Prefectul Constanţei, după 42 zile de restricţii în reşedinţa de judeţ: Dacă rata de infectare va creşte, din nou, nu excludem reintrarea în carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Inquam Photos
Sursa Inquam Photos

Constănţenii scapă de declaraţia pe proprie răspundere, după 42 zile în care oraşul reşedinţă de judeţ s-a aflat în carantină.

Municipiul Constanţa iese din carantină în seara zilei de 1 ianuarie 2021, de la ora 20.00. Măsura a fost dispusă în seara de vineri, 20 noiembrie 2020, ora 20.00. 

„După 42 de zile în care a fost sub carantină zonală, municipiul Constanţa revine la restricţiile specifice stării de alertă, actualizată prin Hotărâre de Guvern. Ieşirea din carantină se va face începând cu ora 20:00“, a anunţat oficial Prefectura Constanţa.

Astfel, locuitorii municipiului, dar şi cei care tranzitează sau se află în Constanţa, nu vor mai fi nevoiţi să completeze declaraţii pe propria răspundere, în intervalul orar 05.00 – 23.00. Vor rămâne în vigoare restricţiile de circulaţie existente la nivelul întregului teritoriu naţional, în intervalul 23.00 – 05.00.

Ieşirea municipiului Constanţa din carantină înseamnă şi ridicarea restricţiilor impuse pentru centrele comericale. Începând de sâmbătă, 2 ianuarie a.c., ele vor putea funcţiona şi în zilele de weekend şi în sărbătorile legale. Programul de funcţionare se va încheia cel mai târziu la ora 21.00.

Prefectura aminteşte că activitatea unităţilor de alimentaţie publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă. Acestea îşi vor relua funcţionarea doar pe terase - măsură care, de altfel, se aplică la nivelul întregului judeţ, întrucât recent a fost constatată oficial de CJSU rata de incidenţă de peste 3/1.000 locuitori pe judeţul Constanţa.

„Restaurantele vor fi deschise la interior DOAR dacă, la 14 zile de la constatarea incidenţei peste 3/1.000 locuitori, aceasta va fi mai scăzută faţă de indicele amintit. Spre exemplu, dacă pe data de 14 ianuarie a.c. rata de incidenţă va fi între 1,5/1.000 şi 3/1.000, atunci restaurantele vor fi deschise şi la interior, la o capacitate de 30%“, explică autorităţile.

La data de 1 ianuarie a.c., rata de incidenţă pe municipiul Constanţa este de 4,42. Rata a scăzut constant în ultimele săptămâni, cu precădere în ultimul ciclu de carantină propus de CJSU şi avizat de autorităţile centrale.

La 20 noiembrie, ziua în care municipiul a intrat în carantină, rata de incidenţă era de 9,35. La începutul celui de-al doilea ciclu de carantină, pe 4 decembrie, rata de incidenţă a consemnat o creştere – 10,33. Iar pe data de 18 decembrie, când Constanţa a pornit în a treia etapă de carantină, rata înregistra un indice de 8,65.

„Am avut parte de o lună şi jumătate cum nu şi-a dorit cineva vreodată. Ştiu că a fost frustrant pentru mulţi constănţeni să se simtă limitaţi, obligaţi să respecte nişte prevederi dure. Dar a fost singura soluţie pentru revenirea la o stabilitate. Măsurile au avut un caracter gradual, astfel încât, după fiecare nou pachet de măsuri sau după fiecare intensificare a acestora, să putem evalua rezultatele şi să decidem dacă este nevoie, sau nu, de pasul următor.

Sunt conştient că Instituţia Prefectului nu a câştigat capital de imagine, nu a împăcat multă lume, dar nu acesta este obiectivul nostru. Rolul autorităţilor este să ia măsurile necesare siguranţei cetăţeanului, chiar dacă acestea, uneori, sunt nepopulare. 

Iar, pe această cale, le transmit constănţenilor să fie în continuare resposabili, pentru că ameninţarea nu a trecut. Dacă rata de infectare va creşte, din nou, nu excludem reintrarea în carantină. Totuşi, sper că oamenii au văzut cât de obositor este să trăieşti sub o astfel de presiune, timp de o lună şi jumătate, iar acest lucru poate cântări mult în acţiunile lor viitoare, care vor fi ceva mai cumpătate şi rezervate.

Închei prin a vă ura un an nou bun şi să nu uităm că mai trebuie să avem răbdare. Aşa cum mulţi au spus-o, simţim că suntem la începutul sfârşitului acestei pandemii. Până învingem, împreună, acest flagel, fac apel la conştiinţa voastră şi la resposabilitatea fiecărui constănţean”, a declarat Silviu – Iulian COŞA, prefectul judeţului Constanţa. 

Toate prevederile aplicabile pentru un judeţ în care a fost constatată rata de incidenţă peste pragul de 3/1.000 de locuitori, pot fi consultate în Anexa 4 a Hotărârii nr. 120 a CJSU - https://ct.prefectura.mai.gov.ro/wp-content/uploads/sites/39/2020/12/H120-incidenta-judet.pdf

Mai jos pot fi consultate modelele de declaraţie şi adeverinţa angajator.

https://stirioficiale.ro/storage/0611_Model%20Declaratie%20proprie%20Raspundere.pdf

https://stirioficiale.ro/storage/0611_Adeverinta%20pentru%20angajatori.pdf

Pe aceeaşi temă: 

Oraşul Constanţa iese din carantină. Ce restricţii rămân în vigoare 

Reacţia Poliţiei la slujba de Revelion ţinută de ÎPS Teodosie: Scopul nostru nu este acela de a aplica sancţiuni

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite