Ajutoare financiare şi materiale, în valoare de peste 77.000 de lei, oferite de Episcopie în luna decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
calarasi ajutoare

Peste 2.200 de persoane aflate în dificultate au primit de la Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor ajutoare materiale şi financiare de peste 77.000 de lei. Serviciile social-filantropice au fost desfăşurate în luna decembrie 2018 în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi.

În cadrul celor 200 de activităţi social-filantropice desfăşurate în comunităţile parohiale din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, au fost oferite ajutoare materiale şi financiare în valoare de 77.186 lei.

Astfel, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, prin Sectorul Social - Misionar şi prin Serviciul Acordat în Comunitate, a desfăşurat 16 activităţi social-filantropice, venind în sprijinul a 417 persoane aflate în dificultate (350 copii, 17 persoane vârstnice, 5 persoane aflate în dificultate, 18 familii şi 27 de adulţi cu vârste între 35 şi 65 de ani). Intervenţiile social-filantropice desfăşurate în cadrul acestor activităţi au constat în depăşirea unor situaţii de criză cu care se confruntă persoanele ce au solicitat sprijin, acestea beneficiind inclusiv de ajutoare materiale în valoare totală de 23.931 lei.

La nivelul Protopopiatelor din Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor au fost implementate în luna decembrie activităţi social-filnatropice, atât prin intermediul birourilor de asistenţă socială, cât şi prin intermediul serviciilor sociale licenţiate care funcţionează în cadrul protopopiatelor. Conform rapoartelor lunare de activitate întocmite de asistenţii sociali, lucrătorii sociali şi referenţii sociali din cadrul protopopiatelor au fost desfăşurate 184 de activităţi social-filantropice, în cadrul cărora au fost oferite ajutoare materiale şi financiare, în valoare de 53.255 lei, pentru următoarele categorii de beneficiari: 1.229 copii, 196 persoane vârstnice, 155 persoane aflate în dificultate, 168 familii, 8 persoane cu dizabilităţi şi 50 adulţi cu vârste între 36 şi 65 de ani.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite