Decontare ilegală de 5.000 de lei pentru o zi de carantină la Galaţi. DSP va face verificări la primării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
DSP Galaţi Foto: arhivă Adevărul
DSP Galaţi Foto: arhivă Adevărul

Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a dispus efectuarea de controale la toate primăriile din judeţ care au depus cereri de decontare a perioadelor în care angajaţii au fost în carantină.

Un control efectuat de Curtea de Conturi a descoperit nereguli pe bandă la mai multe direcţii de sănătate publică din România în ceea ce priveşte decontările pentru zilele de carantină şi dezinfecţiile efectuate.

Inspectorii au constatat că ”DSP Bacău, Braşov şi Galaţi au făcut plăţi şi pentru servicii de carantinare neefectuate, în sumă de 283.000 de lei”. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi susţin că este vorba despre o singură zi de carantină care a fost decontată în plus, însă valoarea acesteia este substanţială, respectiv 5.000 de lei.

”O zi în plus de carantinare trimisă de Primăria Galaţi, e vorba de 5.000 de lei. S-au demarat procedurile de recuperare a banilor de la Primărie”, ne-a declarat dr. Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al DSP Galaţi.

După cele întâmplate, reprezentanţii DSP Galaţi vor demara controale la primăriile din judeţ pentru a verifica dacă cererile de decontare a zilelor în care angajaţii au stat în carantină se bazează pe situaţii de fapt reale.

”Se vor declanşa controale la toate primăriile din judeţ care au spaţii de carantinare şi au trimis cereri de decontare a carantinării. Sunt şase primării în judeţ unde vor fi făcute controale, inclusiv Galaţiul”, a mai spus dr. Liliana Iordăchescu.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Noile categorii de persoane pentru care se vor deconta cheltuielile de carantină

Într-o singură zi s-a dublat numărul persoanelor aflate în carantină în Vrancea. Cheltuielile de cazare şi masă, decontate de Direcţia de Sănătate Publică

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite