Organizaţiile studenţeşti se opun anulării taberelor de vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Studenţii gălăţeni. Foto: Bogdan Nistor
Studenţii gălăţeni. Foto: Bogdan Nistor

Până acum, studenţii cu cele mai bune rezultate la învăţătură, primeau în vacanţele de iarnă/vară tabere studenţeşti, însă din acest an aceste facilităţi au fost anulate.

Asfel, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), în calitate de reprezentant legitim al studenţilor, refuză cu vehemenţă să accepte această decizie.

ANOSR doreşte să reamintescă Ministerului Educaţiei că aceste tabere reprezintă una dintre puţinele politici de încurajare a performanţelor, prin care până acum statul reuşea să stimuleze performanţa academică.

"Tăierea drepturilor studenţilor a început odată cu afrontul adus mişcării studenţeşti în proiectul de Lege a Educaţiei prin excluderea studenţilor din cele mai importante decizii din universitate. Observăm că taberele studenţeşti sunt următoarele drepturi la care se renunţă. Sperăm ca această atitudine împotriva studenţilor să se revizuiască pentru a nu ajunge în situaţia colegilor noştri din alte state", a declarat Daniela Alexe, preşedinte ANOSR.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite