FOTO Incident feroviar la Cluj. Un container s-a desprins de pe un camion şi a lovit un tren de persoane.Traficul este blocat
0Un incident feroviar s-a produs, marţi, în apropiere de localitatea Negreni, judeţul Cluj, după ce un container s-a desprins de pe un camion şi a lovit un tren de persoane. Din primele informaţii nu există persoane rănite. Traficul feroviar, dar şi cel rutier pe o bandă este blocat.
UPDATE: Nu sunt persoane rănite, se pare că în garnitura de tren se aflau circa opt pasageri, care nu au necesitat îngrijiri medicale”, a transmis ISU Cluj.
Traficul feroviar este blocat în acest moment pe ambele linii feroviare şi pe una dintre benzile de circulaţie.
Ştirea iniţială: ”În urmă cu puţin timp au fost alertaţi despre faptul că un container s-a desprins de pe un auto tren şi a ajuns în zona căii ferate, un tren personal care circula în acel moment în zonă a acroşat container respectiv. În acest moment se deplasează către locul incidentului o autospecială şi un echipaj SMURD”, a transmis, marţi, ISU Cluj.
Sursa citată a precizat că, din primele informaţii, nu sunt anunţate persoane rănite.