80% dintre vrânceni se achită la timp de obligaţiile către fisc

80% dintre vrânceni se achită la timp de obligaţiile către fisc

Contribuabilii vrânceni sunt disciplinaţi când vine vorba de plata taxelor

Persoanele fizice şi juridice pot solicita acordarea de eşalonări la plată pentru obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi neachitate la termenele legale de plată

Ştiri pe aceeaşi temă

În trimestrul I din acest an Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea are un grad de conformare voluntară la plată a contribuabililor  de 79,52%.

În cazurile în care debitorul nu a înţeles să-şi plătească de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, pentru stingerea acestora, organele fiscale ale instituţiei  au procedat la acţiuni de executare silită.

Astfel, în trimestrul I, administraţia a întreprins conform prevederilor legale toate formele de executare silită în vederea colectării veniturilor bugetare şi recuperării arieratelor. Au fost comunicate 13.822 somaţii de plată în sumă de 41,40 milioane lei, s-a procedat la poprirea unui număr de 2.108 conturi bancare în valoare de 14,19 milioane lei, au fost popriţi un număr de 1.113 terţi în valoare de 12,92 milioane lei şi s-au instituit sechestre asupra bunurilor mobile şi imobile pentru o valoare a creanţelor în sumă de 3,67 milioane lei.

Încasările realizate urmare aplicării măsurilor de executare silită au fost în suma de 19,02 milioanei lei, reprezentând 10,18% din totalul  încasărilor realizate la bugetul general consolidat.

Eşalonările la plată reprezintă o alternativă de recuperare a obligaţiilor fiscale neachitate la termen, atât înaintea începerii executării silite, cât şi în timpul efectuării acesteia, cu scopul încasării veniturilor bugetare, permiţând contribuabililor să depăşească dificultăţile conjuncturale care au generat incapacitatea temporară de plată.

Persoanele fizice şi juridice pot solicita acordarea de eşalonări la plată pentru obligaţiile fiscale administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi neachitate la termenele legale de plată, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2011.

În trimestrul I 2014 au fost aprobate 12 eşalonări la plată în sumă de 13,27 milioane lei. Sumele efectiv încasate în trimestrul I din eşalonare au fost de 2,13 milioane lei  în următoarea componenţă: 1,89 milioane lei obligaţii fiscale principale, 0,18 milioane lei dobânzi, 0,06 milioane lei penalităţi.

Mai puteţi citi:

Încasări peste program pentru fiscul vrâncean în prima lună a lui 2014

Fiscul şi-a găsit naşul. Angajaţii finanţelor din Vrancea, lăsaţi în frig pentru neplata facturii la gaze

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: