Licean odinioară, în anii '40. După 70 de ani de la absolvirea Liceului Mircea cel Bătrân, trei foşti elevi au spus „Prezent“

Licean odinioară, în anii '40. După 70 de ani de la absolvirea Liceului Mircea cel Bătrân, trei foşti elevi au spus „Prezent“

Licean în anii 40 în Constanţa Arhivă personală George Cuşa

Gârboviţi de emoţii şi de ani, trei foşti elevi ai Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân din Constanţa au spus „prezent“ la strigarea catalogului, după 70 de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cei trei absolvenţi care mai sunt în viaţă din promoţia anului 1944: profesorul George Cuşa, medicul Vasile Papari şi atletul Traian Petcu s-au întâlnit după 70 de ani de la absolvire.

Au fost 42. Au rămas 3. „În felul acesta am ţinut să respectăm dorinţa profesorului nostru Alexandru Dabija care ne-a spus să ne întâlnim în fiecare an, în ultima săptămână a lunii mai, până când vom rămâne doi: unul să strige catalogul şi celălalt să răspundă «prezent»“, a spus George Cuşa.
În faţa mirciştilor, cei trei şi-au spus povestea vieţii. George Cuşa a făcut opt ani de  închisoare pentru uneltire împotriva regimului, iar Traian Petcu era cât pe ce să fie executat. Un alt personaj, cu acelaşi nume, trădase un înalt demnitar comunist.

Licean în anul '40: cu bilet de voie la cinema

În fiecare dimineaţă, elevul de serviciu spunea rugăciunea, iar după ce se terminau orele, toţi elevii spuneau în cor „Tatăl nostru“. „Avem uniforme foarte frumoase, pe cap purtam şapcă, iar pe braţ un număr matricol. Eu am avut numărul 140. La cinema mergeam doar dacă primeam bilet de voie şi apoi trebuia să povestim în faţa întregii clase ce am văzut“, spune George Cuşa. Ca o coincidenţă, după mulţi ani, Corina Cuşa, fiica lui, care a urmat Liceul Pedagogic Constanţa, a avut acelaşi număr matricol, 140.
Nu existau cărţi. Elevii învăţau după notiţele pe care le luau la clasă. Se predau istorie, geografie, religie, franceză, latină, germană, dar şi elină şi caligrafie.


Mergea pe jos până la Mihail Kogălniceanu

Cum părinţii locuiau în Mihail Kogălniceanu, la sfârşitul săptămânii George Cuşa mergea pe jos peste 20 de kilometri, până în satul său. „Făceam cam cinci ore şi jumătate de mers pe jos. Nu erau mijloace de locomoţie, nici măcar căruţe“, îşi aminteşte el. Împreună cu alţi colegi şi cu tineri din localitate, organizau spectacole, sau mergeau la cercul literar condus de prof. Grigore Sălceanu.

Organizau spectacole după piesele de Vasile Alecsandri şi Ion Luca Caragiale, dar şi de autori străini. „Îmi aduc aminte că ultimul spectacol a fost Avarul de Molierre în anul 1948“, spune Cuşa.
Partea frumoasă a vieţii de licean este întunecată însă de vremurile aspre. Începuse sovietizarea Constanţei. Autori precum Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, Octavian Goga fuseseră excluşi din programa şcolară, iar principalele bulevarde ale Constanţei fuseseră redenumite Bulevardul Lenin sau Bulevardul Stalin.  

Săltat de Securitate din cămin

După terminarea liceului, George Cuşa s-a înscris la Facultatea de Filosofie de la Bucureşti. Dar nu avea să se bucure mult de studenţie. Pe 21 septembrie 1948 a fost ridicat de la Căminul Matei Voievod pentru uneltiri împotriva regimului, fiind simpatizant al legionarilor.

Timp de 11 ani a stat într-o celulă de 2/3 metri pătraţi, alături de încă şapte persoane. „Elevii erau duşi la Târgşor, studenţii la Piteşti, ţăranii la Gherla, intelectualii la Aiud, iar foştii demnitari la Sighetu Marmaţiei. Studenţilor au încercat să li se şteargă memoria. După 9 ani am primit prima carte poştală de la familie“, povesteşte Cuşa.  

După gratii scriau poezii pe talpa bocancului

Scriau pe talpa bocancului sau pe fundul gamelei. Dădeau cu bucăţica de săpun pe care o primeau să se spele pe talpa bocancului şi scrijeleau câteva cuvinte. Cu colegii din celelalte celule comunicau prin limbaj Morse.
Nu a fost singurul din promoţia sa care a avut de suferit. În închisoare au ajuns şi Mircea Cojocaru, Tiberiu Cunia, Eugen Ştefănescu, Vasile Munteanu, Ion Căciulă şi Sergiu Condrea.
Mulţi dintre foştii lui colegi au fugit peste graniţă. „Eu nu am vrut să-mi părăsesc ţara. Avem obligaţii faţă de neamul meu. Am spus că dacă e să mă realizez o pot face şi în ţara mea“, a mărturisit George Cuşa.

Împuşcat de grăniceri

Eugen Ştefănescu şi alţi doi colegi au fugit din ţară trecând Dunărea înot, iar Tiberiu Cunia prin Banat. Primii au fost prinşi de grăniceri şi timp de şapte luni au muncit în lagăre sau în mine de cărbuni. Eu cred că regimul lui Iosip Broz Tito i-a ajutat să fugă, pentru că lagărul era la graniţa sârbo – italian. Un singur coleg a fost împuşcat când au evadat – Gheorghe Caramiciu, iar ceilalţi au ajuns în Franţa, apoi în Canada.

Deşi aveau diplome în Franţa, actele de studii nu le-au fost recunoscute în Canada, aşa că au luat-o de la capăt. Întâi au fost simpli tăietori de lemne, apoi şi-au desăvârşit studiile.

Ştefănescu a ales altă cale. După ce a trecut prin Franţa s-a stabilit în Maroc.  Între timp, familiile care le rămîseseră în ţară sufereau. Părinţii lui Ştefănescu fuseseră evacuaţi din casă. Însă, într-o vizită de-a lui Nicolae Ceauşescu în Africa, românul s-a dus la el şi i-a spus ce se întâmplă cu părinţii lui care au rămas la Constanţa. Nu a trecut mult la revenirea lui Ceauşescu în ţară şi bătrânii evacuaţi au primit permisiunea de la regimul comunist să se mute din nou în casă.

Revederea


O perioadă foştii colegi nu s-au putut revedea. „Până în anul 1997 nu am putut să ne întâlnim. Nu voiam ca celorlalţi colegi să le periclităm viaţa, dar şi ei se fereau să ia legătura cu noi. Până când Eugen Ştefănescu, care era cetăţean canadian şi membru al ONU, a venit în 1976 în România. Ne-am adunat trei foşti colegi şi mi-au zis aşa: «Tu, Gicule, eşti însărcinat să faci un colectiv ca în trei luni să ne întâlnim cu toţi foştii colegi care sunt în ţară sau în afara ei». Unii erau prin America, alţii în Germania, Bulgaria“, îşi aminteşte Cuşa.

Şi a reuşit să-i strângă pe toţi în câţiva ani. De atunci, an de an s-au întâlnit la liceu, apoi au plecat la excursii, împreună cu soţiile, la Murfatlar, la Adamclisi şi în alte puncte de atracţie din Dobrogea.

De la an la an erau din ce mai puţini. În 2014 au rămas trei. Se vor întâlni însă până când vor rămâne doi: unul să strige catalogul, iar celălalt să răspundă: „Prezent“.
 

Vă mai recomandăm:

FOTO „Nu puneţi mâna pe poet!“. Sergiu Băicoianu, coleg de liceu cu Nichita Stănescu: „L-am plesnit peste ceafă şi i-am făcut două băşici zdravene“

FOTO Ultima mare dragoste a lui Nichita Stănescu: fermecătoarea Dora. Cum a cucerit-o poetul pe tânăra studentă la Filosofie, în braţele căreia s-a stins

Portret al lui Nichita Stănescu, în „Convorbirile cu Alex Ştefănescu”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Promoţia anului 1944 a Liceului Mircea

Imagini din aceeasi galerie
  • Promoţia anului 1944 a Liceului Mircea
  • Liceeni odinioară
  • Vasile Papari, George Cuşa şi Traian Petcu la întâlnirea de 70 de ani
  • George Cuşa
  • În vizită la Adamclisi
  • Petrecere împreună cu familiile
  • Foştii elevi, în băncile liceului
  • Foştii colegi, la Murfatlar
  • Vizită la Adamclisi
Distribuie imaginea
citeste totul despre: