Scriitorul Pascal Bruckner revine în România. Tema conferinţei: latura radicală a Islamului

Scriitorul Pascal Bruckner revine în România. Tema conferinţei: latura radicală a Islamului

Pascal Bruckner  FOTO David Muntean

Scriitorul şi filosoful Pascal Bruckner va participa maţi, 6 februarie, la o conferinţă organizată de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.

Ştiri pe aceeaşi temă

Universitatea Babeş-Bolyai îl va avea azi, 6 februarie, invitat special pe filosoful şi scriitorul Pascal Bruckner, în cadrul unei conferinţe cu tema „Europa faţă în faţă cu islamul radical şi cu Imperiul rus”.

Potrivit reprezentanţilor UBB, dezbaterea va avea loc de la ora 18.00, în sala Jean Monnet a Facultăţii de Studii Europene, situată pe strada Emmanuel de Martonne numărul 1, din Cluj.

Conferinţa se va desfăşura în limba franceză, nu vor fi căşti care să asigure traducerea. Discuţiile vor fi moderate de Sergiu Mişcoiu şi Xavier Leroux.

Pascal Bruckner a mai fost la Cluj în noiembrie 2012. Acesta este romancier, eseist şi filosof francez. Este cunoscut datorită romanelor ”Luni de fiere” (1981) - care a fost adaptat pentru marele ecran de cunoscutul regizor Roman Polanski, ”Hoţii de frumuseţe” (1997) - care a luat Premiul Renaudot, ”Căpcăunii anonimi” (1998) şi ”Iubirea faţă de aproapele” (2005). 

În volumul “Fanatismul apocalipsei”, apărut în 2011, Bruckner critică ecologia radicală.

Acesta predă la mai multe universităţi americane, dDin 1990 este conferenţiar la Institutul de studii politice din Paris. Pascal Bruckner este şi cronicar pentru “Nouvel Observateur” şi “Le Monde”.

Mai puteţi citi:

Cum a ajuns Pascal Bruckner unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori contemporani din lume. Artistul şi-a dezvăluit secretele la Cluj

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: