Doi bărbaţi, rivali, au ajuns internaţi în acelaşi salon, după un război între neamuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasile Păsat, atât victimă, cât şi autor Foto: Adrian Obreja
Vasile Păsat, atât victimă, cât şi autor Foto: Adrian Obreja

Cei doi dau vina unul pe celălalt, ambii pozând în postura de victimă. Unul dintre ei a fost mai ghinionist, având leziuni mai grave, dar amândoi riscă să fie sancţionaţi de către poliţişti.

Dragostea de pâmânt nu dispare niciodată. Asta au demonstrat-o Vasile Păsat, în vârstă de 45 ani şi Gheorghe Păsat, de 25 ani, ambii din comuna gălăţeană Bursucani, care au ajuns în spital, în acelaşi salon, după ce s-au bătut, împreună cu rudele fiecăriua dintre ei.

Războiul dintre familii este mai vechi, iar totul a pornit de la vechea problemă a românului, pământul. Fermele celor doi sunt învecinate, lucru care nu le convine celor două familii, fapt care a dus la bătaie. Bărbaţii dau vina unul pe celălalt, recunosc faptul că este o dispută mai veche, dar spun că nu există niciun grad de rudenie între ei, doar o coincidenţă de nume.

„Am câteva animale şi un grajd, cumpărate acolo, lângă ferma lor. Aseară mergeam spre casă, cu căruţa şi când am trecut prin faţa casei lor, au fugit după mine şi m-au bătut. M-au zdrobit tot, nu mai pot. Conflictul e mai vechi. Vor să rămână numai ei acolo, în zonă. Vor să le rămână lor toate grajdurile. Au mai fost şi alţii înaintea mea şi au plecat de frică. M-au nenorocit”, a spus victima, dar şi autorul Vasile Păsat.

Aşa cum era de aşteptat, cealaltă victimă-agresor, are versiuna sa.

„M-a bătut fiul celui care este internat aici, el, un frate de-al lui şi un cumnat. Sunt nişte conflicte între noi , mai vechi. Ieri au venit toţi în faţa casei noastre să facă probleme.  M-au lovit cu un par în cap. Ei au început. Fratele meu a mai fost bătut de către ei”, a spus Gheorghe Păsat.

Interesant este faptul că bărbaţii au ajuns internaţi în spital, în acelaşi salon, iar medicii le acordă ambilor îngrijirile medicale necesare.
 
„Doi bărbaţi au fost într-o dispută fizică, care i-a adus în spital, în acelaşi salon. Este o poziţie egală, în faţa sănătăţii. Este asemănător alegerilor prezidenţiale, jumătate-jumătate. Singura deosebire este că nu s-a decis încă, cine este câştigătorul. Se ocupă de lămurirea acestei prbleme de importanţă naţională, stând alături în pat”, a declarat Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi.
 
În momentul de faţă, poliţiştii anchetează cazul pentru a stabili cine sunt vinovaţii.

„Poliţiştii din localitate aşteaptă certificatele medico-legale şi plângerile din partea celor doi, pentru a stabili cele întâmplate, după care vor lua măsurile corespunzătoare”, a declarat scms. De poliţie Ştefan Gohoreanu.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite