Aproximativ 5.800 de candidaţi s-au înscris la concursul de rezidenţiat. Cea mai mare concurenţă, la medicină dentară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 5.800 de candidaţi s-au înscris pentru a ocupa unul dintre cele 3.803 posturi disponibile la concursul de rezidenţiat. Acesta se va desfăşura în şase centre universitare.

Concursul de rezidenţiat se desfăşoară duminică în şase centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara. S-au înscris aproximativ 5.800 de candidaţi pentru a ocupa unul dintre cele 3.803 locuri şi posturi disponibile.

Candidaţii vor putea concura pe 3.388 de locuri la medicină, 263 de locuri la medicină dentară şi 152 de locuri la farmacie.

Cea mai mare concurenţă este la medicină dentară: 1066 de persoane vor să ocupe unul dintre cele 263 de locuri disponibile.

Rezidenţiat 2015: test grilă cu 200 de întrebări

Concursul de rezidenţiat 2015 se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu şi se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul.

Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor/posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu.

După ce sunt admişi în rezidenţiat, absolvenţii de studii medicale încep pregătirea în unităţi de pregătire şi sub supravegherea coordonatorilor, directorilor de program şi a responsabililor de formare. Mai exact, în cabinete individuale de medicină de familie sau în institute clinice, spitale de urgenţă, spitale judeţene sau orăşeneşti.
 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite