Amintiri din lagărul torţionarului Florian Cormoş: „Mi-a spus că trebuie să pierim“

Amintiri din lagărul torţionarului Florian Cormoş: „Mi-a spus că trebuie să pierim“

Florian Cormoş Captură DIGI TV

TEROARE În doar câteva luni, cât a fost la conducerea lagărului de muncă de la Cernavodă, torţionarul Florian Cormoş a stârnit groază printre deţinuţi. Aceştia erau bătuţi la cea mai mică nesupunere. Cei bolnavi erau trimişi la muncă, la carceră ajungeau pentru orice greşeală, iar cei care agonizau erau bătuţi până mureau.

Ştiri pe aceeaşi temă

Florian Cormoş (87 de ani), a deţinut funcţia de comandant al coloniei de muncă de la Cernavodă din decembrie 1952 până în aprilie 1953. În această perioadă, faptele sale au dus la moartea a cel puţin 115 deţinuţi politici din lagărul numit „Colonia de Muncă Cernavodă – Columbia“, primul şantier deschis pentru lucrările la Canalul Dunăre - Marea Neagră, după cum arată reprezentanţii Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Acelaşi institut a cerut urmărirea penală a fostului comandant pentru infracţiuni contra umanităţii.
Despre abuzurile lui Florian Cormoş aflăm mai multe din Dosarul 2667/ 1959 privind abuzurile şi crimele săvârşite la colonia de muncă de la Cernavodă. În urma unui proces care a avut în anul 1957, la Tribunalul Militar Bucureşti, proces în care Cormoş era acuzat de crime împotriva umanităţii, acesta a fost condamnat la moarte, apoi amnistiat, după patru ani.

Bolnavii de epilepsie, luaţi în vizor

Torţionarul deconspirat nu şi-a recunoscut niciodată crimele. Într-un interviu acordat ziarului „Gândul“, el a spus că oamenii mureau de epuizare sau din cauza lipsei medicamentelor. „Dacă în perioada cât am fost comandant am dat vreo palmă, Dumnezeu să mă facă ţăndări“, a spus el. Foştii deţinuţi au însă o altă poveste.

Conform mărturiei deţinutului Iosif Cardei, din data de 14.05.1953, zilnic se petreceau acte de tortură şi schingiuire „care nu pot fi concepute de mintea unui om sănătos şi conştient de urmările lor“, iar mulţi dintre cei aflaţi în vizorul lui Cordoş erau bolnavi de epilepsie. „În timp ce detaşamentele ieşeau pe poartă pentru a se aduna la locul de muncă, doi – trei epileptici au căzut din cauza bolii. Unul dintre persoanele din conducere a dat ordin ca următorul detaşament să treacă peste ei, călcându-i“, povesteşte el.

O altă declaraţie la dosar a fost dată de Florea Ştefan, şeful Biroului operativ. „Între 16 – 20 ianuarie 1953, au fost scoşi din ordinul locotenentului Cormoş un număr de 15 – 17 deţinuţi la muncă pe şantierul Dealul Sofia – Cernavodă care erau îmbrăcaţi foarte subţire şi în majoritate bolnavi de epilepsie. Înainte ca aceşti deţinuţi să ajungă la locul de muncă, au picat pe drum“.

Mort în lanţuri

Grozăviile petrecute în colonia de muncă sunt susţinute şi de declaraţiile unui fost medic deţinut. Gheorghe P. Munteanu a povestit cum, în ziua de 5 martie 1953, a fost adus la penitenciar deţinutul Ion Răpciug. „Acesta a stat 15 zile în canceră în lanţuri şi apoi a fost trecut la penitenciar fiindcă i se umflaseră picioarele şi nu le mai simţea.

L-am reţinut în infirmerie deoarece membrele inferioare erau tumefiate până aproape de genunchi. Am întocmit foi de evacuare la spital, dar până la 16 martie nu am putut obţine evacuarea. Trimiterea la spital era necesară pentru a se putea face amputarea“. Omul nu a mai ajuns la spital, murind la infirmerie, pe 6 martie.

„Cormoş mi-a spus că trebuie să pierim“

Fostul deţinut Nicolae Dima a dat o declaraţie în anul 1954 în faţa Tribunalului Militar. El a povestit cum se purta torţionarul Cormoş. Avea obiceiul să scoată la muncă oameni cu scutiri medicale, iar când aceştia se întorceau de la muncă „îi călca cu cizmele şi îi lovea pe unde nimerea, ca nişte câini Eu am fost ţinut o noapte întreagă legat de mâini în zăpadă, încât mi-au îngheţat mâinile, din ordinul lui Moroşanu“.

Un alt fost deţinut, Nicolae Chioreanu, a povestit şi el în faţa tribunalului prin ce a trecut. „ Acuzatul Moroşanu (…) m-a dus la Cormoş, care m-a bătut în poartă până am leşinat şi m-a obligat să ies la muncă timp de 36 de ore fără mâncare şi fără odihnă. Moroşanu a dat ordin la trei deţinuţi să fiu urcat în basculantă şi să fiu aruncat în Dunăre. De frică, am fugit între deţinuţi şi am răcnit cât am putut.

După aceasta m-a bătut Moroşanu cu o lopată până mi-am pierdut cunoştinţa, iar apoi am fost dus în faţa lui Cormoş care a dat ordin să fiu băgat în carceră. Cât am fost scos de la infirmerie, Cormoş a dat ordin să fiu băgat din nou în carceră până la împlinirea celor trei luni. I-am spus lui Cormoş că nu mai pot rezista, la care mi-a spus că noi trebuie să pierim. Mi-am procurat o lamă cu care mi-am tăiat vinele.

Apoi iarăşi am fost bătut de Cîrcu de faţă cu Moroşanu. Moroşanu m-a lovit cu cizma în testicule şi în gură rămânând nenorocit pe viaţă. Am fost operat şi mi s-a extirpat testicolul drept, devenind impotent pe viaţă“, spune Nicolae Chioreanu.

„Am fost judecat pentru ce nu am făcut“

Contactat telefonic, Florian Cormoş a spus că toate declaraţiile date în dosar sunt minciuni. „Eu am fost judecat pentru ce nu am făcut. Am fost pus în libertate, am primit toate drepturile înapoi. Dacă ar fi fost adevărate, nu aş fi fost pus în libertate“, a spus el.

Documentele privind atrocităţile provin din fondul documentar („Procesul de la colonia de muncă Salcia“) şi au fost puse la dispoziţie ziarului „Adevărul“ de echipa Serviciului Programe Educaţionale -Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii, coordonată de Cristina Anisescu, din cadrul CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii).

Coloniile, înfiinţate pentru construirea canalului

La 25 mai 1949, Consiliul de Miniştri a hotărât demararea lucrărilor pentru construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră, pentru a se asigura un transport mai ieftin şi crearea unui sistem de irigaţii. La construirea canalului erau folosiţi oameni liberi, militari şi deţinuţii.
Cum deţinuţii trebuiau reeducaţi prin muncă, de-a lungul traseului canalului au fost înfiinţate colonii. În timp, numărul deţinuţilor de la canal a variat, în funcţie de amploarea lucrărilor, în 1952 depăşind 80% din forţa de muncă folosită. internarea în coloniile de pe canal se făcea în funcţie de necesităţi.

Lucrările Canalului Dunăre-Marea Neagră din epoca Gheorghe Gheorghiu Dej au fost oprite în 1953, pentru a fi reluate 20 de ani mai târziu. Din vechiul canal nu a fost utilizată decât o mică parte. Amplasamentul canalului realizat se suprapune peste cel început în perioada 1949-1953 pe o lungime de 9,4 kilometri.

Vă mai recomandăm:

Inginerul care a proiectat Magistrala Albastră şi caznele construirii Canalului Dunăre-Marea Neagră

Straja de la Canalul Dunăre - Marea Neagră, vestigiu al comunismului

„Statuia Libertăţii“ a românilor, lăsată pradă hoţilor. Monumentul Tineretului de la Straja este demontat bucată cu bucată

POMENIRE Mănăstirea martirilor de la Canal şi-a serbat hramul: Duminica Sfinţilor Români

FOTO Femeile, victime şi călăi în lagărul de muncă forţată de la Canal

FOTO VIDEO Canalul Dunăre-Marea Neagră, gulagul comunist al Dobrogei

FOTO Canalul care leagă Dunărea de Marea Neagră a fost populat cu sirene


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: