Mesaje emoţionante pentru tânăra care luptă să trăiască după incendiul din club Colectiv: „Irina, să te faci bine! Eşti bucuria fraţilor şi a părinţilor tăi!”
0Mesajele de susţinere pentru Irina Popa, tânăra care se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul de Urgenţă Floreasca, nu mai contenesc. Fata a fost rănită grav în incendiul din Clubul Colectiv din Capitală, de vineri seară, în timp ce participa la lansarea celui de-al doilea album al trupei rock „Goodbye to Gravity”.
“Gând bun la Dumnezeu. Ne vom ruga cu toţii să depăşească cu bine această încercare grea”, “Sănătate multă, Irina!” , “Suntem toţi colegii fratelui tău, Ionut, alături de tine şi ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să te ajute să treci acest impas al vieţii!”, “Irina, să te faci bine!! Eşti bucuria fraţilor şi părinţilor tăi!”, “Suntem alături de voi şi sperăm ca lucrurile să evolueze pozitiv”, sunt doar câteva dintre gândurile călărăşenilor îndreptate către fata aflată în suferinţă.
Rude, prieteni, cunoscuţi sau călărăşeni, impresionaţi de drama prin care trece familia Popa, au transmis mesaje de susţine în aceste clipe dificile.
Incendiu în Clubul Colectiv. Sunt momente cruciale
“Sunt momente grele, greu de explicat în cuvinte, pentru Irina şi familia noastră. Însă, de asemenea, sunt momente cruciale pentru evoluţia medicală a Irinei. Sunt momente în care liniştea o ajută să treacă cu bine peste această situaţie şi, de aceea, rugămintea familiei este să aşteptăm ca Irina să intre în echilibru, din punct de vedere medical, pentru ca medicii să poată interveni pentru ameliorarea stării ei, şi, după aceea, să o putem vizita şi să o sprijinim în recuperare.
Singurul lucru pe care putem să-l facem în acest moment este să ne rugăm pentru sănătatea Irinei şi a tinerilor aflaţi în situaţia ei!”, a scris Ionuţ Popa, fratele Irinei pe pagina sa de Facebook.
Victimele incendiului din Club Colectiv
Ultimul bilanţ al incendiului de vineri seară din Club Colectiv arată că 30 de persoane au murit şi alte 146 de persoane sunt internate la acest moment la spitalele din Capitală.
Printre supravieţuitorii incendiului puternic izbucnit vineri seara în Clubul Colectiv din Bucureşti s-a numărat şi arădeanul Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye To Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“. Tânărul a fost internat în stare gravă la spitalul Elias.
Vlad Ţelea, chitaristul trupei Goodbye to Gravity nu a reuşit să scape cu viaţă din carnagiul care a avut loc în clubul unde susţinea un concert. După ce a fost resuscitat de echipele de medici care au ajuns la faţa locului, iar apoi transportat la spital, Vlad Ţelea s-a stins din viaţă.
Şi chitaristul Mihai Alexandru se numără printre cei decedaţi în incendiul grav produs vineri seară în clubul Colectiv, unde acesta şi colegii săi de trupă aveau programat un concert pentru a-şi promova cel mai recent album, "Mantras of War".
Vă recomandăm şi:
Incendiu în Club Colectiv. Vlad Ţelea şi Mihai Alexandru, chitariştii Goodbye to Gravity, au murit