Mitropolitul Clujului, despre iubire, avort, incinerare şi Catedrala Mântuirii Neamului: „Dumnezeu i-a lăsat omului sexul ca lumea să meargă înainte”

Mitropolitul Clujului, despre iubire, avort, incinerare şi Catedrala Mântuirii Neamului: „Dumnezeu i-a lăsat omului sexul ca lumea să meargă înainte”

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ

Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, spune că biserica, şcoala şi părinţii, toată comunitatea ar trebui să facă mai multe pentru tineri şi nu ar trebui să se limiteze doar să-i critice, ci să-i şi ajute.

Ştiri pe aceeaşi temă

În preajma Sfintelor Sărbători de Paşti, ziarul "Adevărul" a lansat mai-marilor Bisericii Ortodoxe Române, mitropoliţilor şi arhiepiscopilor, o invitaţie la un interviu deschis. Au răspuns pozitiv invitaţiei noastre Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Banatului, Ioan Selejan, şi Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie. Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu, şi Mitropolitul Moldovei, ÎPS Teofan, au amânat interviul după Sărbătorile Pascale.

Începem seria celor trei interviuri cu Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ.

”E mare lucru ca, în momente de criză, să ai de cine te rezema”, spune Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, într-un interviu pentru ”Adevărul”. Prelatul, pe numele de mirean, Ioan Andreicuţ, crede cu tărie că la baza tuturor acţiunilor noastre ar trebui să stea credinţa. Ea e acel ”ceva” care face lucrurile să meargă înainte.

Născut într-un sat din Maramureş într-o dată istorică - 24 ianuarie (1949), Ioan Andreicuţ a devenit mitropolit al Clujului după moartea lui Bartolomeu Anania. Puţini ştiu că, din dorinţa părinţilor, Andreicuţ s-a înscris la Politehnică. Şi s-a înscris taman în Bucureşti după ce a deschis, la întâmplare – aşa cum fac şi azi unii tineri -, broşura de admitere şi i s-a părut că ”sună bine” Facultatea de  Construcţii Căi Ferate şi Poduri Bucureşti. Andreicuţ e inginer ca formaţie şi a şi profesat. Ulterior, având în minte modelul preotului său din sat, şi-a urmat chemarea şi a dat la Teologie. L-a cunoscut pe părintele Galeriu şi pe părintele Stăniloaie.

În acest veac al vitezei şi tehnologiei, în care timpul nu mai are răbdare cu oamenii, Mitropolitul consideră că ar trebui să fim cumpătaţi, să nu ne pierdem credinţa în momentele grele, să citim şi să vedem în internet, televizor şi telefon doar mijloace de comunicare, şi să nu se lăsăm ”cotropiţi” de acestea.

Mitropolitul Clujului spune într-un interviu cum vede tinerii din mileniul al treilea, ce sfaturi le-ar da părinţilor şi ce crede despre ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului.

Înainte să fiţi preot aţi fost inginer, scrie în CV-ul dumneavoastră. Aţi profesat ca inginer sau după ce aţi absolvit Politehnica v-aţi dat seama că nu e ceea ce vă doriţi şi aţi ales Teologia?
Am şi fost constructor. Am optat pentru Institutul Politehnic din Bucureşti, Facultatea de Construcţii Căi Ferate şi Poduri pentru că părinţii mei doreau să fac o facultate tehnică. Însă, în sulfetul meu, de când am fost mititel, şi a rămas în vecii vecilor, a fost dorinţa de preoţie.
Ştiţi că, în vremurile, acelea, când am intrat la facultate, în 67, percepţia unora despre biserică era un pic mai rezervată atunci. Cu toate că am făcut construcţii 5 ani de zile, cu toate că am lucrat 4 ani, aproape 5, ca inginer, totuşi m-am dus la Teologie şi mi-am urmat gândul din copilărie.
Ca şi constructor am lucrat la Cluj, unde m-am stabilit. Am fost repartizat la Întreprinderea de Construcţii Căi Ferate din Cluj. Întreprinderea aceasta avea şantiere în toată Transilvania. Şi doi ani am lucrat la dublarea liniei de căi ferate Vinţu de Jos-Teiuş (n.r. dublare înseamnă construirea unei linii paralele cu cea existentă). Iar alţii 2 am lucrat la dublarea liniei ferate Cluj-Huedin.

De ce v-aţi făcut preot? Cine v-a fost model?
Preoţia era aleasă dinainte. Era gândul la care nu am renunţat. Din respect pentru părinţi am ales construcţiile. Să ştiţi că nu mi-a displăcut nici ingineria şi-mi aduc aminte cu nostalgie de anii respectivi, dar pe primul plan a rămas preoţia. Aceasta este o misiune cu care m-am identificat. Atunci, la început, crescând într-un sat din Transilvania, nu aveam un alt model decât preotul din sat, care era un om cumsecade. Mai târziu, am cunoscut alţi oameni deosebiţi din punct de vedere spiritual. Pe timpul facultăţii tehnice din Bucureşti, încă mai trăiau o pleiadă de preoţi foarte buni care veneau din vremuri interbelice.
Deşi eram student la o facultate tehnică, mergeam la biserică şi eram foarte apropiat de duhovnicul meu de atunci, părintele George Teodorescu. Mai trăiau şi alţi preoţi mari pe vremea aceea în Bucureşti: Toma Chiricuţă, tatăl lui Ion Chiricuţă de care aminteam în pastorala din acest an, Ion Chiricuţă cel care a întemeiat Institutul Oncologic din Cluj. Încă trăia bătrânul Chiricuţă, dar după ce a ieşit din temniţă a fost cam marginalizat.
La mănăstirea Cernica trăiau şi acolo câţiva duhovnici buni printre care Benedict Ghiuş. În oraş trăia părintele Stoicescu, părintele Rusu. Mulţi oameni deosebiţi. Şi nu eram student atunci la Teologie când l-am cunoscut pe părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare profesor al teologiei româneşti şi pe părintele Galeriu, pe care-l ştie toată lumea. De ce facultate la Bucureşti? Am ales aleatoriu. Am luat, pur şi simplu, ghidul de admitere, şi am deschis la întâmplare şi mi s-a părut că sună bine Facultatea de  Construcţii Căi Ferate şi Poduri Bucureşti, Bulevardul Lacul Tei. Da, sună boem.

De ce credeţi că unii oameni nu mai văd în biserică şi în preot un sprijin?
Chiar acum înainte de Paşte, sociologul Vasile Dâncu a făcut un sondaj de opinie şi să ştiţi că foarte multă lumea îşi pune nădejdea în biserică şi în Dumnezeu şi multă lume are preocupări religioase.

Da, însă românul are prostul obicei de a nu face tot timpul ce zice.
Datorită faptului că firea noastră omenească e slăbănogită...

Ce ar trebui să facă un om aflat în impas?
Să nu-şi piardă cumpătul. Să fie tare în credinţă pentru că dacă avem această stare lăuntrică, de curaj, de bărbăţie duhovnicească, până la urmă vom învinge şi greutatea ce ne stă în faţă. Totul stă în mintea şi inima noastră, pentru că mintea coborându-se-n inimă, rugându-se, ia legătura cu Dumnezeu, cel ce pe toate le poate rezolva.

Care credeţi că e cel mai mare pericol al creştinului/creştinismului?
Hristos rămâne acelaşi azi, şi ieri, şi-n veci. Din acest punct de vedere obiectiv nu este în pericol nici creştinul, nici creştinismului, dar, pentru fiecare ins în parte, cred că pericolul pe care-l paşte este secularizarea care presupune îndepărtarea de preocupările religioase şi osificarea lui interioară care atrage după sine şi lipsa de bucurii. 
Misiunea noastră să ne-o facem în spiritul rugăciunii şi al preocupărilor duhovniceşti. Şi la catedră, profesorul îşi poate face misiunea în acest spirit, şi inginerul la fabrică poate face lucrul acesta, şi, la urma urmei, toţi oamenii pentru că atunci munca lor capătă o altă valenţă. Munca lor e şi rugăciune.

Nu mai trăim vremurile din romanele lui Marin Preda când timpul avea răbdare cu oamenii. Acum, timpul aleargă într-un ritm cumplit. Care credeţi că ar trebui să fie comportamentul şi atitudinea unui creştin în acest veac, al XXI-lea, atât de alert?
Da, timpul nu mai are răbdare cu noi. Pe de o parte, să fie hărnicuţi şi să ţie pasul cu lumea, iar, pe de altă parte, să nu intre în panică. Să-şi păstreze cumpătul, echilibrul interior. Asta să facă.

Şi cum am putea face asta? Pentru că e greu să-ţi păstrezi echilibrul interior.
Prin lucruri simple. Rugăciunea aceea puţintică, 5 minute dimineaţa, 5 minute seara, cele două ceasuri de participare duminica la Liturghie, o minimă lectură religioasă, în special din Sfânta Scriptură şi, la urma urmei, şi lectură laică. Din nefericire, bieţii oameni sunt totalmente cotropiţi de calculator şi nu mai citesc. Eu am rămas legat de lectura clasică. Da, lectura este şi o terapie, sunt cărţi care ne folosesc mult, chiar dacă nu sunt religioase.

Am trecut prin Săptămâna Mare, iar mâine sărbătorim Paştele. Unii nu mai simt ce înseamnă acea stare specială, de sărbătoare. Sunt preocupaţi de slujbă, au probleme. Ce ar trebui să facă/facem ca să simţim acel sentiment?
Să rezolvăm problemele. Şi pe acelea le vom rezolva întorcându-ne la rădăcini. (n.r. Cum? Că nu mai ştim cum). Tot prin lucruri simple: să participăm seară de seară la denie, să medităm cât de cât la  relatările din Sfânta Evanghelie legate de Domnul Hristos, să încercăm să facem mici bucurii celorlalţi. Şi, sigur, dacă nu am făcut-o până acuma, în timpul postului, să ne uşurăm sufletul prin spovedanie. Să ne unim cu Hristos în împărtăşanie. Iată câteva lucruri care se par simple, dar sunt esenţiale. Am zis să participăm la slujbe pentru că ele încearcă să ne conducă spiritual pe drumul patimilor Domnului.  
La începutul Săptămânii Patimilor, duminică seara (n.r. Duminica Floriilor), o cântare spune aşa de frumos: ”Mergând Domnul, spre patima sa, de bunăvoie, le-a zis apostolilor pe cale: Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâna păgânilor să facă cu el ceea ce este scris”.
Şi a doua parte, care se referă la apostoli şi la noi. E răspunsul nostru: ”Veniţi, dar şi noi, cu inimi curate, împreună, să mergem cu El, şi să ne răstignim cu el - atenţie, acum - faţă de toate răutăţile din lume, ca să putem învia odată cu el.

Supermarketurile au fost săptămâna aceasta, şi de obicei sunt, mai pline decât bisericile. Cum aţi aduce mai mulţi oameni la biserică?
E o problemă aceasta, dar să vă spun: totuşi, bisericile nu sunt goale. Suntem şi suflet, şi trup. Trebuie armonie între cele două, între amândouă aripioarele, zic sfinţii părinţi. Pasărea se înalţă spre zările albastre cu două aripi. Dacă una-i frântă, oricât de bună ar fi cealaltă, nu se mai înalţă. Omul se înalţă cu cele două aripi, şi cu preocupările spirituale şi cu cele materiale.

De 2 ani, creştinii ortodocşi şi catolici din Israel sărbătoresc Paştele la aceeaşi dată. Autorităţile religioase au luat această decizie fiindcă arabii făceau glume pe seama lui Iisus, că învie de două ori. Vedeţi pe viitor o uniune între cele două biserici, catolică şi ortodoxă? Dinspre catolici au fost semne favorabile.
Oficial, încă nu s-a rezolvat la creştinii din Israel. Doar rarisim se nimereşte odată Paştele. Trist e că principiul de calcul e acelaşi şi la catolici, şi la ortodocşi. Faptul că unele ţări au rămas pe calendarul iulian încurcă lucrurile. (n.r. - deci, tot oamenii încurcă lucrurile). Da, tot oamenii încurcă, dar peste toate important este spiritul în care este sărbătorit Paştele. 

Ar trebui ca Paştele să se sărbătorească în prima duminică după echinocţiul de primăvară, şi după 14 nisan. Nisan este luna evreiască în care erau stabilite Paştile. Deci, prima duminică cu lună plină după echinocţiul de primăvară, care e la 14 nisan. Atunci, întrebarea este: de ce nu se nimeresc odată? Pentru că echinocţiul acela aiurit pe calendarul iulian nu-i la 21 martie, că-i la 4 aprilie. Ş-atunci, întâmplător, în unii ani, rarisim, se nimereşte ca Paştele să fie şi după 4 aprilie şi după 21 martie.

Dacă ar fi să privim de sus, toate acestea legate de calcularea datei Paştelui par aşa o joacă de copii.
E adevărat, dar multe lucruri mari par o joacă de copii şi nu sunt. Vedeţi, lumea slavă şi nu numai, adică ruşii, sârbii, chiar şi egiptenii, ţin calendarul iulian, încă. Pe calendarul îndreptat, cel gregorian, am trecut noi, românii, a trecut şi Patriarhia Constantinopolului, au trecut şi bulgarii, dar ceilalalţi n-au trecut.
Am dori o uniune între ortodocşi şi catolici. Bine, întâlnirile merg înainte. Am dori această unire. Tot aşa, oamenii, cu problemele, şi, să nu zic, cu mândriile lor, sunt la mijloc.

Ca fiecare om, aveţi zile mai bune şi zile mai proaste. Ce vă face să mergeţi înainte? Vă întreb fiindcă la Cluj, în această primăvară, au fost câteva cazuri de sinucideri, majoritatea tineri.
Bietul om intră într-o întunecime sufletească şi nu vede nicio ieşire. Ieşirea este simplă: credinţa, preocuparea religioasă şi sprijinul care vine de la  Dumnezeu, dar, cu toate acestea, parcă ai nevoie de cineva aproape de tine. Aproape de tine, din punct de vedere spiritual, e duhovnicul tău. Această vocaţie a legăturii sufleteşti cu preotul confesor poate nu e prezentă la toţi oamenii acum, dar ar fi de mare folos. M-am gândit la cele două fete (n.r. cele două studente din Franţa) care s-au sinucis. Dacă aveau un duhovnic şi se sfătuiau cu el atunci, chiar dacă, pe moment, nu reuşea să le transmită un curaj deosebit, totuşi le oprea. Şi încet, încet, se reabilitau lăuntric. Dar n-a fost nimeni lângă ele atunci, n-a fost.
Pentru cei căsătoriţi, în momente din acestea, foarte dificile, soţii, unul pentru altul, au nevoie de sprijin. Şi trebuie reciproc să ni-l dăm ca să depăşim faza. Ce mă face pe mine să merg înainte? V-am spus: preocupările duhovniceşti, cuvintele bune ale duhovnicului meu. Dumnezeu grăieşte, de multe ori, prin te miri cine.

Tinerii sunt viitorul în orice comunitate, ţară, indiferent de culoarea pielii şi de continentul pe care locuiesc. Ce sfaturi le-aţi da ca să nu facă lucruri pe care târziu le-ar regreta?
Vreau să vă spun că am convingerea pe care nu mi-o poate lua nimeni acum: că facem prea puţin pentru tinerii noştri şi pentru copiii noştri. Poate nu putem mai mult, poate nu ştim mai mult. Nu e suficient să constatăm că fac cutare şi cutare lucruri, că sunt avangardişti, că sunt ştrengari, că sunt...
Nu aşa! Nu aşa! Şi părinţii, şi şcoala, şi biserica, ar trebui să fie cu multă grijă faţă de ei. Nu totdeauna, poate niciodată, nu-s de judecat pentru că nu sunt în stare să facă mai mult, nu li se oferă posibilitate să facă mai mult. Poate ei nu pot face, atunci, mai mult. Şi atunci  să-i luăm aşa cum sunt pentru că nu pe toţi îi vom putea face perfecţi, dar pe mulţi.
Şi influenţa exterioară, în ce-i priveşte pe tineri, poate fi catastrofală, influenţa care vine din diverse locuri, din diverse medii. Ştiţi, un copil ştrengar ia o floricică faină şi să vadă din ce-i compusă. Şi rupe petală după petală până rămâne un băţ. Cam aşa se întâmplă şi cu viaţa lor, de multe ori, pentru că sunt lucruri pe care trebuie să le facem la vremea lor.
Dumnezeu ne-a lăsat cu un scop. Vrerea este de a fi amabil şi de a iubi, şi de a fi prieteni, joviali, dar nu cred că la adolescenţă este vremea sexului. Vine ea pentru că fiecare lucru l-a făcut Dumnezeu cu un scop! Adevărul este că Dumnezeu i-a lăsat omului sexul ca lumea să meargă înainte. O fi şi o plăcere? O fi şi o plăcere, dar nu aceasta e pe primul loc. Pe primul loc e comuniunea dintre soţ şi soţie care se concretizează prin naşteri de prunci şi merge societatea înainte.

Părinţii petrec din ce în ce mai puţin timp cu copiii lor din pricina serviciului sau a serviciilor pe care le au ca să facă bani pentru familie şi să le ofere copiilor lor ceea ce ei nu au avut. Iar unii copii cresc cu televizorul. De ce credeţi că ar trebui să nu uite părinţii când vine vorba de copiii lor?
Necazul este că se interpune între ei şi copii - şi poate şi între soţi - internetul, televizorul. Toate, obiecte reci. Orice descoperire a tehnicii poate fi extraordinară, dar poate fi şi catastrofală. Şi trebuie să alegi, şi să alegi bine, să foloseşti ce-i pozitiv. Sfatul meu pentru părinţii este să aibă răbdare cu copii lor, să nu piardă din vedere că tinerii lor sunt darul lui Dumnezeu şi nu e suficient să le ofere toate cele materiale dacă nu le oferă cele spirituale. Să aibă grijă şi de sufleţelul lor. Asta e. E mare lucru ca, în momente de criză, să ai de cine te rezema.

Să presupunem că vine la dumneavoastră o femeie care a rămas însărcinată. Nu ştie ce să facă, să păstreze ori ba copilul. În mintea ei se dă o luptă, trebuie să aleagă între viaţă şi moarte. Evident că o veţi sfătui să nu avorteze, însă cum ia-ţi curma calvarul prin care trece sufletul ei?
Absolut că o voi sfătui să păstreze copilul. Tare m-aş strădui ca să o ajut să depăşească impasul şi să nu ia hotărârea catastrofală atunci pentru că apoi nu se mai reveni. Şi după aceea, Dumnezeu îi oferă şi sansele de a se preocupa şi de cel care vine pe lume. În cel mai rău caz, sigur că nu e de dorit, sunt şi acest instituţii care au grijă de copii, dar nu e de dorit. De dorit e să crească copilul lângă mămică.

Care ar fi explicaţia biblică ca să nu alegem incinerarea? Având în vedere o decizie a Sinodului din 2012 care acceptă practica cremaţiunii în cazuri speciale (când mortul a fost incinerat fără voia lui, spre exemplu), credeţi că în următorii 5-10 de ani, BOR va fi mai permisiv în privinţa incinerării, precum e Biserica din Vest?  Nu suntem de acord cu incinerarea. Omul este chipul lui Dumnezeu şi mi se pare că e degrandant să incinerezi pe bunicul sau pe bunicul, pe mama sau pe tata din punct de vedere sentimental. Unde vei duce o floare? Unde te vei reculege? La momente deosebite unde se va aduna familia? Lângă mormântul tatălui, al mamei, al bunicului, al bunicii. Acum, interpretând pur teologic, e cuvântul Scripturii, în Cartea Facerii, citim textual: ”Până când te vei întoarce în pământul din care ai fost luat, căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!”. Este cuvântul lui Dumnezeu, cum trecem noi peste el? Vedeţi, la urma urmei, toate cele trei religii monoteiste, n-acceptă incinerarea. Nici noi, creştinii, nici evreii, nici musulmanii.

Nu locurile de înmârmântare fac ca Biserica Catolică să fie tolerantă în privinţa incinerării, ci secularizarea. Apusul e mai secularizat. La noi nu e, neapărat, o problemă economică, că nu am avea unde să ne îngropăm morţii. Spre exemplu, în oraşele mari, şi birocraţia asta ne omoară. În Someşeni (n.r. un cartier din Cluj, în partea de est, cum intri dinspre Bistriţa şi Baia Mare), cele două parohii vecine, Sânicoară şi Someşeni, vor să deschidă un cimitir de 13 hectare, dar până primesc toate aprobările, e aşa de greu.

De câteva săptămâni a fost un scandal legat de ora de religie. Dumneavoastră consideraţi potrivite manualele de religie, aşa cum sunt ele acum?
Manualele de religie sunt perfectibile! Tot tândăleală românească, că trebuiau făcute nişte manuale bune!  Dar, vedeţi, nu numai cele de religie sunt făcute ca lumea. Oricum s-a schimbat programa şi se fac, din nou, manuale. Să dea Dumnezeu să se facă manuale bune. Nu ăsta a fost baiul, ăsta a fost motivul ca să fie discuţii contradictorii.

Mă refeream şi la acele exemple nepotrivite din manualele de religie. Erau acolo nişte exprimări care nu erau potrivite pentru copii.
Altfel trebuie pusă problema pentru copii. Sigur că nu poţi schimba Scriptura, dar trebuie interpretat pozitiv pentru copii. Vă povestesc o întâmplare pe care o puteţi să o interpretaţi comic: la mănăstirea x, trec într-o zi şi îl îndrept pe unul dintre călugări: ”De ce sunteţi aşa puţini? Că aveţi condiţii să fiţi mulţi”. Şi-mi răspunde: ”Înalt Preasfinţite, ştiţi de ce? N-are stareţul lipici, cu ghilimelele de rigoare”. Acum, şi dascălul de religie ar trebui să aibă lipici, şi profesorul să aibă lipici în sensul că să intre la inima copiilor. Şi preotul să aibă datul acesta ca să-i fascineze pe copii.

Catedrala Mântuirii Neamului, o clădire colosală care înghite o grămadă de bani şi care nu se mai termină. Este ea necesară? Este ea o prioritate pentru România zilelor noastre?
Este absolut necesară! Ruşinea ruşinilor! Noi, al doilea popor ortodox după ruşi, numeric vorbind, nu avem o catedrală. Şi-n sărbătorile mari, sunt întâlnirile la care ne înghesuim la bisericuţa din Dealul Patriarhiei.
Mai nou, nu încăpem toţi episcopii în altar. Parte din ei stau împreună cu credincioşii în naos. Avem nevoie de o catedrală. Toate popoarele au o catedrală reprezentativă. Ruşii, după căderea comunismului, şi-au refăcut Catedrala Iisus Mântuitorul. Sârbii şi-au ridicat o catedrală foarte mare, Sfântul Sava. Bulgarii o au, în Sofia, Catedrala Alexander Nevsky, numai noi n-avem. Numai noi, românii, nu avem o catedrală.
Este o prioritate din punct de vedere spiritual.  E necesară!  În Apus sunt catedrale. După ce se ridică Caterdala Mântuirii Neamului, câteva sute de ani nu mai avem problema asta.

În România, orice ai face, orice nu ai face, tot se comentează.
Ştiţi povestea lui Creangă? E duhovnicească. Uitaţi, v-o spun acum! Tata cu băieţelul duc măgăruşul la târg. Băieţelul duce măgăruşul de căpăstru şi tata, în spatele măgăruşului, îl îndemna cu băţul. Pe drum se întâlnesc cu un târgoveţ. Târgoveţul zice: ”Ce oameni proşti! Amândoi pe jos”. Tatăl aude şi îi zice băiatului: ”Copile, du-te mai departe, eu mă urc pe măgar!”. Mai încolo, alt târgoveţ: ”Ce tată fără inimă! Copilul pe jos şi el pe măgar!„. Aude tatăl şi îi zice băiatului: ”Copile, urcă-te pe măgar! Mă duc eu cu căpăstrul„. Mai merg ce mai merg. Un alt târgoveţ zice: ”Ce copil needucat! Bătrânul pe jos şi el pe măgar”.  Ş-atunci a zis tatăl: ”Copile, luăm măgarul în spate!”. Şi după ce au luat măgarul în spate alt târgoveţ a zis: ”Ce oameni proşti!”. Deci, nicicum nu-i bine. 

Să încheiem cu un mesaj de Paşte.
Toată slujba Paştilor se rezumă în ultima cântare care zice aşa: ”Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi. Să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!” Bucurie generală pentru toţi, iubire absolută pentru toţi are Domnul Hristos, dar şi noi trebuie să avem iubire unii pentru alţii. Întotdeauna, în mod special acum, de sărbători. Şi să dea Dumnezeu ca la toate mesele să fie inimi vesele şi lumea să devină un pic mai bună!


Mai puteţi citi:

VIDEO Mesajul Mitropolitului Clujului către credincioşi, în Săptămâna Mare: „Viaţa are o foarte mare valoare. Nu putem fi indiferenţi la terorism“

Mesajele Mitropolitului Clujului de Crăciun. „Faţă de copii ar trebui să avem mare grijă. Una dintre marile cuceriri după comunism e ora de religie“

Credinţa în era tehnologiei. Mitropolitul Clujului citează din Baudelaire: „Cea mai faimoasă şiretenie a diavolului constă în a ne convinge că el nu există“

VIDEO În cel mai mare cartier al Clujului, credincioşii au urmărit slujba de Înviere de pe un ecran amplasat afară

Ce le transmite mitropolitul Clujului politicienilor aflaţi în duşmănie: „Ar trebui să poată zice, ca în cântarea de la Paşte, «Unii pe alţii să ne îmbrăţişăm»“

Mesajul de Paşte al Mitropolitului Clujului: „Multă lume e indiferentă la cele spirituale. Preferă un mediu tenebros care nu le provoacă nelinişti metafizice“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: