Antonio Lobo Antunes: „Politicienii te iubesc la fiecare patru ani“
0
Scriitorul portughez Antonio Lobo Antunes, venit la Cluj ca invitat special la Festivalul Internaţional de Carte Transilvania, s-a întâlnit marţi, 7 octombrie, cu studenţii unde a discutat cu Dinu Flămând, amicul şi traducătorul său.
Antonio Lobo Antunes (72 de ani), un scriitor portughez care are o relaţie specială cu România datorită amicului său Dinu Flămând, a venit la Cluj.
Prima dată când a primit o scrisoare de la o editură din SUA ca să i se publice o carte, a crezut că i se face o glumă. De atunci şi până azi are cărţi traduse în toată lumea.
Deşi întâlneşte tehnologia la orice pas, Antunes îşi scrie cărţile pe hârtie, nu citeşte o carte pe care a scris-o. Crede cu tărie în bunătatea oamenilor, deşi a întâlnit oameni buni făcând lucruri teribil de groaznice. Se întreabă dacă nu cumva calculatoarele distrug lumea şi felul în care comunicăm, acum, când avem din ce în ce mai puţină răbdare unii cu ceilalţi.
Bătrânul scriitor, care ar putea lua Premiul Nobel, a răspuns unor întrebări adresate de reporterul „Adevărul“ în cadrul unei întâlniri cu presa.
De ce scrieţi?
Dacă aş şti răspunsul la această întrebare, nu cred că aş mai scrie. Nu ştiu de ce. Am început să scriu când aveam 4-5 ani. Nu a fost o alegere voită. Sunt ca un transmiţător. Nu ştiu ce voi scrie. Nu îmi fac un plan înainte să mă apuc de scris. Mă aşez pe scaun şi aştept.
Când scriu îmi închid acea parte de creier pe care o folosesc zi de zi. Mâna mea e purtată de o voce. E ca o carte interioară care se scrie. Nu ştiu din ce parte a creierului vine. Iar titlul îmi vine după ce termin cartea.
O carte nu e cu adevărat terminată pentru că ea poate fi mereu îmbunătăţită. O carte e ca şi sfârşitul unei relaţii de iubire, e ca şi când cartea nu mai are nevoie de tine, s-a săturat de tine. E ca şi când cineva îţi zice: „Nu vreau să mă mai atingi“.
Mereu apare întrebarea: când e o carte gata de scris? E posibil să termini de scris o carte?
Kipling spunea că mereu poţi să-ţi îmbunătăţeşti cartea. Nu am citit niciodată o carte pe care am scris-o. Nu. Dar când termin o carte sunt mulţumit. Mi-e foarte greu să vorbesc despre asta. E ca şi când aş vorbi despre viaţa mea intimă. Nu-mi place să vorbesc despre cărţile mele. Eu le-am scris, nu le-am citit. Ceilalţi le citesc. (...)
Sunt mulţi oameni care scriu cărţi, dar sunt foarte puţine capodopere. Nu ştiu cine merită titlul de a fi un scriitor pentru că asta e diferenţa dintre scriitori şi oamenii care scriu cărţi. Să fii un scriitor e altceva şi, în opinia mea, scriitori sunt foarte puţini.
Trăim vremuri foarte tulburi, cu conflicte în Ucraina şi în alte părţi ale lumii. Aţi trăit în vremuri de război, în Angola. Credeţi că oamenii înţeleg ce înseamnă războiul?
Nu-mi place să vorbesc despre război din respect faţă de morţi. Am văzut lucruri oribile, copiii murind, multă suferinţă. Am văzut oameni buni făcând lucruri îngrozitoare.
Cred că fiecare politician are propriul său proiect ca să ajungă la putere. Politicienii te iubesc la fiecare patru ani. Dar le pasă de oameni? Îi cunosc pe oameni? Nu ştiu.
Un mare intelectual, George Steiner, profesor la Cambridge, mi-a spus: «ştii, niciunul dintre cei mai buni studenţi ai mei nu s-a apucat de politică». Dacă te uiţi acum în jur, în lume, aproape fiecare lider e foarte mediocru. Uită-te în Franţa: Sarkozy, Francois Hollande... Suntem departe de Churchill, de Charles de Gaulle.
În Portugalia, acum, viaţa e foarte grea. Oamenii suferă. Nu-mi place să-i văd aşa. Sunt câţiva bogaţi, dar cei mai mulţi trăiesc greu. Ca şi aici, în România. Zilele trecute, o doamnă a venit la mine, în Portugalia, pentru un autograf. A spus doar: «mor de foame». Dar nu a cerut nimic. Ştiu oameni (n.r. din Portugalia) care fac o baie pe săptămână fiindcă nu-şi permit… Iar lor (n.r. politicienilor) nu le pasă.
Citate din dezbaterea dintre Dinu Flămând şi Antonio Lobo Antunes:
„Lectura unei cărţi e o plăcere imensă. A citi o carte bună este o bucurie nesfârşită. Literatura este, pentru mine, o sursă de plăcere, bucurie, dar şi de durere pentru că să scrii este foarte greu. Te vlăguieşte. Sunt mulţi oameni care scriu, dar sunt prea puţini scriitori.
Dar, în acelaşi timp, scrisul poate fi util. Scriitorul e un fel de canibal, se hrăneşte (n.r. în sensul de se inspiră) din suferinţa celorlalţi. Un scriitor bun nu e decât un bun cercetător care ne arată cum suntem noi, goi şi desfiguraţi. Ne arată omul aşa cum e el şi nu cum ni-l imaginăm“
„Cred că William Faulkner avea mare dreptate când zicea că scrisul este un lucru foarte frumos“
Scurt CV
António Lobo Antunes s-a născut, în 1942, la Lisabona. Este, ca formaţie, medic psihiatru, ca mulţi alţii din familia sa, dar şi-a abandonat cariera medicală în favoarea scrisului. În timpul războiului colonial a fost în Angola ca locotenent, chirurg şi psihiatru, experienţă traumatizantă care a devenit o temă predilectă a prozei sale. Face parte din generaţia de romancieri lansaţi după Revoluţia din 1974 şi este considerat cel mai valoros scriitor portughez contemporan. A debutat în 1979 cu „Memória de Elefante“. Peste câteva săptămâni îşi va lansa, în Portugalia, noua sa carte intitulată „Păşesc ca o casă care arde“.
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
