Călugării din Constanţa, răniţi în urma incendiului de la mănăstire, au fost transportaţi la un spital din Germania cu un avion al Armatei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
avion spartan smurd arsi

Sâmbătă dimineaţă, cei doi călugări care au fost intubaţi în urma incendiului de la mănăstirea de lângă Tichileşti au fost preluaţi de o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române care i-a transportat în  Frankfurt. Cei doi sunt în stare gravă, fiind intubaţi.

Potrivit Ministerului Apărării, o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, desfăşoară o misiune umanitară pe ruta Otopeni - Constanţa - Frankfurt pe Main pentru transportul, în regim de urgenţă, a doi pacienţi aflaţi în stare gravă.

Echipa medicală este formată din specialişti ai SMURD Bucureşti şi ai Ministerului Apărării Naţionale.

Aeronava a decolat de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu în jurul orei 8.00.

Cei doi călugări răniţi în urma exploziei de la Mănăstirea "Sfântul Gheorghe" de lângă Tichileşti erau internaţi la Spitalul Judeţean Constanţa, fiind intubaţi.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea,  sâmbătă, în jurul orei 5.00, un echipaj SMURD C şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean i-au transportat pe cei doi către aeroportul Mihail Kogălniceanu, unde au fost preluaţi de aeronavă.

Pompierii au fost solicitaţi să intervină, joi seara, după producerea unei explozii la mănăstirea Sfântu Gheorghe de lângă localitatea Tichileşti. Acolo s-au deplasat două autospeciale de stingere şi un echipaj SMURD. 

Un preot şi un călugăr, unul de 45 de ani şi altul de 50 de ani, au suferit arsuri, fiind preluaţi de cadrele medicale şi transportaţi la spital. 

Explozia s-a produs într-o anexă din curtea mănăstirii. La locul incendiului au intervenit două autospeciale de stingere, 1 SMURD şi 14 pompieri.

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Nenorocirile abătute peste o mănăstire din sudul României. Moartea şi focul i-au urmărit pe călugări

Cauza izbucnirii incendiului de la mănăstirea de la Adamclisi. Lăcaşul de cult a fost distrus aproape în totalitate

Constanţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite