
Un student român şi prietena sa, nemţoaică, se află pe lista victimelor tragediei aviatice din Ucraina. Cei doi, colegi de facultate la UMF Cluj, călătoreau în „cursa morţii“ spre Australia, unde urmau să participe la o conferinţă pe tema SIDA. O colegă de facultate spune că era un student cu iniţiative demne de urmat, un om bun care ar fi ajuns un medic bun.
Studenţi de top: urmau să prezintă o lucrare la conferinţa SIDA
„Toată comunitatea academică, profesorii şi studenţii sunt zguduiţi şi întristaţi de această tragedie. Suntem alături de familie şi ne exprimăm regretul. Cei doi studenţi aveau rezultate foarte bune. Ei urmau să prezinte o lucrare de cercetare la conferinţa din Australia spre care mergeau şi care avea ca temă SIDA. Nu este puţin lucru să fie acceptaţi să prezinte o lucrare la un astfel de eveniment”, a declarat pentru „Adevărul” decanul UMF, Anca Buzoianu. Ea a precizat că Andrei era unul dintre cei mai buni studenţi de la secţia engleză, fiind şi reprezentantul colegilor în Consiliul facultăţii. Congresul din Australia este unul dintre cele mai mari din lume pe tema SIDA.
Cei doi au plecat, pe 17 iulie, din Amsterdam spre destinatia Melbourne, Australia, pentru a participa la conferinţa medicală de aici. În drum ar fi trebuit să facă o escală la Kuala Lumpur, în Indonezia.
UPDATE 21.45
Momentul de reculegere a durat până aproape de ora 22.00. La decanatul UMF s-au aflat unchiul şi mătuşa lui Andrei. Unul dintre ultimii colegi de-ai celor doi care au ieşit din sediul universităţii a declarat pentru "Adevărul": "Era un băiat extraordinar. El făcea totul pentru noi. Răspundea oricând aveai nevoie de ceva. Suntem foarte trişti, nu mai putem vorbi".
UPDATE 20.41
“A fost un băiat excepţional, frumos, deştept, avea studii. E o tragedie”, a susţinut un vecin de-al bunicii acestuia.
UPDATE 19.30
Colegi de-ai studenţilor de la UMF care au pierit în accidentul aviatic, dar şi rude şi cadre didactice, au venit vineri la decanatul Universităţii cu flori şi cu lumânări pentru a-şi exprima durerea pentru tragedia celor doi. La sediul UMF s-au adunat peste 100 de persoane, majoritatea colegi de la secţia cu predare în limba engleză. Oamenii au ţinut un moment de reculegere. A fost prezentă şi bunica băiatului.
UPDATE 17.00 Condoleanţe de la organizatorii conferinţei din Australia

Una dintre colegele sale de la universitate, Bianca, preşedinta Organizaţiei Studenţilor Farmacişti de la UMF Cluj, a povestit pentru „Adevărul“ că l-a cunoscut pe Andrei în urmă cu câteva luni.
„Am fost colegi la şedinţele Senatului Universitar, regret nespus, era un student cu iniţiative demne de urmat. Andrei era un om foarte amabil, dornic să ajute pe toată lumea. Suntem cu toţii îndureraţi, când am auzit, nu am vrut să credem că este adevărat, până nu ne-a confirmat un prieten al său. Cred că ar fi fost un medic bun, fiindcă era un om cu un suflet bun“, a spus Bianca . Ea transmite condoleanţe familiei victimei.

Potrivit comunicatului MAE, familia victimei a fost informată, iar autorităţile române au luat, de asemenea, legătura cu rudele sale.
„Familia acestuia a fost informată de autorităţile din ţara de domiciliu, iar autorităţile române au luat, de asemenea, legătura cu familia. Familia victimei a precizat că nu doreşte, sub nicio formă, să fie făcute publice niciun fel de date personale“, se precizează în comunicat.
La bordul avionului doborât se aflau cetăţeni din cel puţin nouă ţări, între care Australia, Belgia, Canada, Germania, Malaysia, dar şi unul cu dublă cetăţenie - inclusiv română.
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: