Remarcă revoltătoare a vicepreşedintelui PNL Cluj despre atentatul din Noua Zeelandă. Jignire usturătoare la adresa Bucureştiului

Remarcă revoltătoare a vicepreşedintelui PNL Cluj despre atentatul din Noua Zeelandă. Jignire usturătoare la adresa Bucureştiului

Vicepreşedintele PNL Cluj, Zoltan Coraian.

Vicepreşedintele PNL Cluj, Zoltan Coraian, a postat pe pagina sa de socializare un mesaj în care făcea o paralelă între atentatul terorist din Noua Zeelandă în urma căruia au murit 50 de persoane şi ceea ce i s-a întâmplat în Bucureşti. „Ar trebui să-ţi fie jenă”, i-a răspuns un coleg de partid.

„Azi dimineaţă am vazut stirea din Noua Zeelandă. M-am oripilat. Seara am încercat să iau un taxi în Bucureşti. Mi-am schimbat punctul de vedere....”, a scris Coraian.  Coraian se afla, sâmbătă, când a postat mesajul, la Bucureşti, la Summitul Liderilor Locali şi Regionali ai Partidului Popular European, la care au participat lideri din toată ţara ai PNL.
 
„Ar trebui să-ţi fie jenă!”, i-a răspuns Bashar Molhem, consilier local PNL, a cărui familie este originară din Siria. 
 
 
50 de persoane ucise cu salbaticie
   
Atacatorul, care s-a autodenumit Brenton Tarrant pe reţeaua de socializare Twitter, a intrat în moscheea Al Noor din oraşul Christchurch, în jurul orei 13.30, vineri după amiază.
 
O filmare tulburătoare a fost distribuită live pe Facebook, timp de 17 minute. Bărbatul, un australian în vârstă de 28 de ani, poate fi văzut cum trage peste 100 de gloanţe asupra celor aflaţi în moschee. 40 de persoane au fost ucise, iar 20 de credincioşi au fost răniţi în urma atacului.
 
 
Armele folosite de atacator, precum o puşcă semiautomată, erau inscripţionate cu numele altor ucigaşi în serie şi oraşele unde au avut loc alte atacuri teroriste.
 
Masacrul a început la scurt timp după ce Tarrant s-a urcat în maşina sa, îmbrăcat cu „armură în stil milităresc”, acesta declarând „Să înceapă distracţia!”.
 
Bărbatul a condus apoi spre moschee, ascultând muzică folk şi cântece milităreşti la radio, înainte să parcheze autoturismul pe o alee din apropierea lăcaşului religios. Apoi, Tarrant s-a înarmat cu una dintre cele şase puşti şi s-a îndreptat spre uşa principală a moscheei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: