Conducerea USR şi candidaţii la alegerile europarlamentare, întâlnire de două zile la Focşani

Conducerea USR şi candidaţii la alegerile europarlamentare, întâlnire de două zile la Focşani

Dan Barna, preşedintele USR

Evenimentul este dedicat sărbătoririi a 160 de ani de la unirea celor două provincii istorice, Moldova şi Ţara Românească.

Ştiri pe aceeaşi temă

Miercuri, 23 ianuarie şi joi, 24 ianuarie, întreaga conducere a USR va poposi în oraşul Unirii Principatelor Române, la Focşani.

 Reprezentanţii USR spun că prin această acţiune vor să cinstească sărbătorirea a 160 de ani de la unirea celor două provincii istorice, Moldova şi Ţara Românească, dar nu alături de autorităţi, ci printre oameni, “pentru a vorbi cu focşănenii despre ei şi oraşul lor, despre trecutul, prezentul şi viitorul acestuia şi al întregii Românii”.

Astfel, miercuri, 23 ianuarie, de la ora 17.00, va avea loc  dezbaterea cu tema "De la Unirea Principatelor la Uniunea Europeană". La dezbatere vor participa candidaţii USR la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019, parlamentari şi membri ai conducerii Uniunii Salvaţi România.

Vor fi discutate aspecte legate de importanţa reprezentării românilor în Parlamentul European de politicieni valoroşi.

Evenimentul va avea loc la Restaurantul "Ciuleandra cu parfum de epocă", str. Simion Bărnuţiu, nr. 11, Focşani.

Joi, 24 Ianuarie, între orele 10.00 – 12.00, reprezentanţii USR vor participa la programul “Focşaniul Unirii” - civic walking tour, organizat de Asociaţia "Eu, tu şi ei Focşani".

Turul ghidat de organizatori va avea ca punct de pornire statuia lui A.I. Cuza de lângă liceul focşănean cu acelaşi nume şi va fi urmat de o dezbatere despre mijloacele civice şi politice de a contribui la salvarea patrimoniului cultural şi istoric.

Între orele 16.00 şi 18.00, va avea loc dezbaterea cu tema "Cum punem în valoare patrimoniul cultural al Focşaniului". La dezbatere vor participa membri USR şi invitaţi parlamentari şi consilieri locali ai USR Bucureşti, precum şi jurişti, arhitecţi urbanişti, activişti, oameni de cultură.

Evenimentul va avea loc la acelaşi Restaurant "Ciuleandra cu parfum de epocă".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările