Eugen Tănăsescu: „Noaptea de Înviere este Revelionul creştinilor. Dar degeaba ai masa plină, dacă inima ţi-e goală“

Eugen Tănăsescu: „Noaptea de Înviere este Revelionul creştinilor. Dar degeaba ai masa plină, dacă inima ţi-e goală“

Învierea lui Iisus Hristos - reprezentare biblică Sursa foto Arhiepiscopia Tomisului

Părintele Eugen Tănăsescu, blogger Adevărul, ne oferă câteva învăţături despre simbolurile pascale, invenţiile de marketing şi modul în care trebuie petrecute marea sărbătoare a creştinătăţii.

Ştiri pe aceeaşi temă

- Părinte Eugen Tănăsescu, vorbiţi-ne despre Sărbătorile pascale. Ce reprezintă Paştele? Ce semnificaţie are noaptea de Înviere?

- Paştile reprezintă fundamentul creştinismului, anume Învierea Domnului Iisus Hristos. Ea este desăvârşirea sensurilor unei sărbători iudaice, Paştele evreiesc, care celebra momentul eliberării poporului iudeu din robia Egiptului şi trecerea acestuia prin Marea Roşie. Însăşi denumirea de „Paşte“ semnifică această „trecere“, care în creştinism devine eliberare din robia păcatului şi „trecerea“ noastră de la moartea păcatului la viaţa întru Hristos.

Omenirea caută cu înfrigurare scăparea din moarte, boli, suferinţe şi necazuri, dar nu mulţi acceptă Viaţa pe care ne-o dă Hristos. De aceea, mulţi rămân înspăimântaţi în faţa morţii, necrezând în Înviere. Dar creştinul, prin Înviere, omoară moartea.

De aceea, noaptea de Înviere reprezintă hotarul dintre două lumi şi, totodată, înnoirea vieţii întru Hristos. Această noapte este „Revelionul“ cel adevărat al creştinilor.


- Cum se cuvine să petrecem această sărbătoare?

- Creştineşte, urmând lui Hristos. Dacă în perioada Postului Mare şi al Săptămânii Patimilor am părăsit păcatul şi l-am „îngropat“, în noaptea Învierii trebuie şi noi să înviem sufleteşte. Esenţa Învierii constă în faptul că omul poate reintra în comuniune cu Dumnezeu, luându-şi de la El întreaga energie necesară vieţii spirituale şi materiale.

Învierea repară greşeala lui Adam care a crezut că poate trăi doar prin propriile sale puteri, în afara comuniunii cu Dumnezeu. Este şi o ispită a omului contemporan: să facă totul prin sine, uitând că viaţa este un dar şi un dat de la Dumnezeu. De aceea, Hristos este numit şi Adam cel Nou, întru care toţi suntem chemaţi să renaştem sufleteşte.

Fără Înviere suntem deja morţi, aşa că trebuie să o serbăm urmând lui Hristos cel Înviat, care are puterea să ne învieze şi pe noi. Parafrazând mai tehnic vorbind, Hristos este generatorul, noi suntem consumatorii.

Toate acestea sunt simbolizate în slujba de Înviere prin: Lumină, Pască şi imne duhovniceşti. Dar, pentru a le înţelege, este evident că trebuie să ne pregătim de dinainte pentru participarea la acestea. Altfel, neştiind ce se întâmplă, riscăm să ajungem nişte gură-cască, rătăciţi prin curtea Bisericii, care provocăm turbulenţe inutile.


- Exista tradiţia, atunci când eram copii, să purtăm de Paşti ceva nou. Are vreun suport în credinţă acest obicei?

- Ar putea avea, din moment ce toate sunt făcute de Dumnezeu „bune foarte“. Provocarea este să le şi folosim cum trebuie. Cea mai preţioasă haină în viaţa creştinului este haina Botezului căci spune „Câţi în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am şi îmbrăcat“. De aceea, Învierea fiind Sărbătoarea renaşterii spirituale, bătrânii noştri mai înţelepţi, obişnuiau să simbolizeze aceste realităţi spirituale prin practici materiale. Mai mult, şi Sfântul Pavel face un paralelism între virtuţile creştine şi obiecte materiale: sandale, coif, armură, haine. De aceea, ar fi bine ca hăinuţele noi cu care îmbrăcăm pe copii să simbolizeze puritatea şi sfinţenia cu care să îmbrăcăm sufletele noastre, făcându-le asemenea copiilor, cum spune Hristos: „Dacă nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor“.


- De ce se ia Lumină de la slujba de Înviere? Cât trebuie păstrată?

- Lumina cea materială simbolizează Lumina spirituală a lui Hristos şi ea trebuie să fie sursa vieţii creştinului. Chemarea preoţilor de a lua Lumină este un îndemn la sfinţenie, la primirea lui Hristos, ca Lumină pe drumul vieţii. Cine nu are Lumină în întunericul păcatelor, se va dezorienta, se va prăbuşi şi, într-un final, va pieri.

Există însă şi o legătură aparte între Lumina materială şi cea spirituală. Aşa cum avem grijă de cea materială să o ţinem cât mai mult aprinsă, tot aşa trebuie să avem grijă şi de Lumina spirituală, să ne lumineze cât mai mult sufletul. Graba cu care unii suflă în Lumina pascală denotă superficialitatea cu care tratează pe Hristos în viaţa lor.


- De ce se mănâncă ouă, cozonac, pască, drob?

- În orice sărbătoare creştină nu se bucură numai sufletul, ci şi trupul. Prin urmare, cum spune Psalmistul, pâinea hrăneşte şi vinul veseleşte inima. Dar mâncarea nu este doar o aglomerare de materie, ci este darul lui Dumnezeu. „Căci nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot Cuvântul ce iese din gura Lui Dumnezeu“.

Atât viaţa biologică, cât şi cea vegetală, sunt lucrări ale lui Dumnezeu. Prin urmare, noi primim alimentele ca pe nişte resurse, instituite de Dumnezeu, cu care omul conlucrează spre a le dobândi. Creştinul, când se aşează la masă, ştie că cele puse dinainte sunt rodul conlucrării dintre el şi Dumnezeu. Aşa că fiecare aliment are un simbolism propriu şi trebuie primit cu evlavia cuvenită, dar nu trebuie consumat în mod necesar.

Din păcate, epoca de consum tinde să ne distrugă această viziune asupra alimentelor, tendinţa fiind cea de a mânca instinctiv, precum animalul: fără evlavie, fără măsură şi fără recunoştinţă, doar pentru plăcere.  
Oul reprezintă însăşi viaţa, cozonacul aminteşte de pâinea harică coborâtă din Cer, mana din pustie, amestecată cu tot felul de „minunăţii“, pasca aminteşte tot de mana cea cerească, dar în sensul Trupului lui Hristos. Vorbesc de pâinea sfinţită de la biserică, practic, anafura sfinţită printr-o rugăciune mai deosebită, nu mă refer la cozonacul fals marketizat religios sub denumirea de pască.

Drobul este şi el o transformare de tip cozonac fals a unui alt simbol pascal: mielul, care aminteşte de Mielul-Hristos, cel Răstignit de către şi pentru păcatele noastre. Pe Acela trebuie creştinul să-L mănânce cu prioritate, nu pe mieluţii cei cruzi. Restul e doar tradiţie populară şi comerţ.


- De ce se vopsesc ouăle în roşu? Este greşit să le vopsim în alte culori?

- Tradiţia populară creştină păstrează tot felul de legende despre viaţa lui Iisus. Una dintre ele spune că cineva s-a dus şi i-a vestit lui Pilat că Hristos a Înviat. Necrezând, Pilat a luat în râs situaţia, replicând că doar dacă ouăle dintr-un coş din preajmă se vor înroşi, atunci va crede. Instantaneu, ouăle s-ar fi înroşit, ca semn al Învierii.

Altă legendă spune că ouăle s-au înroşit de sângele lui Hristos care s-ar fi prelins pe Cruce. Alţii, plecând de la cuvântul biblic că Hristos este Viaţa, compară viaţa cu un ou, iar oul roşu este simbolul lui Hristos care şi-a vărsat sângele pentru noi. În toate cazurile însă, Hristos, Răstignirea şi Învierea au legătură cu oul roşu.

Altă culoare cred că nu poate intra în simbolistică, dar văd că intră foarte bine în marketing, unii crezând că ouăle pascale pot fi comparate cu luminile de clubbing: cu cât sunt mai divers colorate, cu atât atrag mai mulţi clienţi. O fi valabil pentru clientul secularizat, care simte şi el nevoia să-şi desfete simţurile într-o atmosferă paralelă de sărbătoare, după propria sa dorinţă.

De altfel, presa relatează an de an despre „petrecerea de Înviere”, ajunsă o mare şi gravă confuzie a Învierii, sub deviza: „Învierea, trăită ca distracţie cool“. Replica mea ar fi: „Hristos nu ne distrează, ci ne înviază“.

- Iepuraşul de Paşti e tot o invenţie capitalistă?
 

- Vector de marketing cred că se cheamă. Cei supăraţi pe religie o vor scoasă din spaţiul public, dar n-au nici o jenă să folosească timpul de sărbătoare ca timp de comerţ. Dar pentru că nu înghit religia, fabrică vectori iluzorii. Istoria e veche şi o găsim chiar şi între ucenicii Domnului, în persoana lui Iuda Iscarioteanul. Capitaliştii ne lasă senzaţia consumistă că ai de câştigat dacă mergi după iepuraş şi tot cumperi sau petreci sărbătorile lumeşte, prin nu ştiu ce locaţie turistică.

La final, profitul lor creşte din buzunarele tale. Iar tu rămâi cu tonele de mâncare de pe „mesele încărcate şi îmbelşugate“, din care arunci cam jumătate (conform unor statistici BBC). Asta doar pentru că te-ai uitat prea mult la „magia“ iepuraşului, dar nu şi la nevoile tale reale de consum. De asta, capitalismul tinde spre „căpietalism“ - adică ne căpiază.

Stimularea consumului prin neuro-marketing este ultima redută a profitabilităţii, cu riscul de a sărăci resursele şi a deveni nemilostivi. Măcar de-am da la săraci surplusul, dar încă nu facem pe deplin asta: lacomul nu zice „ajunge“, un râu în gură de i-ar curge. Iar iepuraşul vrea ca, an de an, râul să fie mai lat şi mai adânc. Dar degeaba ai masa plină, dacă inima ţi-e goală. Ar trebui să înţelegem că masa de Paşti este, în realitate, o retrăire a Cinei celei de Taină. Altfel, e doar o sindrofie.


- De ce nu se serbează Paştele precum Crăciunul, într-o singură zi pentru toţi creştinii?

- Mai întâi, o precizare. Învierea se serbează trei zile. Este singura sărbătoare creştină care ţine trei zile (Duminică, Luni, Marţi), în cinstea Sfintei Treimi, care lucrează Învierea Fiului lui Dumnezeu.
Revenind, diferenţele de dată sunt generate de diferenţele de calendar. Ortodocşii calculează Paştele după calendarul vechi, neîndreptat (iulian), deoarece nu toate Patriarhiile Ortodoxe au acceptat îndreptarea de calendar. Uniformitatea datei Învierii în Ortodoxie este esenţială, simbolizând unitatea de credinţă. Lumea apuseană calculează însă după calendarul îndreptat (gregorian), plus o serie de calcule care stabilesc luna plină.

Din când în când, datele pot coincide, datorită unor conjuncturi astronomice. Regula stabilirii datei Învierii în Ortodoxie este următoarea: prima Duminică cu lună plină (astronomic calculată), după echinocţiul de primăvară, dar să nu coincidă cu Paştele evreiesc, în caz contrar amânându-se o săptămână.


- Unde se petrece Paştele conform tradiţiei? La mănăstire, în comunităţile mici?

- Oriunde este un sfânt Altar şi unde se oficiază slujba de Înviere. Fiecare poate alege biserica la care merge, după propriile criterii duhovniceşti. Unii se simt mai bine în atmosfera intimă a micilor lăcaşuri de cult, alţii preferă măreţia catedralelor şi a mulţimilor de oameni. În toate este însă prezent Hristos, cel ce se dăruieşte tuturor, fără deosebire.


- Unde trebuie întâmpinată Învierea: laolaltă cu gălăgioşii care vin doar să socializeze sau într-o biserică retrasă şi liniştită, unde te simţi mai aproape de Dumnezeu?

- Gălăgia generată de unii „credincioşi“ este datorată faptului că unii îşi aduc şi apucăturile la biserică, pe care nu le-au lepădat în timpul Postului Mare. Fiecare poate alege unde merge. Oricum, gălăgia la care vă referiţi dispare în prima parte a slujbei, deoarece aceşti „credincioşi“ cred că luatul de Lumină şi de Pască sunt suficiente.

Dar nu este aşa. E ca şi cum dintr-un tratament prescris de doctor, tu iei numai ultima pastilă. Importantă este Sfânta Liturghie, la care desigur că rămân cei evlavioşi, care vor să trăiască în comuniune reală cu Dumnezeu. Restul merg repede să îngurgiteze o mâncare falsă, nu pe Hristos, Hrana adevărată. Aşa că, indiferent unde ne-am afla, gălăgioşii dispar primii. Dar ei pierd cel mai mult. Lumina şi Pasca sunt zero fără Hristos.


- Paşte sau Paşti?

- E o dilemă a specialiştilor. Cărţile de cult recomandă „Paşti“. Regretatul domn George Pruteanu susţine şi el varianţa „Paşti”, fiind pluralul de la „Pască“. Eu, însă, recomand să nu ne pierdem în detalii: recomand Învierea. Esenţa sărbătorii este Învierea, iar personajul principal este Hristos, de care unii se ascund elegant în spatele termenului „Paşti“ sau „Paşte“.


- Care este urarea corectă de Paşti?

- Este o prelungire a ceea ce am spus adineauri. „Hristos a Înviat“ este urarea corectă şi ea pretinde un răspuns, o rezonare, o asumare a acestui adevăr. De aceea, se şi răspunde: „Adevărat a Înviat“. Secătuirea sufletului ne transformă însă până şi urările: le dorim pe toate „fericite“, fără a şti exact ce-i fericirea: Paşte fericit, Crăciun fericit, Sărbători fericite (atât de vag încât nici nu mai identificăm care sunt ele) etc. Urări sterile şi lipsite de viaţă, doar pentru a-L evita pe Hristos. Fără Înviere nu este fericire. Căci sursa fericirii rămâne tot Hristos.

Redacţiei Adevărul şi tuturor cititorilor le transmit şi eu bimilenara binecuvântarea pascală: „Hristos a Înviat!“. Urarea se rosteşte timp de 40 zile, atât cât a stat Iisus cu apostolii şi ucenicii după Înviere, până la Înălţare, ca o mărturisire a esenţei creştinismului.

Vă mai recomandăm

VIDEO Slujba de Înviere pleacă de pe faleza Cazinoului. Programul complet al ÎPS Teodosie din Săptămâna Mare

FOTO VIDEO Sărbătorile pascale la Mănăstirea Dervent. Călătorie spre începuturile creştinismului

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: