Pistol descoperit într-un container ce venea din SUA. Arma era ascunsă printre bunurile unui bătrân

Pistol descoperit într-un container ce venea din SUA. Arma era ascunsă printre bunurile unui bătrân

Pistol descoperit într-un container FOTO Poliţia de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit un pistol, 3 încărcătoare şi 100 de cartuşe de 9 mm, într-un container cu bunuri personale sosit din SUA.

În data de 15.01.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au participat la controlul amănunţit efectuat de către lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud la un container sosit din SUA, container ce conţinea bunurile personale ale unui cetăţean român, în vârstă de 70 ani. 
 
În urma controlului, au fost descoperite o armă de foc tip pistol, 3 încărcătoare de 9 mm, 100 cartuşe 9 mm şi alte dispozitive din plastic aferente pistolului, care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, urmând a fi predate Serviciului de Arme, Explozivi şi Substanţe periculoase din cadrul I.P.J. Constanţa.
 
Poliţiştii de frontieră s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi folosirea de acte nereale.  
 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările