Craiova: VIDEO/ Primarul din Coşoveni băgat în spital de un consătean chiar de zilele comunei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul, Ilie Dumitru a ajuns în stare gravă la spital
Primarul, Ilie Dumitru a ajuns în stare gravă la spital

Edilul comunei a ajuns aseară la spitalul judeţean din Craiova cu multiple răni la cap. Agresorul s-a răzbunat pe primar, după ce a fost amendat de oamenii legii pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice. Virgil Rusescu a declarat însă, că nu a lovit victima.   

Martorii susţin că localnicul a băut bine, după care a făcut scandal. A fost nevoie de intervenţia poliţiştilor pentru a putea calma spiritele. „Toată seara a dat bani la lăutari şi a petrecut. A fost organizat un eveniment de zilele comunei. După ce a băut mai multe pahare de vin a început să adreseze cuvinte urâte oamenilor. A primit o amendă de 500 de lei pentru tulburarea liniştii şi ordine publice. Supărat că a fost sancţionat a venit direct peste primar şi a început şi l-a luat la bătaie. L-a lovit până a căzut la pământ, după care  aplecat liniştit acasă“, a spus un martor.

A ajuns la spital aproape în comă

Primarul comunei Coşoveni a ajuns la spital în stare gravă. Nu a putut vorbi cu nimeni despre ce s-a întâmplat. Era în stare de şoc şi aproape în comă. „ Am reuşit să îl stabilizăm. Are multiple răni la cap şi va fi supus mai multor investigaţii. Viaţa i-a fost pusă în pericol din cauza loviturilor primate. “, a spus Alin Macovei, medic în cadrul Spitalului Judeţean din Craiova.

Nu a depus plângere la poliţie

Primarul care a fost bătut de un localnic, chiar de zilele comunei nu a depus până în momnetul de faţă plângere împotriva agresorului. „ S-a deschis o anchetă, iar agresorul este acuzat pentru ultraj. “, a spus Amelia Căprărin, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

„Nu am lovit pe nimeni“

Agresorul în vârstă de 45 de ani a declarat că doar l-a împins pe primar, iar acesta a czut la pământ. „Nu am lovit pe nimeni. Ne-am certat un pic, asta a fost tot ce s-a întâmplat“, a spus Virgil Rusescu. 

Soţia primarului a declarat că, în momentul în care a ajuns la spital s-a speriat când şi-a văzut soţul. „Este plin de sânge. Nu înţeleg ce a avut cu el? Sper că nu are leziuni, care să îi pună viaţa în pericol. Eu chiar nu ştiu de ce s-au certat. Pe mine m-au anunţat oamenii din comună despre incident şi am venit la spital. “, a spus femeia.  

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite