Megaescrocheria imobiliară. Cum a făcut avere un „dezvoltator imobiliar“ cu apartamente care nu îi mai aparţineau

Megaescrocheria imobiliară. Cum a făcut avere un „dezvoltator imobiliar“ cu apartamente care nu îi mai aparţineau

Foto: arhivă Adevărul

Un bărbat a construit o vilă cu apartamente în staţiunea Mamaia, iar pentru două apartamente a făcut promisiuni de vânzare unei femei, care în final s-a ales doar cu paguba. În realitate, una dintre locuinţe fusese vândută unei alte persoane, iar cealaltă era gajată la o bancă.

Judecătoria Galaţi l-a condamnat, pe 4 februarie, pe Marius Florin Poduţ la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere pentru înşelăciune în formă continuată. Bărbatul a fost obligat şi să restituie 176.826 de euro unei femei pe care a înşelat-o, dar şi să-i achite daune morale de 50.000 de lei. Decizia instanţei nu este definitivă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi au stabilit că Marius Florin Poduţ a început, în 2008, construcţia unei vile cu apartamente în staţiunea Mamaia. Bărbatul i-a cunoscut, în acelaşi an, pe doi gălăţeni care erau parteneri de afaceri.

În urma discuţiilor dintre cele trei persoane, Poduţ i-a promis uneia dintre ele, o femeie, că-i va vinde două apartamente în imobilul ce urma să fie construit în Mamaia, în zona Butoaie. Primul avea suprafaţa de 100 de metri pătraţi, iar  transferul dreptului de proprietate urma să se facă în schimbul sumei de 120.000 euro.

Cinci luni mai târziu, cei doi au semnat un alt act prin care se făcea promisiunea vânzării unui alt apartament, învecinat cu primul, acesta având o suprafaţă de 119,6 metri pătraţi, pentru suma de 155.000 de euro. Femeia i-a plătit 614.281,5 lei şi 30.000 de euro lui Poduţ fără ca acesta să-i transfere dreptul de proprietate asupra celor două apartamente, adică să încheie contractele de vânzare-cumpărare în formă autentică.

„A profitat de buna-credinţă a persoanei vătămate“

Nu mică a fost surpriza celei care credea că este proprietarul apartamentelor că unul dintre ele a fost vândut de Poduţ către o altă persoană, la un preţ mult mai mic decât se înţelesese cu primul cumpărător, dar şi în rate eşalonate pe o perioadă mai mare de trei ani. Al doilea apartament a fost pus gaj la o bancă, devenind ulterior proprietatea acesteia.

”De altfel, la momentul încheierii promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, inculpatul nu a adus la cunoştinţa persoanei vătămate că imobilul era grevat de o sarcină reală în favoarea unei bănci comerciale”, susţin anchetatorii.

Femeia i-a făcut plângere lui Poduţ la Poliţie după ce a aflat de la acesta că apartamentele erau girate la bancă, în condiţiile în care plătise integral preţul unuia dintre acestea. Cu toate că escrocheria ieşise la iveală, iar procurorii îl cercetau pentru înşelăciune,  Poduţ a deschis un dosar la Judecătoria Constanţa, în încercarea de a obţine evacuarea dintr-unul din apartamente a celei care îi plătise sume importante de bani în schimbul promisiunii de vânzare a acestora.

Judecătorii au suspendat judecarea procesului până la finalizarea procesului penal. ”Apreciem că inculpatul Poduţ Florin Marius a profitat de buna-credinţă a persoanei vătămate, urmărind obţinerea unor sume importante de bani sub pretextul transferării ulterioare a dreptului de proprietate asupra celor două apartamente, prin încheierea celor două antecontracte (folosite ca mijloace frauduloase pentru inducerea în eroare)”, au concluzionat anchetatorii. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările