Rolul apendicelui a fost reevaluat. Cercetătorii arată de ce este greşită teoria lui Darwin privind evoluţia acestui organ

Rolul apendicelui a fost reevaluat. Cercetătorii arată de ce este greşită teoria lui Darwin privind evoluţia acestui organ

Apendicele are un rol foarte important. FOTO: 123RF

Apendicele a fost considerat mult timp ca un element inutil al anatomiei umane, ca urmare a evoluţiei speciei. Charles Darwin a fost unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă care au acreditat această idee. Cercetările din ultimii ani ale Şcolii de Medicină a Universităţii Duke din SUA arată că organul are o funcţie foarte importantă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Importanţa apendicelui, care a fost considerat o lungă perioadă de timp un artefact inutil al evoluţiei, a fost reconsiderată datorită descoperirilor făcute de cercetatorii de la Duke University Medical Center în 2009. „Apendicele este un refugiu sigur pentru bacteriile bune în cazul în care se pot adăposti până când este nevoie de ele pentru a repopula intesintele, după un caz urât de diaree, de exemplu”, scrie sciencedaily.com. 

În articolul  din „Journal of Evolutionary Biology”, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Duke şi colaboratorii de la Universitatea din Arizona şi de la Universitatea de Stat din Arizona concluzionează că Charles Darwin a greşit: „Apendicele este mult mai mult decât o rămăşiţă evolutivă. Nu numai că apare în natură mult mai frecvent decât se cunoştea anterior, dar a existat de mult mai mult timp decât oricine ar fi bănuit”, arată cecetătorii. "Poate că e momentul să corectăm manualele", spunea doctorul William Parker, profesor asistent de ştiinţe chirurgicale de la Universitatea Duke şi autorul principal al studiului. „Multe texte de biologie astăzi se referă în linişte la apendice ca un "organ vestigiu”, mai spune el. 
 

Darwin a greşit

Folosind o abordare modernă a evoluţiei biologice, care utilizează informaţiile genetice în combinaţie cu o varietate de alte date pentru a evalua relaţiile biologice care au apărut de-a lungul veacurilor, Parker şi colegii săi au descoperit, apendicele a evoluat de cel puţin în două cazuri, pe de o parte la marsupialele australiene, iar pe de altă parte, şi la şobolani, lemuri şi alte rozătoare, anumite primate şi la oameni. „De asemenea, apendicele există de cel puţin 80 de milioane de ani, mult mai mult decât ar estima un calcul ce are la bază ideile lui Darwin despre apendice", mai spun oamenii de ştiinţă. 

Darwin a susţinut că apendicele la oameni şi la alte primate reprezintă rămăşiţele evolutive ale unei structuri mai mari, numită cecum, ce era utilizat de către strămoşii dispăruţi pentru digestia alimentelor. Cele mai recente  studii relevă două probleme majore ale teoriei. În primul rând, mai multe specii vii, inclusiv anumiţi lemuri, mai multe tipuri de rozătoare şi o specie de veveriţă, încă au un apendice ataşat de un cecum mare, care este utilizat în digestie. În al doilea rând, Parker spune ca apendicele este de fapt destul de larg răspândit în natură. "De exemplu, atunci când speciile sunt împărţite pe grupuri numite "familii", mai mult de 70 la suta din toate grupurile de primate şi rozătoare au specii care deţin apendice." Darwin a crezut că apendicele a apărut în cazul unei mici părţi a animalelor.

„Darwin pur şi simplu nu au avut acces la informaţiile pe care le avem acum", explica Parker. "Dacă Darwin ar fi stiut de toate speciile care au apendice ataşat la un cecum mare, iar dacă ar fi ştiut despre răspâdirea pe scara larga a apendicelui, el probabil că nu ar fi susţinut că apendicele este un vestigiu al evoluţiei", spune cercetătoru. 
 

Cum prevenim apendicita

Darwin, de asemenea, nu a ştiut că apendicita, sau inflamarea apendicelui, nu se datorează unui apendice defectuos, ci mai degrabă schimbărilor culturale asociate cu societatea industrializată şi cu îmbunătăţirea condiţiilor igienice. "Aceste modificări au lăsat sistemul nostru imunitar cu prea puţină muncă de făcut şi cu prea mult timp liber – ceea ce reprezintă un ingredient al apariţiei unor probleme", spune Parker.

Parker spune că acum că înţelegem funcţia normală a apendicelui, următorul pas este să ne întrebăm  dacă putem face ceva pentru a preveni apendicita. El crede că răspunsul ar putea consta în elaborarea unor metode de a provoca sistemul imunitar astăzi, în aceeaşi manieră în care era provocat în epoca de piatră. "În cazul în care medicina modernă ar putea găsi o modalitate de a face acest lucru, vom vedea mult mai puţine cazuri de alergii, boli autoimune, şi apendicita", spune cercetătorul.
 
Citeşte şi

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările