Oraşul în care vor circula autobuze ca în San Francisco. Primul vehicul cu hidrogen, testat de săptămâna viitoare VIDEO

Oraşul în care vor circula autobuze ca în San Francisco. Primul vehicul cu hidrogen, testat de săptămâna viitoare VIDEO

Tot mai multe oraşe europene investesc în mijloace de transport în comun nepoluante. Devansate de autobuzele electrice, vehiculele propulsate cu energie derivată din hidrogen încep să recupereze terenul pierdut şi sunt tot mai căutate în Occident.

Ştiri pe aceeaşi temă

În România, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) prevede achiziţia de autobuze nepoluante pentru transport public, mijloace de transport în comun electrice sau cu hidrogen. În acest fel, autorităţile locale din mai multe oraşe vor putea să acceseze fonduri europene pentru achiziţionarea de autobuze elelctrice sau cu hidrogen, troleibuze şi tramvaie. 

După ce a fost primul oraş din România care a achiziţionat autobuze electrice din fonduri de la Bruxelles, Clujul se pregăteşte pentru o nouă premieră. După ce primarul Emil Boc a anunţat încă din 2019 că intenţioează să achiziţioneze pe viitor autobuze cu hidrogen, un prim pas a fost făcut. Astfel, un astfel de vehicul produs de compania Solaris va fi testat pe străzile Clujului în următoarele zile.

Directorul Companiei de Transport Public Cluj, Liviu Neag, susţine că autobuzul cu hidrogen constituie o noutate pentru transportul public, fiind un mijloc de transport nepoluant, notează Făclia de Cluj.
„Cred că are un viitor foarte important şi va avea succes pe piaţa transportului public. Pe lângă faptul că nu este poluant, acest mijloc de transport răspunde tuturor cerinţelor atât din punct de vedere al siguranţei circulaţiei cât şi al echipării. Are podea joasă, este dotat cu camere video în interior şi exterior, are trapă pentru persoanele cu dizabilităţi, plasme interioare şi sistem de numărare a călătorilor. Cu alte cuvinte, are o dotare full”, a precizat Liviu Neag pentru sursa citată.
 
 
Principalele avantaje ale unui autobuz cu hidrogen includ, în special, timpul scurt de reîncărcare cu combustibil, autonomie de deplasare mai mare faţă de cele electrice, precum şi funcţionarea vehiculului cu emisii zero, fără zgomot şi confort sporit pentru călători.
 
 
Conform datelor tehnice, cu o încărcare cu 37,5 kg de hidrogen(1500 litri), ce se poate face între 5 şi 10 minute, autobuzul poate circula 350 de kilometri.
Autobuzele bazate pe această tehnologie circulă deja în câteva metropole din Statele Unite, precum San Francisco, dar şi în ţări ca Olanda, Germania, Franţa, Italia şi Suedia. Printre oraşele în care acestea circulă se numără Koln şi Wuppertal, ambele în Germania, dar şi capitala Suediei, Stockholm.
 
Totodată, ţări ca Franţa, Germania şi Italia au început să investească şi trenuri alimentate cu hidrogen. În România, fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, anunţa la începutul acestui an că ar putea fi achiziţionate astfel de trenuri.
 
 
Vă mai recomandăm şi:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările