Calvarul drumului pe litoral, motiv de dispută politică. „Este un fel de Valea Prahovei pentru şoferi”

Calvarul drumului pe litoral, motiv de dispută politică. „Este un fel de Valea Prahovei pentru şoferi”

Drumul către staţiunile din sudul litoralului                                        FOTO: Facebook

DN39, Constanţa-Vama Veche, este un calvar pentru şoferi pe timpul sezonului estival. Ca să ajungi în staţiunile din sudul litoralului îţi trebuie nervi de fier.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aglomeraţia şi orele pierdute de turişti în trafic, pe DN39, sunt motive de dispută politică, la nivelul judeţului Constanţa. Astfel, primarul Mangaliei (PNL), Radu Cristian, acuză conducerea PSD-ALDE a Consiliului Judeţean Constanţa că a subminat turismul din sudul litoralului, prin blocarea proiectelor de infrastructură, destinate fluidizării traficului pe DN39, între Agigea şi Mangalia.

„Pe toată durata sezonului estival, acea porţiune de drum este un calvar pentru şoferi, un fel de Valea Prahovei. De la Agigea până în sudul litoralului şi Vama Veche ajungi să stai câte 3 – 4 ore în trafic, pe o distanţă de numai 30 de km”, a explicat edilul Mangaliei.

Edilul a precizat că mulţi investitori au refuzat să facă afaceri în staţiunile din sudul litoralului, tocmai din acest motiv, al lipsei infrastructurii. „Conducerea CJ cunoaşte de ani buni această problemă, dar a refuzat efectiv să investească bani în crearea unei rute alternative pentru DN 39. Acum un an-doi, preşedintele CJ, Horia Ţuţuianu (PSD) mi-a promis, personal, că până în 2019 va fi gata şoseaua ocolitoare Agigea-Techirghiol-Topraisar-Moşneni-Olimp. Până la această oră, nici măcar o bordură nu a fost montată pe acel segment de drum”.

Potrivit primarului oraşului mangalia, Consiliul Judeţean Constanţa ar fi putut atrage şi fonduri UE pe axa 6.1. POR 2014-2020 pentru construcţia sau modernizarea variantei ocolitoare a DN 39 între Agigea şi Mangalia. „Suma disponibilă în cadrul acestui program european era de 118 milioane de euro. CJ a ales să asfalteze nişte drumuri comunale cu sume colosale, în loc să fluidizeze traficul către staţiunile din sudul litoralului. Asta înseamnă sabotarea economiei locale din considerente strict politice. În cazul de faţă, turiştii şi locuitorii din sudul judeţului sunt condamnaţi să-şi petreacă vacanţele blocaţi în trafic, doar pentru calculele electorale ale actualei conduceri a Consiliului Judeţean Constanţa”, a completat Radu Cristian.

Pe aceeaşi temă:

Proiecte pentru extinderea şi modernizarea Spitalului Mangalia. Mii de turişti ajung aici în fiecare an

Noi detalii în cazul preotului pervers din Arhiepiscopia Tomisului. A vrut să facă sex cu o fetiţă de 10 ani din Mangalia

Împărţirea banilor publici, motiv de scandal la malul mării. Primarul Mangaliei cere demisia preşedintelui Consiliului Judeţean

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările