Cum arăta limba română şi cât de transparentă era administrarea României acum 123 de ani: Monitorul Oficial din iunie 1895

Cum arăta limba română şi cât de transparentă era administrarea României acum 123 de ani: Monitorul Oficial din iunie 1895

Fondat în decembrie 1832, adică acum aproape186 de ani, Monitorul Oficial al României este, de departe, cea mai longevivă publicaţie ce a apărut vreodată în ţara noastră. O analiză succintă făcută de „Adevărul” asupra unei ediţii de acum 123 de ani ne arată cât de transparentă şi de bun-simţ era administarea României, dar scoate la lumină şi detalii interesante despre starea socială a naţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

În primii ei şapte ani, foaia denumită „Buletin gazetă administrativă” a fost tipărită, bisăptămânal, cu caractere chirilice, de-abia în 1837 trecându-se parţial la grafia latină (sub titlul de „Buletinul oficial”), ce va folosită integral din 1862.

Denumirea actuală, de „Monitorul Oficial”, este folosită pentru prima oară în 1859. Avea să fie schimbată în perioada comunistă în „Buletinul Oficial”, din 1990 revenindu-se va varianta consacrată. Un moment destul de bizar s-a produs în perioada 1865-1866, când publicaţia a fost concesionată (în împrejurări neclare, cu suspiciuni de corupţie) către un investitor privat, prima şi singura oară în lunga sa existenţă.

De-a lungul existenţei sale, Monitorul Oficial s-a constituit într-o adevărată cronică, cu mii de pagini anual (apoi, în ultimele decenii, cu zeci de mii de pagini în fiecare an), a evoluţiei societăţii româneşti şi a limbii române.
Pentru o succintă analiză avem la îndemână, dintr-o colecţie particulară, numărul 43 din 1895 (27 mai-8 iunie) la Monitorului Oficial al Regatului României.

Limba noastră-i o comoară

Primul lucru care sare-n ochi la ediţia din 27 mai-8 iunie 1895 a Monitorului Oficial este limba română, care diferă în destul de multe aspecte de cea folosită acum, la 123 de ani distanţă.

Astfel, numele capitalei României este scris „Bucuresci”, pe „i” nefiind pus un punct, ci o căciulă ca la litera „ă”. De altfel, litera i este scrisă în această manieră la finalul tuturor cuvintelor. La fel, toate cuvintele care se termină cu litera „u” au deasupra acesteia o căciulă ca la litera „ă”.

Litera „z” aproape că nu există, fiind folosită foarte rar. În unele cuvinte este înlocuită cu litera „s”  - resbel (adică război), disposiţiune, autorisată – iar în altele cu un semn de inspiraţie chirilică: litera „d” care are dedesubt o virguliţă întocmai ca litera „ţ”. Aşa se face că în locul cuvântului „vizată” veţi găsi cuvântul „vidată”, iar „ziare” este scris „diare”, „vânzător” este „vîndetor”, în vreme ce „Dumnezeu” apare ca „Dumnedeu” (cu virguliţă la „d” şi căciulă la „u”).

Nici litera „ţ” nu are o „soartă” mai bună. Dacă în interiorul cuvintelor este scrisă în majoritatea cazurilor ca în zilele noastre (cu excepţiile de rigoare, cum ar fi „anunciuri” în loc de „anunţuri”, la sfârşitul acestora devine un fel de „c” (exemplu: „comerţ” este scris „comerciu”).

Monitorul Oficial al României din iunie 1895 FOTO Costel Crângan

Majoritatea cuvintelor care se termină cu „i” primesc şi un „u” cu căciulă la sfârşit („maiu”, „uleiu”). Găsim şi cuvinte şi expresii  ciudate, al căror sens mai degrabă îl intuim, cum ar fi „nascere” (în loc de naştere), „uleiu de schist” (care înseamnă gazolină), „oficieri” (în loc de ofiţeri). În majoritatea cazurilor succesiunea de litere „oa” este înlocuită cu litera „o” cu accent grav.

În general, există foarte multă inconsecvenţă în folosirea literelor speciale la care am făcut referire, ceea ce arată că normele limbii române încă erau destul de neclare.

Decrete regale şi ministeriale

O parte semnificativă din publicaţie este alocată decretelor regale şi ministeriale (cum ar veni, ordonanţele de urgenţă şi hotărârile de Guvern ale zilelor noastre). Nu trebuie să vă aşteptaţi însă la lucruri spectaculoase, care schimbă fundamental mersul treburilor publice (cum ar fi, să zicem, celebra Ordonanţă 13).

Strămoşii noştri erau mai prozaici şi nu îşi doreau să întoarcă ţara cu susul în jos. Astfel, Consiliul de Miniştri decide, iar Regele Carol I validează faptul ca familia lui Alexandru Andronic „directorele proceselor-verbale ale Adunarei deputaţilor” să primească 1.000 de lei ajutor de înmormântare, în vreme ce „comuna urbană Vasluiu” primeşte dreptul să ia o taxă de 20 de bani pe metrul cub de nisip introdus în localitate (sumă cam cât preţul unui exemplar de Monitorul Oficial, care costa 25 de bani).

În acelaşi mod sunt aprobate taxele locale ce urmează să fie percepute de „comuna rurală Surani”, judeţul Prahova (taxa pe băuturi, pe gaz lampant, pe animale, pe căsătorie, pe divorţ samd).

Descoperim în document că Regele aproba, PRIN LEGE (la care erau adăugate tot felul de memorii justificative), tot felul de lucruri care în ziua de azi de rezolvă „cu furca” prin birouri de funcţionari cu buton politic: angajări sau avansări în funcţie ale unor funcţionari de rang mediu şi mic (avocaţi publici, medici militari, agenţi sanitari rurali), pensionări ale unor militari şi funcţionari, dar şi acordarea unor pensii speciale excepţionale unor slujbaşi.

Monitorul Oficial al României din iunie 1895 FOTO Costel Crângan

Îl găsim aici pe şeful atelierului mecanic al Arsenalului Armatei, Ilie Ştefanovici, care primeşte 100 de lei pe lună, pentru 27 de ani de serviciu, adică echivalentul a circa 800 de kilograme de grâu (circa 600 de lei la preţul actual). Nu prea se compară cu pensiile uriaşe, excepţionale şi speciale, pe care şi le-au decis, de capul lor, aleşii din zilele noastre. Spre exemplu, un primar de comună, pentru doar patru ani de serviciu, va primi mai mult decât dublu (în echivalent preţ grâu) faţă de cât primea şeful mecanic al Arsenalului Armatei României pentru o viaţă de muncă...

Cronica socială a României

În secţiunea considerată neoficială a Monitorului Oficial amintit găsit o adevărată cronică socială a României. Spre exemplu, ni se comunică toate mediile obţinute de cei 59 de candidaţi care s-au luptat pentru „titlulu de institutoru provisoriu” la Liceu Lazăr din Capitală. Mai aflăm, alături, că sătenii din „Verlezi (N.R.:Vârlezi), judeţul Covurlui” (actualmente judeţul Galaţi) au donat „parochiei obiecte pentru usul bisericei în valore de lei 68, bani 50”.

Monitorul Oficial al României din iunie 1895 FOTO Costel Crângan

De altfel, toate donaţiile făcute bisericilor din Regat sunt consemnat explicit în publicaţie (şi sunt zeci!), printre ele aflându-se şi una a prefectului de Vaslui, Dimitrie G. Stati, care donează 100 de lei bisericii din celebra aşezare Fâstâci (sat cunoscut în zilele noastre pentru că elevii au învăţat 20 de ani prin casele sătenilor, deoarce autorităţile n-au fost în stare să repare şcoala...).

Mai găsim şi situaţia populaţiei din aşezările urbane ale ţării (pe luna aprilie 1895, datele fiind publicate, deci, cu o întârziere de circa 30 de zile), din care rezultă, foarte clar, numărul de locuitori, de nou, născuţi şi de morţi, calculaţi la total, dar şi pe sex, religie şi cetăţenie. Ba chiar şi căsătoriile şi divorţurile. Totul la nivel naţional, dar şi pe fiecare oraş în parte.

Oricât ar părea de ciudat, 34,8% dintre nou-născuţii din perioada 1 ianuarie-30 aprilie 1895 (3879 din 11.135, mai exact)  nu aveau cetăţenie română, ci străină sau erau apatrizi). 32,3% erau de altă confesiune decât cea ortodoxă, iar aproape 10% erau născuţi în afara unor căsătorii. Dinamica demografică pozitivă este demonstrată de faptul că, în acelaşi interval, mureau doar 8.325 de oameni în România, populaţia crescând deci, în numai patru luni, cu 2.800 de oameni.

Monitorul Oficial al României din iunie 1895 FOTO Costel Crângan

Mai descoperim rapoarte complete ale stării de sănătate a populaţie (aspect asupra căruia vom reveni într-un viitor material), dar şi anunţuri de licitaţie foarte clare legate de achiziţiile publice, devânzarea unor bunuri publice sau de vânzarea silită a bunurilor (terenuri, case, animale) datornicilor.

Un capitol important este cel al citaţiilor şi al condamnărilor penale, iar în ultima parte avem o diagramă bursieră completă, în care putem găsi detalii despre principalele valute, despre piţa de acţiuni şi despre preţul cerealelor.

Vă mai recomandăm şi:

Originea surprinzătoare a expresiei „vacs albina“. A intrat în folclor cu ajutorul unui produs care a cucerit lumea

De unde vine expresia „a ţine de şase“. E parte din argoul infractorilor, dar a fost inventată cu un scop extrem de practic

Originea surprinzătoare a expresiei „A nimerit orbul Brăila“. De ce greşesc cei mai mulţi români atunci când o folosesc

citeste totul despre: