Constanţa: Activitate intensă pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În primele 11 luni ale anului trecut, traficul comercial de pasageri pe aeroportul constănţean a crescut cu şase la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului 2009.

În anul precedent, 73.713 de pasageri  au utilizat serviciile Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu. În aceeaşi perioadă, a fost înregistrat un număr de 3.620 de aterizări şi decolări ale aeronavelor, iar 476 de tone de marfă au fost transportate în acest timp.

În aceste condiţii, Aeroportului Internaţional a înregistrat la sfârşitul anului trecut venituri totale de aproape 15 milioane de lei şi cheltuieli de aproximativ 14.512.000 de lei, obţinând un profit brut de peste 370.000 de lei.

Deşi criza financiară a afectat şi domeniul aviaţiei, cursele existente s-au consolidat şi se poartă discuţii pentru deschiderea unor noi destinaţii. Începând cu acest an, din data de 27 martie, compania Ryanair va avea o nouă cursă, către Milano (Bergamo), de pe aeroportul Mihail Kogălniceanu, iar din data de 17 mai compania aeriană Air Berlin va opera cursa charter Nürnberg - Constanţa pentru sezonul 2011.



Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite