Consilierul local Cătălin Vrabie a „uitat“ albinele în declaraţia de avere. Alesul a obţinut fonduri de la UE pentru apicultură, dar nu le-a şi declarat

Consilierul local Cătălin Vrabie a „uitat“ albinele în declaraţia de avere. Alesul a obţinut fonduri de la UE pentru apicultură, dar nu le-a şi declarat

Cătălin Vrabie

Cătălin Vrabie, care este de profesie notar public, dar este şi preşedinte de Asociaţie de Vânătoare, a obţinut în anul 2012 suma de 25.000 de euro dela Uninunea Europeană, pentru un proiect legat de albinărit, pe măsura instalării tânărului fermier.

Ştiri pe aceeaşi temă

Notarul Cătălin Vrabie, liderul aleşilor PSD din consiliul local Focşani, a fost ales pe listele USL la alegerile locale din iunie 2012. La acea dată (dar şi acum), Legea 176/2010, privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, îl obliga pe „juristul” Vrabie să menţioneze în declaraţia de avere toate veniturile obţinute de el şi de soţia sa, indiferent din ce activitate provin aceste venituri.

În prima sa declaraţie de ales, depusă pe 25 iunie 2012, pentru anul fiscal 2011, reiese că veniturile familiei Vrabie au fost realizate numai din activitate notarială, soţia, Corina, fiind retribuită la Biroul Notarial Public Asociaţi „Bărcuţean Ştefania Oana şi Cătălin Vrabie” cu suma de 5366 de lei, în timp ce Cătălin Vrabie a avut un venit de 41.314 lei.

Între timp, la sfârşitul anului 2011, mai exact pe 28 decembrie, Cătălin Vrabie a scăpat de statutul de notar stagiar şi şi-a înregistrat propriul biroul notarial în Focşani.

În declaraţia de avere din 2012, proaspătul ales Cătălin Vrabie a omis să treacă şi cei 25.000 de euro pe care i-a obţinut după ce a aplicat în anul 2011 pentru  Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Măsura 112 „Instalarea tinerilor fermieri”.

Banii, sută la sută nerambursabili, i-a obţinut pentru dezvoltarea unei afaceri în domeniul apiculturii, aceeaşi sumă fiind obţinută şi de fratele său, cu un an mai devreme.

În al doilea rând, pentru obţinerea de fonduri europene, Cătălin Vrabie a fost nevoit să-şi înregistreze la finanţe, pe numele său, un PFA (persoană fizică autorizată), ca obligaţie a respectării planului de afaceri propus prin cererea de finanţare. Prin urmare, toate facturile şi achiziţiile făcute se raportează la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în cadrul cererii de plată.


Ceea ce nu a ştiut probabil alesul Vrabie este că activitatea sa de „tânăr fermier apicultor”, pentru care se presupune că a făcut şi cursuri corespunzătoare, este incompatibilă cu statutul de notar public, aşa cum este stipulat în art. 68 din Legea 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale.

Cătălin Vrabie recunoaşte că a luat bani de la Uniunea Europeană pentru albine, dar că nu consideră că s-a aflat în afara legii.

„Da, am luat bani de la Uniunea Europeană şi sunt menţionaţi şi în declaraţia de avere. Nu am făcut menţiune separată în declaraţie, ci i-am evidenţiat la global, în veniturile din activitatea mea de notar. Am şi un PFA şi toate datele sunt raportate la Finanţe”, ne-a declarat Cătălin Vrabie.

De menţionat că nici în anii 2013, nici în 2014, declaraţiile de avere ale alesului local Cătălin Vrabie nu conţin menţiuni legate de venituri obţinute din fonduri europene.

FOTO Declaraţia de avere din anul 2012

În schimb, soţia sa figurează cu o proprietate în comuna Nămoloasa, construită cu fonduri europene primite prin GAL-ul condus de viceprimarul Focşaniului, Gabriel Necula, care este totodată şi finul familiei Vrabie. Proprietatea de la Nămoloasa este de fapt o cabană de vânătoare, ştiut fiind faptul că notarul Cătălin Vrabie este şi preşedinte al Fondului de Vânătoare „Valea Neagră”.

Mai puteţi citi:

FOTO Consilierul PSD Cătălin Vrabie şi-a construit pensiune de cinci stele în Nămoloasa. Banii europeni i-a obţinut de la GAL-ul condus de finul său, viceprimarul Focşaniului, Gabriel Necula

Alesul focşănean este şi preşedinte al Asociaţiei de Vânătoare „Valea Neagră”, iar pensiunea o va folosi pentru cazarea celor care vor veni să vâneze sau să pescuiască în zonă.

Alesul local Cătălin Vrabie a câştigat ca notar în 2012 aproape 100.000 de euro

Fostul subrefect Cătălin Vrabie, prins în 2006 la o partidă de vânătoare neautorizată, a obţinut domenii fără licitaţie. Trei fonduri de vânătoare din Vrancea şi Galaţi au ajuns pe mâna unei asociaţii constituite anul acesta, al cărei reprezentant este fostul secretar de stat şi subprefect Cătălin Vrabie.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările