Voluntari confundaţi cu asistaţii social, în timp ce adunau gunoaiele din centrul unei localităţi buzoiene VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa smeeni.com
Sursa smeeni.com

O postare pe internet pe grupul destinat locuitorilor din Smeeni, făcută la începutul săptămânii de un tânăr localnic, anunţa o acţiune voluntară de salubrizare a centrului comunei buzoiene. Anunţul nu a rămas fără ecou, însă, deşi iniţial îşi anunţaseră prezenta mai multe persoane, s-au prezentat in final doar şase persoane.

Potrivit smeeni.com, sâmbătă, cei şase cetăţeni din Smeeni care au adunat gunoaiele aruncate de alţii prin comună au arătat că îşi doresc o comună curată, iar pentru asta, puterea exemplului dat de ei, ar trebui sa îi mobilizeze pe mulţi să li se alăture la viitoarele acţiuni de acest fel.

”Au lăsat la o parte afirmaţiile de genul …Dar ăia de la ajutorul social ce fac…? şi au arătat că daca se vrea se poate. Da, au fost confundaţi cu asistaţii social din comună şi cei care i-au văzut chiar au comentat şi au spus la un momentdat … Ia-uite frate, i-a scos primarul şi sâmbăta la adunat gunoaie!”, scrie smeeni.com.

Cei şase voluntari au lăsat preţ de două ore treburile lor din propriile gospodării şi “au cules” de-a lungul Drumului National 2C toate hârtiile, PET-urile, dozele de suc si de bere.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite