Studiul de Fezabilitate privind pasajul de la Drajna, finalizat în luna octombrie. Când vor începe lucrările de construire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la începutul lunii octombrie 2019, studiul de fezabilitate privind pasajul suspendat de la Drajna va fi finalizat, iar în aceste zile ar putea demara forajele pentru studiul geotehnic. Acesta este anunţul făcut de parlamentarul Sorin Vrăjitoru, deputat de Călăraşi.

 „Săptămâna trecută am luat legătura cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa ca să văd stadiul de implementare al investiţiei privind Pasajul de la Drajna. Primesc săptămânal raport de progres cu privire la documentele care s-au emis şi la paşii care urmează să se facă. În acest sens, acum vreo 2 săptămâni s-a făcut o adresă către CFR pentru obţinerea unui aviz ce trebuia dat prin Comitetul Tehnico Economic. Avizul a fost emis şi urmează ca în această săptămână, sper să nu mă înşel, să înceapă forajele în 7 puncte pentru studiul geotehnic” a declarat Vrăjitoru pentru www.arenamedia.ro. Acesta a mai precizat că este posibil că lucrările de construire să înceapă în vara anului viitor.

El va începe de la nodul rutier de la autostradă, în sensul de mers de la Călăraşi spre Slobozia. Se va construi un sens giratoriu aici în dreptul nostru, la Călăraşi, va merge pe partea stângă, paralel cu DN 21, va traversa calea ferată şi se va descărca, de asemenea, într-un sens giratoriu, la intrarea în comuna Dragalina, pe DN 21. Aş vrea să mai precizez că doamna prim – ministru a creat la nivel de Guvern un Departament de Infrastructură în care va fi inclus şi acest obiectiv, urmărind foile de parcurs al tuturor obiectivelor pe care Executivul intenţionează să le finalizeze într-un termen cât mai scurt. Bani pentru construirea acestui pasaj există. În luna ianuarie, când bugetul s-a aflat în Comisia de buget – finanţe, am susţinut acest obiectiv acolo. El figurează pe lista de investiţii a Ministerului Transporturilor. Ne întârzie doar aceste proceduri legale care trebuie îndeplinite” a spus deputatul Sorin Vrăjitoru.

Premierul Dăncilă propune acordarea de bonusuri

 Şi premierul Viorica Dăncilă a anunţat în timpul unei vizite la Slobozia că realizarea pasajului de la Drajna va fi unul dintre obiectivele pe care le va urmări şi că va analiza propunerea de a acorda bonusuri astfel încât lucrările să fie terminate cât mai repede.

„Am vorbit despre pasajul de la Drajna atât la Călăraşi, cât şi aici la Ialomiţa, ştim că este o problemă, după cum ştiţi am înfiinţat Departamentul pentru Infrastructură în subordinea primului-ministru. Aceste pasaj va fi unul din obiectivele pe care le vom urmări, voi avea o discuţie cu dl ministru Cuc, vedem care este stadiul actual. Vrem să urgentăm lucrurile la acest pasaj, chiar propunea domnul ministru Teodorivici să acordăm chiar un bonus, astfel încât acest pasaj să fie terminat cât mai repede. Din punct de vedere al primului-ministru voi avea o foaie de parcurs săptămânală, referitoare la lucrările care se fac la acest pasaj”, a declarat premierul.

Pasajul Denivelat Superior de la Drajna urmează fie construit pe DN 21, la km 105+500, peste calea ferată, într-o zonă în care se formează frecvent cozi.

Contractul pentru elaborarea Studiului de fezabilitate pentru pasaj a fost semnat în 23 mai 2019. Acest contract, în valoare de peste 430.000 de lei, vizează şi pregatirea documentatiei de atribuire pentru execuţia lucrărilor, asigurarea asistentei pentru sustinerea aplicatiei de finantare şi asigurarea asistenţei pe durata desfăşurării procedurii de achiziţie publică pentru execuţia lucrărilor.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite