VIDEO Cel mai frumos iaht din lume a aparţinut cândva României. Designerul său a decorat hotelul Waldorf Astoria

VIDEO Cel mai frumos iaht din lume a aparţinut cândva României. Designerul său a decorat hotelul Waldorf Astoria

Yachtul regal Nahlin Sursa glwatson.com

România a avut cândva cel mai frumos iaht din lume, care a navigat pe apele Mediteranei şi apoi a poposit ani la rând în Marea Neagră.

România a avut cândva cel mai frumos iaht din lume, care a navigat pe apele Mediteranei şi apoi a poposit ani la rând în Marea Neagră. Vasul Nahlin fusese construit la 1930 pentru moştenitoarea unui magnat britanic, Lady Annie Henrietta Yule (1874-1950). 

Lady Yule îşi dorise trei ambarcaţiuni cu care să colinde lumea. Nahlin a fost a doua. 

GALERIE FOTO - IAHTUL NAHLIN, CEL MAI FRUMOS DIN LUME

Proiectat de compania G.L. Watson & Co din Glasgow şi realizat de compania John Brown & Co. Ltd din Clydebank, „Nahlin“ era unul dintre cele mai mari iahturi de plăcere construite vreodată în Anglia. Era propulsat de turbine şi de elice şi avea lungimea de 89,3 metri, lăţimea de 10,98 metri, pescajul maxim al navei - 4,42 metri, viteza - 17,4 noduri, puterea motoarelor - 2 x 2200 CP. Putea găzdui 14 pasageri şi un echipaj de 47 membri. 

„Nahlin“ însemna „iute de picior“ în limba indo-americană sau „nava-amiral“ după Institutul Naţional al Patrimoniului. Înalta societate britanică a fost oaspetele lui Lady Yule, iar regele Edward al VIII-lea şi-a trăit aici, în vara din scurta sa domnie din ianuarie-decembrie 1936, amorul scandalos cu americanca Wallis Simpson, pentru care suveranul a abdicat ca să poată deveni cel de-al treilea ei soţ. „Nahlin“ a fost astfel cuibul iubirii interzise dintre Edward şi Wallis, încă măritată. 

Vara 1936. Wallis Simpson şi Edward al VIII-lea, în vacanţă pe coasta dalmată Sursa Getty Images

Regele Carol al II-lea a fost captivat de opulenţa şi eleganţa iahtului, astfel că un an mai târziu, cel mai vânat iaht din lume ajunge în proprietatea sa, în schimbul sumei de 120.000 de lire. Vasul este rebotezat „Luceafărul“.

Scandalul continuă. La 11 iunie 1938, Regele Carol al II-lea pleacă la bordul vasului într-o croazieră prin Marea Neagră, împreună cu metresa sa Elena Lupescu şi 2-3 apropiaţi: Ernest Urdăreanu, dr. Mamulea şi col. Stavăr. „Mă simt atât de fericit. Împlinirea acestui vis de ani, de a avea un yaht al meu, cu care să navig în libertate şi mai presus de asta, de a avea şi admira toate aceste frumuseţi cu tine, iubita mea. Aceste trei ceasuri şi mai bine petrecute în Bosfor au fost pentru mine, care din cauza atât evenimente şi griji, am pierdut mult din entuziasmul meu, un adevărat reviriment al sufletului şi fiinţei“, scria Carol al II-lea la 12 iunie 1938, în jurnalul său. 

Duduia Elena Lupescu şi Carol al II-lea Sursa descopera.org

Cel care a creat designul interior ce fermecase regii era Sir Charles Allom, la ale cărui servicii apela însăşi Regina Maria a Angliei, mama lui Edward al VIII-lea. Allom era născut la 16 iunie 1865, în Kensington, Londra.

Bunicii săi erau unul arhitect, unul pictor, ambii renumiţi. 

Talentul său incredibil, moştenit din familie, i-a adus recunoaşterea prin titlul nobiliar primit de la regină.

Allom a mobilat şi castelul din Ţara Galilor al lui William Randolph Hearst.

Faimosul hotel Waldorf Astoria din New York a fost, de asemenea, decorat la interior de Sir Charles, iar cel mai luxos pachebot al Canadei, „Împărăteasa Britaniei“, a fost îmbrăcat la interior tot de Allom.

Foarte interesant este că iahtul superb pe care l-a deţinut celebrul designer s-a numit „Istria“.

Charles Allom (imagine dreapta, sursa wikipedia.org) a murit la 1 iunie 1947, la vârsta de 81 ani, în Anglia.

Cel mai frumos iaht din lume, care a aparţinut cândva României, a zăcut decenii la cheul Portului Constanţa, până când comuniştii l-au transformat în restaurant plutitor pe Dunăre, intitulat „Libertatea“, apoi l-au lăsat în paragină.

Englezii l-au recuperat, cumpărându-l de la statul român pe un preţ de nimic pentru valoarea sa - 265.000 de dolari.

După 6 ani de recondiţionare făcută de acelaşi constructor din 1930, „Nahlin“ a ieşit din nou în lume.

Acum navighează sub pavilion britanic, fiind înregistrat în portul său de origine - Glasgow.

iahtul „Nahlin“ este din nou în topul celor mai luxoase ambarcaţiuni de plăcere din lume. 

Pe aceeaşi temă: 

VIDEO Vasul iubirilor regale care au scandalizat Europa. Abandonat de români, „cel mai frumos iaht din lume“ a fost recuperat de englezi

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Iahtul Nahlin în construcție Sursa glwatson.com

Imagini din aceeasi galerie
  • Iahtul Nahlin în construcție Sursa glwatson.com
  • Iahtul Nahlin în construcție Sursa glwatson.com
  • Iahtul Nahlin în construcție Sursa glwatson.com
  • Iahtul Nahlin în construcție Sursa glwatson.com
  • Iahtul Nahlin navigând Sursa glwatson.com
  • Iahtul, cum a fost preluat de la români Sursa glwatson.com
  • Iahtul regal Nahlin, azi Sursa glwatson.com
  • Iahtul Nahlin, azi Sursa marinetraffic.com
  • Iahtul Nahlin, azi Sursa marinetraffic.com
  • Iahtul Nahlin, azi Sursa marinetraffic.com
  • Indianul, detaliul care a dat numele iahtului Nahlin Sursa marinetraffic.com
  • Iahtul Nahlin, azi Sursa marinetraffic.com
  • Iahtul Nahlin, azi Sursa marinetraffic.com
  • Iahtul Nahlin, azi Sursa marinetraffic.com
  • Iahtul Nahlin, azi Sursa marinetraffic.com
  • Iahtul Nahlin, azi Sursa marinetraffic.com
  • Iahtul Nahlin, azi Sursa marinetraffic.com
  • Macheta de la Muzeul Militar de Marină Constanța Foto Sînziana Ionescu
  • Macheta de la Muzeul Militar de Marină Constanța Foto Sînziana Ionescu
  • Macheta de la Muzeul Militar de Marină Constanța Foto Sînziana Ionescu
  • Regele Carol al II-lea și Duduia Elena Lupescu Sursa descopera.org
  • Edward al VIII-lea și Wallis Simpson în vacanța din 1936 - pe coasta dalmată Sursa Getty Images
Distribuie imaginea
citeste totul despre: