital Trupa Got-X
19,15 – 20,15 – Recital DEEPCENTRAL
20,15 – 21,00 – Recital THE MOTANS
21,00 – 22,00 – Recital DELIA
22,00 – 22,15 Seara se va încheia cu un spectacol de foc de artificii, cu o durata de 15 minute şi se va desfăşura pe un fundal muzical.
Vineri, 1 Decembrie - Ziua Naţională a României
17,00.-18,00 Scenotehnica , întregul echipament cât şi personalul calificat sunt la dispoziţia artiştilor locali
17,00-22,00 – Prezentator/ MC - Dănuţ Lungu
18,00 – 18,45 - Spectacol artişti locali, intonarea imnului naţional
18,45 – 19,30 - ELISABETA TURCU
19,30 – 20,30 - LIVIU TEODORESCU
20,30 – 22,00 - ANSAMBLUL ETNOFOLCLORIC PLĂIEŞII.
Sâmbătă, 2 decembrie
17,00-18,00 Scenotehnica, întregul echipament cât şi personalul calificat sunt la dispoziţia artiştilor locali
18,00-22,00 – Prezentator pentru ziua de sâmbătă, 02.12.2017 – Răzvan Simion
18,00 – 18,10 – Artişti Locali trupa Hip-Hop
18,10 – 18,15 – Artişti Locali Trupa de Dans
18,15.- 19,00 – Trupa Strada Mare
19,00 – 20,00 - LIDIA BUBLE
20,00 – 21,00 - CONNECT-R
21,00 – 22,00 - CARLA’S DREAMS.
Duminică, 3 decembrie
17,00.-18,00 Scenotehnica, întregul echipament cât şi personalul calificat sunt la dispoziţia artiştilor locali
18,00-22,00- Prezentator/ MC pentru ziua de duminică, 03.12.2017 Dănuţ Lungu
18,00-18,30 Artişti locali
18,30-18,45 – Artişti locali
19,00-20,00 – AMI
20,00-21,00 – GUESS WHO
21,00-22,00 – RANDI.