Cine a introdus alfabetul latin în ţara noastră. Rugăciunea „Tatăl nostru“, primul text scris în limba română cu litere latine

Transcrierea rugăciunii în alfabetul latin este atribuită logofătului moldovean Luca (Lupu) Stroici

În trecut, limba română a avut parte de două alfabete, cel chirilic şi cel latin, introducerea oficială a acestuia din urmă având loc în timpul domnitorului Al. I. Cuza.

După 1521, de când datează Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului Hanăş Begner, cunoscut ca primul text românesc scris cu alfabet chirilic, timp de mai bine de trei secole românii au folosit în scrierea lor alfabetul chirilic. Practic, era limba oficială care se folosea peste tot, în administraţie, şcoală sau biserică.

Dar, potrivit specialiştilor în istorie, primul cuvânt aşa zis romanesc, dar scris în  alfabet grecesc îl găsim în  „Istoriile lui Theophylactus Simocatta“, operă scrisă de cronicarul bizantin pe la anul 630, în care apar cuvintele „Torna, Torna”, elemente care au constituit obiectul unei îndelungate controverse.

După cum se ştie, împrejurarea în care au fost rostite cuvintele în discuţie o reprezintă o expediţie din anul 587 a armatei bizantine împotriva avarilor, condusă de generalul Comentiolus în munţii Haemus (Tracia) sau mai cunoscuţii  Balcani din Bulgaria. 

La aproape două secole după Theophylactus, aceeaşi întâmplare e relatată mai concentrat de un alt cronicar bizantin, Theophanes Confessor, în textul  numit Chronographia, scrisă pe la 810–814) unde apare “τόρνα, τόρνα, φράτρε”.

Torna, torna, o probă de limbă românască

„Acea poveste  este simplă şi sună aşa -  expediţia armatei  bizantine  a fost compromisă de un  incident stupid.  Un animal de povară aruncase sarcina de pe el şi cineva i-a strigat stăpânului animalului să îndrepte sarcina, zicându-i în limba părintească: torna,torna, fratre. Stăpânul catârului nu a auzit strigătul, dar oamenii l-au auzit şi, crezând că sunt înfrânţi de duşmani, o luară la fugă, strigând în gura mare:torna, torna, provocând o mare debandada în rândurile oştirii”, ne spune istoricul focşănean Florin Dîrdală.

Johann Thunmann, care la 1774 a comentat textul lui Theophanes, vedea în “torna, torna, fratre”, o probă de limbă românească. Acelaşi punct de vedere conform căruia “torna, torna, fratre” reprezinta, la anul 587, o mostră  de limbă românească, chiar dacă nesigură, atestând romanizarea Traciei şi prezenţa localnicilor romanizaţi în armata bizantină, a fost susţinut la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi în secolul al XIX-lea de o serie întreagă de istorici şi filologi, atât români cât şi străini,

A venit rândul creării  alfabetului  chirilic folosit de majoritatea popoarelor slave, care  şi-a luat denumirea de la Chiril, numit şi Constantin Filosoful 827 – 869, apostolul slavilor. 

Alfabetul chirilic avea la baza majuscula greacă a secolului al IX-lea. Prin influenţa slavă, locuitorii teritoriilor româneşti au  împrumutat liturghia slavonă şi scrierea chirilică, iar slava veche (slavona) a devenit  limbă “de cancelarie”.

După secole de utilizare strămoşii noştri au constatat că alfabetul chirilic nu era o haină potrivită pentru limba română pentru că de o parte el avea mai multe sunete pentru aceiaşi litera  în timp ce aceiaşi litera  transcria  mai multe sunete.

Alfabetul latin exista mai demult, mai puţin tipografiile

„La noi, procesul înlocuirii scrierii chirilice cu alfabet latin a întârziat şi din cauza lipsei unor tipografii care să editeze cărţi cu litere latine, chiar dacă asemenea tipografii au funcţionat sporadic, în Transilvania, la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Până în anul 1779, când apărea o primă lucrare a Şcolii Ardelene, în domeniul ortografiei limbii române cu caractere latine, istoria limbii noastre literare notase şi alte texte scrise cu litere latineşti. Mult timp, rugăciunea Tatăl nostru, realizată de boierul Luca Stroici, în Moldova, la 1593 şi descoperită de Bogdan Petriceicu Haşdeu, a fost considerată primul text românesc scris cu litere latine”, este de părere conferenţiarul universitar Dumitru Draica, care a scris un amplu material pe acest subiect în Revista de lingvistică şi cultură românească.

Înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin a fost decretată  oficial după anul 1860 de către Domnitorul Alexandru Ioan Cuza cu toate că în şcolile din Muntenia fusese introdus cu 10 ani mai devreme, iar din 1830  şi mai ales după 1840 în toate teritoriile locuite de români fusese adoptat neoficial un alfabet de tranziţie în care caracterele chirilice erau  amestecate  cu cele latine. Fostul principat al Moldovei a renunţat la scrierea chirilică abia în anul 1862, iar biserica de aici ceva mai târziu . 

„În 1858 şi 1859 au decis Eforiile Şcolilor din Muntenia şi Moldova introducerea generală, în şcoală, a alfabetului latin. În Muntenia, în anul 1860, la 8 februarie, Ion Ghica a publicat, în Monitorul oficial, ordinul prin care alfabetul latin era introdus în administraţie şi în învăţământ, din 1860 şi în Transilvania a devenit oficial şi general sistemul ortografic acceptat de Comisia filologică de la Sibiu, iar în 1862, în Moldova, a fost introdus alfabetul latin printr-un ordin dat de V. A. Urechia, ministru al Instrucţiunii. Astfel, după Unirea din 1859, a fost introdus alfabetul latin, ca formă oficială de scriere a limbii române, în toate provinciile româneşti. Trecerea spre alfabetul latin s-a făcut, aşadar, treptat în tipografii, procesul de înlocuire a alfabetului chirilic cu cel latin nu a fost unul uşor, lipsit de dispute, adesea, aprige, adoptarea scrierii cu alfabet latin a limbii române a însemnat depăşirea unor mari obstacole”, mai spune Dumitru Draica.

Limba română trebuie să treacă testul timpului

Au trecut sute de ani de la apariţia graiului romanesc până la şlefuirea, închegarea şi reprezentarea  lui în slove chirilice sau semne  grafice latine şi dobândirea  formei actuale, atât fonetica cât şi etimologică.

„Oare, în viitorul  nu foarte îndepărtat  va rezista limba noastră asaltului  cuvintelor  străine, în special englezeşti, având în vedere că multe dintre ele au  intrat   inutil   în  fondul  lexical românesc.   Să sperăm  că  vorbirea noastră  va trece testul timpului, pentru că şi  în trecut a rezistat asaltului slav, având în vedere că 20% din limba română e de această origine. La fel, otomanii  ne-au stăpânit vreo 500 de ani şi ne-au lăsat zestre  foarte mulţi termeni, da şi influenţa franceză  din sec al XIX-lea  când  nu erai considerat  educat  dacă nu  conversai   o română  amestecată cu franţuzisme. Cu toate acestea, limba noastră  a rezistat  probei timpului. Mai mult, chiar  a românizat  toate aceste împrumuturi, astfel încât nimeni azi nu le mai simte  străine sau nepotrivite”, mai spune Florin Dîrdală.