Artefactul antic ciudat care înfăţişează patru femei goale dansând înlănţuite. Arheologii se contrazic în privinţa lui

Artefactul antic ciudat care înfăţişează patru femei goale dansând înlănţuite. Arheologii se contrazic în privinţa lui

Hora de la Bereşti şi santierul unde a fost găsită FOTO Muzeul de Istorie Galaţi

Scos la lumină de către arheologii de la Muzeul de Istorie din Galaţi, acum aproape patru decenii, obiectul a stârnit încă de la început controverse, posibilul lui rol religios fiind iniţial minimizat. Artefactul vechi de circa 5.000 de ani a fost catalogat iniţial doar ca o simplă lucrare artistică a oamenilor din antichitate.

Ştiri pe aceeaşi temă

A fost descoperit în urmă cu 38 de ani într-un sit arheologic situat în partea de nord-est a judeţului Galaţi şi, încă de la început, a stârnit vii controverse. Artefactul „Hora de la Bereşti”, căci despre el este vorba, a fost introdus din 2007 în Tezaurul cultural naţional, însă istoricii încă nu s-au pus complet de acord în privinţa scopului pentru care a fost creat.

În prima fază (descoperirea a fost făcută în toamna lui 1981) s-a mers pe ideea valorii istorice şi artistice, pedalându-se pe vechimea extraordinară (peste 5.000 de ani), dar ulterior tot mai mulţi specialişti au început să-şi pună întrebările legate de simbolistica artefactului, care nu a fost încă pe deplin elucidată.

Concluzia certă: este artă cucuteniană

Plecând de la realitatea că piese similare au fost găsite în mai multe locuri de pe teritoriul Moldovei, iar în toate cazurile s-a confirmat originea cucuteniană, şi descoperirea de la Galaţi a fost încadrată încă din start în acest „orizont” arheologic.

Arta de tip Cucuteni (numită aşa după localitatea ieşeană care a furnizat cele mai multe dovezi arheologice de acest fel de pe pe teritoriul românesc) este una cu totul excepţională, mai ales că se concretiza în urmă cu peste cinci milenii, într-o vreme când în lume nu existau prea multe forme de organizare umană  cu identitate culturală şi/sau statală. Spre exemplu, în perioada înfloririi aşezărilor cucuteniene complexe (proto-statale), Egiptul era un teritoriu ocupat de triburi răzleţe, iar marile oraşe-state din Mesopotamia încă nu apăruseră.

Istoricii sunt de acord, aşadar, că fenomenul Cucuteni (incluzând aici nu doar arta, ci şi inovaţiile tehnologice, dar şi sistemul religios) a fost unul dintre cei mai importanţi factori care au contribuit la cristalizarea formaţiunilor administrative care au format la un moment dat cel mai mare imperiu care a funcţionat vreodată în estul Europei: Dacia.

Şantierul arheologic de la Bereşti FOTO Muzeul de Istorie Galaţi

Fie că-i numim daci (după obiceiul roman) sau geţi (după definiţia dată de greci), strămoşii românilor – şi nu doar ai românilor, căci regatul dac a dominat peste o mie de ani părţi importante din teritoriile actuale ale României, Ucrainei, Poloniei, Bulgariei, Serbiei, Ungariei şi Austriei -  au jucat un rol fundamental în istoria lumii.

Comoara de sub mirişte

Situl arheologic de lângă localitatea care a dat nume descoperirii a fost deschis în urmă cu aproape patru decenii, la iniţiativa prof.dr. Ioan T. Dragomir (pe atunci director al Muzeului de Istorie din Galaţi), după ce în zonă fuseseră găsite accidental tot felul de vestigii (mai ales fragmente de ceramică) ce păreau să fie importante.

Caietele de şantier arheologic întocmite de Ion T. Dragomir cu ocazia săpăturilor de la Bereşti (documentele încă există în arhivele Muzeului de Istorie Galaţi, după ce au fost donate chiar de către autor) consemnează în detaliu momentul descoperirii relicvei.

„Marţi, 11 august 1981, Bereşti. Pentru început, am procedat la pregătirea terenului în vederea trasării şanţurilor (secţiunilor). S-au strâns paiele şi s-a cioplit miriştea. Apoi am trecut la trasatul unui şanţ (secţiuni) lung de 50 de metri şi lat de doi metri. Traseul secţiunii străbate transversal vatra aşezării cucuteniene. În acest fel, avem şansa de a putea degaja mai repede conturul locuinţei, surprinsă în campania arheologică din vara anului 1980", scria Ioan T. Dragomir.

Pe 2 noiembrie 1981, profesorul Dragomir consemna în caietul de şantier că „în locuinţa 1 cercetată, printre dărâmături, s-a găsit un fragment de figurină (partea inferioară a corpului) zoomorfă, de lut ars. Odată cu ridicarea fragmentelor ceramice şi a chirpicilor, s-au găsit  părţi dintr-un vas prevăzut cu elemente umane în relief, dispuse pe pereţii recipientului. Este vorba de un vas ritual, denumit de specialişti "horă", datorită faptului că, pe vas, există o înşiruire de siluete omeneşti prinse sau înlănţuite în dans”.

Ulterior, arheologul avea să mai găsească o serie de fragmente ale obiectului, care a putut fi reconstituit în proporţie de 75%, restul fiind adaos de completare.

Obiect magic sau simplă fantezie antică?

Potrivit muzeografilor care au în grijă preţiosul obiect, s-ar părea că este vorba despre un artefact considerat ca fiind magic de către cei care l-au făurit şi apoi l-au folosit la o serie de ritualuri religioase.

„Vestigiul găsit la Bereşti este realizat din pastă roşie-cărămizie, are formă cilindrică şi se termină în partea superioară printr-un vas cu aspectul unei fructiere evazate, care depăşeşte circumferinţa piciorului. Vasul are 18 centimetri înălţime şi 20,5 centimetri diametrul piciorului. Figurile antropomorfe feminine dispuse în horă au fost puse în relaţie cu un cult dedicat unei divinităţi feminine, foarte răspândit în comunităţile agricole neolitice şi neoeneolitice din Europa şi Orient. Ion T. Dragomir susţinea că trebuie avut în vedere un cult solar, precum şi unul al ploilor abundente, specific comunităţilor agricole. Răspândirea acestor reprezentări feminine evocă un cult al fecundităţii, perpetuării speciei umane, al bogăţiei”, scrie despre el, în fişa de prezentare,  Andreea Barboş, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie Galaţi.

Hora de la Bereşti FOTO Muzeul de Istorie Galaţi

Deşi explicaţiile sunt pertinente rămân, totuşi, multe întrebări fără răspuns legate de „Hora de la Bereşti”. Nu este deloc clar de ce siluetele feminine sunt reprezentate cu spatele, dat fiind că în restul culturii cucuteniene se acordă o atenţie desebită părţii din faţă a corpului omenesc, mai ales când este vorba de femei, ca simboluri ale fertilităţii.

Nici noţiunea de „horă” nu este foarte clară, căci nu există alte dovezi că în perioda Cucuteni (mileniile 5-3 îHr) ar fi existat dansuri de grup cu poziţionarea dansatorilor în cerc. Acest element coregrafic pare să fia apărut , din ce spun cei mai mulţi cercetători, undeva în mileniile 2-1 îHr, adică cel puţin cu 1.000 de ani mai târziu decât momentul la care se presupune că a fost făurită „Hora de le Bereşti”.

Cât priveşte utilizare efectivă a vasului, cei mai mulţi specialişti spun că ar putea fi vorba fie de un platou pentru depunerea ofrandelor aduse unei zeităţi, fie de un soi de căţui pe care se ardea tămâie.  Există şi teoria că, de fapt, vasul nu a avut niciodată o întrebuinţare specifică, fiind doar artă primitivă.

Vă mai recomandăm şi:

Vestigii vechi de aproape 7.000 de ani descoperite pe locul unde se va ridica noul pod peste Dunăre, la Brăila. Ce au decis arheologii

Controversele istoriei. Cavalerul Trac versus Sfântul Gheorghe, o rivalitate ce durează de peste 1.700 de ani

FOTO Comorile antice de sub şotron. Cum a ajuns o curte de şcoală unul dintre cele mai importante situri arheologice din Moldova 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările