Superstiţii de Ignat, ziua când se sacrifică porcii. Cum sunt pedepsiţi cei care muncesc pe 20 decembrie

Superstiţii de Ignat, ziua când se sacrifică porcii. Cum sunt pedepsiţi cei care muncesc pe 20 decembrie

Tăiatul porcului, un obicei păstrat la români FOTO Primăria Galaţi

Tăierea porcului de Crăciun are o dată bine fixată în tradiţia creştină românească. Este un moment de sărbătoare denumită Ignat pentru că în calendarul creştin-ortodox, ziua îi corespunde Sfântului Ignatie Teoforul.

Ştiri pe aceeaşi temă

Despre Sfântul Ignatie Teoforul prăznuit pe 20 decembrie se ştie că a lăsat Bisericii documente preţioase – scrisorile sale dedicate comunităţilor crestine prin care trecea pe drumul martiriului, care a avut loc la Roma. Acestea se numără printre puţinele mărturii vii ale unui sfant mucenic, aflat înaintea pătimirii. Totodată, în această zi de sărbătoare, conform calendarului creştin-ortodox, este dezlegare la ulei şi vin.
 
Ziua de 20 decembrie, această sărbătoare a rămas în comunitatea românească prin sacrificarea porcului, însă fără conotaţii sacre. Folcloriştii vorbesc însă de un sacrificiu, de sărbătorirea spiritului agrar.
 
Tăierea simbolică a porcului se face prin înjunghiere, apoi animalul este pârlit, spălat cu mălai şi acoperit cu o pătură. În cele mai multe locuri, i se face o crestătură în formă de cruce pentru ca produsele, carnea lui să fie binecuvântate. Copiii se suie călare pe porc, ca sa aiba noroc tot anul. Apoi se scot intestinele şi măruntaiele, se tranşează carnea şi se trece la prepararea produselor tradiţionale – sângerete, lebăr, cârnaţi, caltaboşi etc. În ziua în care se taie porcul se face şi ”pomana porcului”.
 
La români, taierea porcului în gospodăria proprie reprezintă un motiv de mândrie şi de bucurie semnalând şi apropierea Craciunului. De-a lungul anilor, aceasta activitate a creat la rândul ei o sumedenie de  obiceiuri.
 

Animalele visează că vor fi tăiate

Conform tradiţiei, cu o seară înainte de Ignat porcii visează că urmează să fie tăiaţi. Astfel, aceştia nu mai mănâncă, nu se mai îngraşă şi nici nu mai pun carne pe ei.
 
Există superstiţia ca în această zi, femeile însărcinate să nu lucreze, deoarece pot naşte copii infirmi.
Singura activitate permisă în această zi este tăierea porcului. În vechime, femeile însărcinate, de teamă de a nu naşte copii cu infirmităţi, respectau cu stricteţe interdicţia de a lucra. Cei care nu ţin cont de această zi sunt pedepsiţi aspru de cea care patronează ziua: Inătoarea - o femeie bătrână, lacomă şi urâtă. Conform credinţei populare, ea le ispiteşte pe femei să lucreze, dupa care le opăreşte.
 
“Peste sărbătoarea Sfântului Ignaţie s-a suprapus, însă, un cult precreştin. Ziua de 20 decembrie este caracterizată de un demonism pronunţat, fiind patronată de o pereche de reprezentări mitice: Ignatul şi Inătoarea. Ca reprezentare mitică, Ignatul reuneşte mai multe atribute, el este un spirit al belşugului şi un vestitor al sărbătorii mari care urmează, figura sa fiind probabil contopită cu o divinitatea precreştină solară. De altfel această legătură este sugerată şi de semantica numelui (ignis = foc) şi cu practicile care au loc în această zi: sacrificiul animalului şi trecerea acestuia prin foc",  explică Doina Işfanoni, cercetător etnolog.
 
În legende şi povestiri populare, Ignatul apare în calitatea de sfânt făcător de minuni sau de condiţie umilă din care iese cu ajutor divin sau chiar ca erou civilizator care îi învaţă pe oameni să se pregătească cum se cuvine pentru Crăciun.
 
Figura Sfântului este astfel adaptată la tradiţiile românilor iar animalul sacrificat, porcul, simbol vechi al norocului, belşugului şi fertilităţii, devine o emblemă a sărbătorii şi chiar a patronului ei creştin.
 

Oamenii miloşi, ţinuţi departe

În această zi, gospodarii taie porcul din care pregătesc apoi bunătăţi pentru masa de Crăciun. Oamenii ţin cont însă de o serie de superstiţii pentru a avea spor şi sănătate în casă. De exemplu, din bătrâni se păstrează tradiţia ca la tăierea porcului, cei care sunt miloşi din fire să  nu stea în apropiere. Se crede ca porcul moare cu mare greutate, iar carnea nu va mai fi bună. “Există şi obiceiul ca porcul tăiat să fie încălecat de un copil, ritual amintit şi de Ion Creangă în "Amintiri din copilărie”. Se crede că acest lucru va aduce un an fără boli şi plin cu bogăţii şi sănătate”, spune Doina Işfanoni.
 
Etnologul spune că nu întâmplător carnea de porc este principala materie primă pentru prepararea mâncărurilor de Crăciun. “Porcul, în tot spaţiul românesc, este un simbol precreştin, în cadrul vechilor sărbători practicate la solstitiul de iarnă, în cinstea Zeului Soare. Tăiatul porcului -sacrificul sângeros al animalului la Ignat şi "pomana porcului" - sunt obiceiuri străvechi, care atestă filiaţiunea cu ritualurile antice de sacrificare a porcului, substitut symbolic al zeiţei Demeter, zeiţa pământului, pentru a asigura fertilitatea pământului”, a precizat Doina Işfanoni.
 

“Cârpele Domnului Hristos”, mâncate în Ajun

De Ignat, femeile pisează grâu ca să aibă până la Crăciun. Fac un fel de turte, numite „cârpele Domnului Hristos”, pe care le mănâncă în Ajunul Crăciunului cu miere şi nuci. Pentru sporul casei şi pentru sănătate, din bătrâni s-au împământenit câteva obiceiuri. De Igant, oamenii de la sate nu muncesc pentru a avea noroc la păsări.
 
Când se taie porcul, sângele amestecat cu făină, se mănâncă. Se crede astfel că bolnavii se însănătoşesc. Tot cu sânge se însemnează copiii pe frunte ca să fie rumeni şi sănătoşi. Dacă în inima porcului tăiat se găsea mult sânge „îngheţat”, era semn că stăpânul va avea noroc la bani.
Cei care au ajutat la tăiat primesc pomana porcului, de la care este nelipsita ţuică fiartă. Când tai un porc negru, e bine să opreşti sângele într-o strachină cu zer. După ce se usucă, se macină şi se afumă copiii, să le treacă de guturai şi sperietură.
 

Tradiţii de Ignat

1. Femeile pisează grâu ca sa aibă de împărţit la Crăciun. Se fac un fel de turte, "Cârpele Domnului", cu miere şi nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului.
 
2.Ignat vindecă porcii de boală rea şi tot el este cel care vine să le anunţe moartea şi să le ia sufletele.
 
3.Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngraşă pentru că în această noapte îşi visează cuţitul.
 
4.În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină
 
5.Copii se mânjesc cu sânge de porc pe frunte ca să fie rumeni şi sănătoşi tot anul.
 
6.Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătută sau să rupă rufele peste an.
 
7.Cine nu taie porcul în această zi, i-l mânâncă lupul în cocină.
 
8.Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă.
 

Vă mai recomandăm şi:

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările