Imagini rarisime cu Regele Mihai, din copilărie până la momentul 23 August 1944. În poze apar personaje marcante

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În faţa tronului din Parlament Sursa arhivelenationale.ro
În faţa tronului din Parlament Sursa arhivelenationale.ro

Imagini rarisime cu Regele Mihai de la naştere până la momentul 23 August 1944 au fost scoase la lumină de Arhivele Naţionale ale României.

Fotografiile de arhivă îl înfăţişează pe moştenitorul Coroanei regale alături de membrii din familia sa: ţinut în braţe cu mândrie şi afecţiune de bunicii săi Regele Ferdinand şi Regina Maria, de părinţii Carol al II-lea şi Elena.

Mihai este pozat chiar în postura clasică de bebeluş aşezat pe burtă. Impresionantă este imaginea care îl arată în postura de rege-copil de 6 ani salutând în mijlocul Camerelor.

Ca adolescent, Mihai pozează vesel în uniformă de cercetaş, stând ştrengăreşte pe nisipul plajei din Mamaia, la Jamboreea din 1934.

Tot în uniformă, dar militară, de paradă, este imortalizat defilând alături de tatăl său întors pe tron sau în alte ocazii oficiale împreună cu alţi demnitari.

Când recapătă domnia, tânărul Mihai este prezentat în faţa tronului din Parlament, alături de regina-mamă Elena şi de mareşalul Ion Antonescu.

Câteva fotografii dezvăluie momente din viaţa particulară a regelui Mihai, care se relaxa la schi sau fotografiind peisaje. 

România îşi va lua „Rămas-bun“ de la Regele său în sâmbătă de 16 decembrie 2017, când Mihai, ultimul monarh român şi ultimul dintre suveranii din Europa de Est, va fi înmormântat la Curtea de Argeş lângă înaintaşii săi. 

Istoria ultimului rege al României 

Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. A fost fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena. A încetat din viaţă în ziua de 5 decembrie 2017, la reşedinţa privată din Elveţia.

În istoricul făcut de Familia regală se arată că din iunie 1930, după plecarea Reginei-mamă în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui săuu. A urmat cursurile unei şcoli organizate de acesta la palat, alături de copii reprezentând toate colţurile ţării şi toate categoriile sociale. A devenit din ce în ce mai închis în şine şi mai gânditor. Singurele săptămâni fericite erau cele petrecute la Florenţa, la mamă sa.

În adolescenţă, Principele Moştenitor a urmat cursuri de sport şi a început pregătirea militară. La vârsta de 16 ani a devenit sublocotenent în Armata Română.

După decesul Regelui Ferdinand din 1927 şi ca urmare a faptului că Principele Carol a renunţat la statutul de Principe Moştenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenţă, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea şi Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie, Gheorghe Buzdugan.

La 8 iunie 1930, Principele Carol a revenit în ţara şi a preluat tronul. Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urmă abdicării tatălui său, la 6 septembrie 1940, a devenit Regele Mihai I.

În timpul războiului, Regele i-a îmbărbătat pe ostaşii români care au luptat pentru reîntregirea ţării. Nu a fost însă de acord cu depăşirea liniei Nistrului. În ciudă refuzului Mareşalului Antonescu, la 23 august 1944 Regele a hotărât trecerea României alături de aliaţii săi tradiţionali. Acest act de curaj a scurtat războiul cu 6 luni şi a cruţat vieţile a sute de mii de oameni. 

Regele Mihai al României Sursa familiaregala.ro

Din 1944, Majestatea Să Regele s-a opus din toate puterile instaurării autorităţii comuniste. În cele din urmă, a fost obligat să abdice la 30 decembrie 1947.

Exilul Regelui Mihai şi al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta din Atena. Au locuit până la sfârşitul anului 1948 la vila Sparta, locuinţa Reginei-mame Elena. Din 1949, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Lausanne şi apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956.

Pentru a-şi câştiga existenţa, Regele şi Regină au construit o fermă de pui şi un mic atelier de tâmplărie.

Familia Regală s-a întors în Elveţia în 1956. Regele Mihai a semnat un contract cu compania aeriană Lear Jeats and Co, la Geneva. Familia s-a mutat la Versoix, un mic oraş de pe malul lacului Léman, la câţiva kilometri de Geneva. Aici a locuit peste 45 ani şi tot aici se află, pentru moment, casa familiei.

În anul 1958, Regele a oprit colaborarea cu Lear, iar un an mai târziu, a înfiinţat o companie de electronică şi de mecanisme automate denumită Metravel, pe care a vândut-o 5 ani mai târziu.

Din biroul sau de la Versoix şi, începând cu 2001, din cel de la Bucureşti, Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO şi în Uniunea Europeană.

Majestatea Sa a încurajat respectarea drepturilor omului, dezvoltarea economiei de piaţă, păstrarea culturii naţionale, respectarea adevărului istoric, respectarea şi garantarea proprietăţii private, consolidarea statului de drept şi a democraţiei în ţara noastră.

Regele Mihai şi Regină Ana au locuit din 2004 la Aubonne, în Elveţia. De marile sărbători creştine şi, în funcţie de angajamentele Lor publice, Majestăţile Lor au ales să fie alături de cei dragi fie la Castelul de la Savarsin, fie la Palatul Elisabeta. 

Pe aceeaşi temă: 

Carte de condoleanţe în memoria Regelui Mihai I, deschisă la Constanţa

Codul prin care Regele Mihai a anunţat telefonic lovitura de palat de la 23 August 1944. Mareşalul Ion Antonescu trebuia arestat pentru că-i era fidel lui Hitler

Venirea pe lume a lui Mihai, ultimul rege al României. S-a născut prematur, într-o zi de doliu pentru familia sa maternă

Suferinţele Regelui Mihai. Când s-a rupt definitiv relaţia cu tatăl său, Carol al II-lea, care a murit în exil fără să-l mai vadă

GALERIE FOTO

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite