Talentul inegalabil al micuţelor artiste care pictează şi crează minunate obiecte handmade

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alesia (stânga) şi Anastasia alături de câteva dintre lucrările lor Foto: Valentin Trufaşu
Alesia (stânga) şi Anastasia alături de câteva dintre lucrările lor Foto: Valentin Trufaşu

Alesia Dumitrescu (11 ani) şi Anahi Anastasia Mandiş (11 ani), ambele eleve în clasa a V-a la Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin“, din Galaţi, sunt extrem de talentate la pictură. Fetiţele îi uimesc pe specialişti cu lucrările de artă pe care le realizează de la o vârstă foarte mică.

Alesia Dumitrescu (11 ani) şi Anahi Anastasia Mandiş (11 ani) sunt eleve în clasa a V-a la Liceul de Arte ”Dimitrie Cuclin”. Cele două fetiţe au început să picteze din joacă, dar părinţii şi apoi profesorii de specialitate au constatat că sunt extrem de talentate, în prezent fiind înscrise şi la Şcoala de Arte din Galaţi.

”Eu ştiu că am început mai întâi să pictez pe pereţi”, ne povesteşte cu umor Anastasia. Despre Alesia, profesoara ei de la Şcoala de Arte din Galaţi, pictoriţa Olimpia Ştefan, ne spune că făcea lucruri care îi uimea şi pe dascăli. ”Stiliza, abstractiza, deci erau nişte chestii pe care ea le percepea la vârsta ei de atunci, dar care pentru noi erau extrem de interesante”, îşi aminteşte Olimpia Ştefan.

Şi Anastasia a impresionat de când era foarte mică. Este foarte talentată şi la pian şi canto, dar s-a hotărât până la urmă să meargă pe pictură. ”Lucra mult miniaturi, modela foarte mult, făcea tot felul de bijuterii, deci handmade-uri. Nu ştia ce făcea, dar pe ce punea mâna, ieşea ceva extraordinar”, ne dezvăluie profesoara ei de la Şcoala de Arte.

Micuţele artiste se descoperă în fiecare zi, cu fiecare lucrare pe care o realizează, fie că e vorba de picturi sau obiecte handmade, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Alesia a obţinut locul al doilea, iar Anastasia locul întâi la un concurs judeţean de pictură chiar de la prima lor participare la o competiţie de profil.

Fetiţele sunt într-o permanentă competiţie, însă una constructivă, lipsită de orgolii, iar la doar 11 ani, la o vârstă la care alţi copii nu ştiu decât să se joace, au început să cocheteze cu design-ul vestimentar.

Profesor de pictură şi designer vestimentar

Alesia doreşte să devină profesor de pictură la o şcoală gimnazială pentru a trezi pasiunea acestei arte în cât mai mulţi copii. ”Şi alţi copii trebuie să înveţe să picteze. Aşa cred eu”, ne spune Alesia, în alegerea acesteia contând şi faptul că mama ei este profesoară de istorie la Universitate.

Anastasia intenţionează să meargă pe design vestimentar, după ce a finalizat cursul de trei ani de pictură la Şcoala de Arte, iar acum urmează cursul de design. ”Când eram mică, am învăţat să cos. Nu coseam cine ştie ce, o vedeam mereu pe străbunica mea care făcea asta şi îmi doream şi eu să cos”, îşi explică simplu Anastasia alegerea.

Ambele fetiţe sunt extrem de talentate şi la grafică şi ne-au declarat deschis că pe viitor le-ar place să creeze personaje de desene animate şi ilustraţii pentru cărţi, însă nu vor uita niciodată marea lor pasiune: pictura.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite