Povestea Constanţei Magoş, românca răpită de Securitate de pe o stradă din Berlin: „Am scris 7.000 pagini în care am dat informaţii statului român“

Povestea Constanţei Magoş, românca răpită de Securitate de pe o stradă din Berlin: „Am scris 7.000 pagini în care am dat informaţii statului român“

Constanţa Magoş (stânga), Ion Huiu şi Rodica Coposu Colectie www.corneliu-coposu.eu

Securitatea recurgea la cele mai odioase metode de a-i pedepsi pe cei care trădaseră regimul comunist. Au avut de suferit nu doar cei care rămăseseră în spaţiul controlat de sovietici, ci şi cei care reuşiseră să fugă din închisoarea numită România. Un caz celebru al anilor ’50 a fost cel al Constanţei Magoş, o intelectuală de primă clasă. Femeia a fost răpită, adusă în ţară, torturată şi condamnată la închisoare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Constanţa Olariu s-a născut la 11 martie 1909 în comuna Cubin, raionul Timiş, Iugoslavia, într-o familie înstărită de români din Banatul sârbesc. A studiat la Litere – limbile franceză şi germană, la Bucureşti, Grenoble şi Paris, după care a făcut o specializare de trei luni la Berlin. Revenită în ţară, s-a căsătorit cu inginerul silvic Dumitru Magoş. 
 
Viaţa lor ar fi fost una comună, dacă în România nu s-ar fi instaurat comunismul. Locuiau într-un apartament elegant pe strada Brezoianu şi erau fericiţi. Realizând că în ţară se va institui un regim totalitar, Dumitru Magoş i-a obţinut soţiei un paşaport pentru Franţa, fiind ajutat de ministrul de Interne Teohari Georgescu, pe care-l cunoscuse în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Inginerul Magoş, care conducea fabrica de mobilă „Mundus“, îl ajutase pe liderul comunist şi acum, acesta îi întorcea serviciul. Prima dată, Constanţa Magoş a plecat în străinătate în anul 1947, iar în 1948 a decis să rămână acolo, încercând ulterior să-şi aducă şi soţul, căruia i-a fost refuzat paşaportul. 
 
AGENTA DIN FRANŢA 
 
La Paris, spune istoricul Claudiu Secaşiu, Constanta Magoş a locuit timp de doi ani şi jumătate în apartamentul soţilor Romulus şi Pia Boilă, el fiind un fost membru în Partidul Naţional Ţărănesc. Aici, ea s-a învârtit în cercurile înalte ale românilor fugiţi în străinătate, cunoscând membri ai fostelor partide politice interzise, dar şi legionari. Tot aici l-a cunoscut şi pe comandorul de aviaţie Mihail Opran, cel care a pus bazele unei structuri informative care se numea „Serviciul de Informaţii al Militarilor Români din Exil“. „Era format din refugiaţi români şi colabora cu serviciile de informaţii francez şi cu cel american din Austria, atât în domeniul verificării cât şi al exploatării informative a noilor veniţi din Republica Populară Română. Constanţa Magoş i-a furnizat comandorului Opran informaţii din cercurile naţional-ţărăniste şi legionare, iar în schimb acesta i-a promis sprijin în vederea aducerii soţului în Occident“, spune Claudiu Secaşiu.
 
Activitatea sa nu a rămas un secret pentru Securitate care a pus în aplicare un plan de recrutare a agentei pentru a se folosi de informaţiile pe care aceasta le-ar putea oferi. Conform documentelor de arhivă studiate de istoric, ofiţerii de Securitate au considerat că puteau trece la recrutarea ei prin constrângere, dat fiind faptul că soţul ei rămăsese captiv în România, nefiind neglijate nici starea ei precară de sănătate şi nici situaţia materială grea în care se găsea. Iniţial, s-a încercat recrutarea soţului său, „pe baza materialelor compromiţătoare“, fiind, de fapt, vorba de şantaj, agenţii făcând referire la  tentativele de trecere clandestină a frontierei şi la contactele cu emisarii trimişi de soţie ca să-l scoată din ţară. Cum însă acesta era ostil propunerii, a fost arestat la 21 aprilie1951. Aflat în arest, inginerul a fost folosit de organele de represiune în acţiunea de atragere la Berlin a soţiei sale, fiind pus să-i scrie mai multe scrisori al căror conţinut era, fireşte, stabilit de securişti.
 
SCHIMBARE DE PLAN: DE LA RECRUTARE LA RĂPIRE
 
Planul Securităţii prevedea că „la Viena sau la Berlin (în zona sovietică) Constanţa Magoş va fi reţinută, anchetată şi în baza declaraţiilor ce vor fi obţinute de la ea, va fi recrutată. Se va arăta că dacă nu va colabora în mod cinstit cu noi vor fi arestate toate rudele ei. De asemenea, i se va spune că organele noastre vor aranja în aşa fel încât în străinătate să se creadă că Victor Moldovan (n.r.– un curier sosit în ţară prin trecerea clandestină a graniţei în noaptea de 10/11 septembrie 1950, care a fost capturat de Securitate) a căzut datorită faptului că ea este agentă a R.P.R. Totodată, i se va arăta că lucrând corect cu organele noastre va fi ajutată materialiceşte şi i se vor creea perspective de reabilitare pentru ea şi membrii familiei ei. Se va stabili apoi cu ea modalitatea unor întâlniri periodice în Viena sau Berlin“. Ulterior, Direcţia de Contraspionaj şi-a modificat radical intenţiile asupra Constanţei Magoş, înaintând în iulie 1951 conducerii Securităţii propuneri pentru atragerea Constanţei Magoş în Berlin şi răpirea ei.
 
CÂND FACTORUL POLITIC PREVALEAZĂ 
 
În documentele studiate de istoricul Claudiu Secaşiu nu se găsesc motivele pentru care s-a renunţat la planul de recrutare şi s-a preferat varianta răpirii. „Cred că au renunţat la planul iniţial pentru că era prea complicat să obţină acordul ambilor soţi, ar fi durat mult procesul recrutării Constanţei Magoş şi ar fi fost dificil să-i verifice sinceritatea, pe parcursul colaborării, ea fiind în libertate, în Occident“, este de părere istoricul. Ofiţerii de contraspionaj propuneau însă ca, după ce se va realiza interogarea în legătură cu „activitatea ei pe linie de spionaj“ şi cu „activitatea pe linie de rezistenţă şi de spionaj a emigraţiei române din străinătate“, „cazul Constanţa Magoş să fie exploatat politiceşte prin declaraţii publice, prin care numita să dezvăluie activitatea ei şi a emigraţiei române din străinătate“. Astfel, factorul politic, de propagandă, a prevalat în ochii Securităţii, fapt dovedit şi de referatul în care erau trecute măsurile de răpire a româncei în Berlinul de Vest: „După terminarea interogatoriului, Constanţa Magoş va fi pusă să facă declaraţii publice din care să rezulte că din cauza mizeriei din străinătate ea s-a repatriat de bună voie, făcând totodată relatări ample prin care să demaşte activitatea ei şi a emigraţiei române din străinătate“.
 
Într-un alt referat, se menţiona că „Scopul general al acţiunii este exploatarea politică şi operativă a faptului că Magoş Constanţa cunoaşte aspecte importante ale activităţii de spionaj desfăşurată de emigraţia română din străinătate cu concursul autorităţii franceze, austriace şi americane“.
 
CAPCANA
 
Conform istoricului Claudiu Secaşiu, pregătită psihologic printr-un intens schimb de scrisori dirijat de Securitate şi „convinsă că soţul îşi pregăteşte plecarea în străinătate şi că în momentul de faţă îşi lichidează averea, pentru a o transforma în valută, urmând ca banii săi revină ei prin intermediul avocatului familiei“, la 12 august 1951, Constanţa Magoş a fost atrasă în zona sovietică din Berlin, unde, în afara cunoştinţei sale din ţară o aştepta echipa operativă a Securităţii. După o oră şi jumătate de discuţii, Constanţa Magoş  a cedat presiunilor, acceptând repatrierea. A reuşit să-şi anunţe prietenele din Berlinul de Vest, iar a doua zi a fost trimisă în ţară. Ea a fost dusă într-o vilă a Securităţii din Otopeni, unde a fost ţinută câteva zile şi de acolo trimisă în arestul de la Malmaison, unde a fost anchetată.
 
Conform anchetatorilor, Constanţa „a făcut o serie de relatări cu privire la organizarea şi activitatea emigraţiei române, încearcă să minimalizeze activitatea ei pe linie de spionaj, susţinând că ea a lucrat numai pe linia emigraţiei şi ascunzând activitatea ei de spionaj îndreptată împotriva R.P.R“. Metodele de tortură din arestul Direcţiei de Contraspionaj erau renumite în epocă. Spre exemplu, cu o zi înainte de preluarea anchetei Constanţei Magoş de către ofiţerii Direcţiei de Contraspionaj, soţul acesteia, care se afla în a patra lună de detenţie, a beneficiat de o atenţie deosebită. A început să fie scos zilnic la plimbare, a primit tratament medical şi alimentaţie mai bună, toate acestea fiind folosite ca o presiune psihologică asupra Constanţei. 
 
DEZVĂLUIRI PE 7.000 DE PAGINI 
 
Constanţa Magoş a fost supusă unor anchete intense şi minuţioase, ea însăşi recunoscând, în declaraţii ulterioare, faptul că a dat un „deosebit ajutor Securităţii privind un număr mare de persoane pe care le-am divulgat. Precizez că mi s-au adus mulţumiri pentru aceste informaţii date. Am colaborat mult cu Securitatea, care mi-a spus că mă vor pune în libertate“.

În anul 1954, spunea ea, a colaborat cu Securitatea, întâi cu Contraspionajul, obligaţia ei fiind aceea de a întocmi fişe ale celor fugiţi din ţară care trăiau la Paris. Apoi, a mărturisit că a trecut la alte servicii şi a lucrat cu un domn inginer care are biroul în Blocul Excelsior. „Am lucrat la cenzurarea diferitelor scrisori care aveau formule pe care eu i le explicam. Am scris 7.000 pagini în care am dat informaţii Securităţii statului român pentru care am primit mulţumiri“.
 
Însă, informaţiile date Securităţii pe seama emigraţiei române nu i-au adus libertatea promisă. După ce a fost exploatată peste doi ani, la 16 aprilie 1953, Constanţa Magoş a fost mutată de la Malmaison în beciurile Ministerului de Interne, fiind anchetată de cei din Direcţia de Anchete a Securităţii. La 17 aprilie 1954, ea a ajuns la temuta închisoare Jilava, fiind condamnată la opt ani de închisoare de către Tribunalul Militar Bucureşti pentru „tentativă de trădare“ perioadă care i-a zdruncinat sănătatea din temelii, aşa cum aflăm dintr-o cerere de punere în libertate, în care vorbea de sănătatea grav periclitată în urma şocului de hipofiză suferit în timpul bombardamentelor din anul 1944: „În timpul anchetelor am avut un al doilea şoc la hipofiză, recidivare care a determinat albirea părului de pe o zi pe alta“. la rândul său, Dumitru Magoş o văzuse la un termen de judecată „într-o stare de sănătate foarte precară, slăbită, scuipând sânge şi gâtul umflat“. 
 
Constanţa Magoş a fost eliberată din închisoare la 24 august 1959, însă, cum în penitenciarul din Miercurea Ciuc primise o caracterizare în care se specifica faptul că a avut un comportament necorespunzător a primit domiciliu obligatoriu timp de 36 de luni în comuna Rubla, raionul Călmăţui. În 1962, restricţiile domiciliare i s-au prelungit cu încă 24 de luni, fiind, cu adevărat liberă, abia în iulie 1964. 
 
 
 
Ca să supravieţuiască, a vândut usturoi în târguri
 
La Valea Călmăţui, judeţul Brăila, îşi ispăşea pedeapsa suplimentară şi Corneliu Coposu, care a stat cu domiciliul obligatoriu între 1962 şi 1964, după ce trecuse prin mai multe închisori. Între Rodica Coposu, sora seniorului, care venea să îl viziteze duminicile, şi Constanţa Magoş care era cu domiciliul forţat în Bărăgan, s-a format o prietenie care a durat peste timp, chiar şi atunci când fosta deţinută a plecat în Occident. Chiar şi acum, când îşi amintesc de Tanţa, aşa cum îi ziceau ele Constanţei, surorile Coposu vorbesc cu admiraţie şi prietenie sinceră. „Am cunoscut-o pe Tanţa în vara anului ’62 sau ’63, nu mai ştie exact, că au trecut atâţia ani de atunci. Era o persoană drăguţă, veselă, care îşi făcuse studiile în Franţa“, spune Rodica Coposu, sora Seniorului.
 
Surorile Coposu ştiu o poveste romanţată a vieţii celei care, asemenea fratelui ei, plătise scump dorinţa de libertate. „În timp ce-şi făcea studiile în străinătate, a fost îndrăgită de un profesor în vârstă, iar el şi soţia sa o considerau ca o fiică a lor. Întorcând-se în ţară, la începutul instaurării comunismului, le-a trimis o scrisoare în care le-a povestit ce îndură. Atunci, acesta i-a făcut chemare în Franţa. Securitatea s-a înfuriat şi i s-a înscenat un proces“, povesteşte Rodica Coposu. 
 
Este posibil ca aceasta să fie varianta pe care Tanţa o spunea tuturor celor care o întrebau despre motivele condamnării sale. De altfel, ea nu prea vorbea niciodată despre drama prin care a trecut, ci se ascundea în carapacea sa. „Nu ştiai ce să povesteşti când ne întâlneam acolo cu toţii: evenimente locale, bucureştene sau nenorociri?“, spune Rodica Coposu. Îşi aminteşte însă de faptul că într-o zi, Tanţa i-a zis mamei Seniorului: „Tanti Aurica, sunt foarte fericită!“. „De ce, Tanţa?“, a întrebat-o aceasta. „Pe terenul pe care mi l-au dat mi-a răsărit usturoi. Cred că fusese sădit înainte cu un an. Şi atunci, eu l-am cules de verde. Şi dacă am primit dreptul de la tovarăşul plutonier să merg în târg l-am vândut la tarabă şi am câştigat 15 lei“, a povestit mândră intelectuala care fusese aruncată de comunişti în satul de bordeie cu uliţe pline de noroi.

După eliberare, povesteşte Rodica Coposu, Tanţa a reuşit să plece în Franţa. De acolo, lunar, prin Crucea Roşie, le trimitea un pachet de medicamente pentru sora lor, Doina, care era bolnavă de inimă. „Niciodată nu scria niciun rând, nimic“. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: